Probabil, totuși, că el, fiindcă altfel nu știu cum putea uita de un gol marcat într-un meci oficial cu nici două săptămâni în urmă. Sau poate asta spune doar ceva despre priorități și despre cum nu toate golurile sunt născute egale. Trebuie să ai o doză sănătoasă de modestie și realism ca să știi să privești înainte concentrându-te la fotbal, nu la statisticile cu care unii își traduc sportul. Mai ales pentru cineva care a debutat la 17 ani în liga secundă, Sorescu integralist la egalul dintre Poli și Satu Mare din finalul sezonului trecut.
Când ne-am așezat la masă, am schimbat păreri despre golul lui Florenzi, în Roma – Barcelona. Barcelona e echipa lui preferată, dintre cele de afară. Și din țară?
“Din țară, nu se discută, numai Poli Timișoara. Când este Liga 1, numai cu Poli țin.”
Auzind una din asta, îți vine să taci și să asculți mai departe, chiar dacă e genul de răspuns la care te aștepți. Dar a fost ceva în lipsa de ezitare, în convingerea repetiției care mi-a atras atenția. Și chiar dacă n-am tăcut prea mult, am ascultat cu grijă.
CV: Cine te-a adus aproape de fotbal?
DS: Tata. Și el a jucat în tinerețe. Am venit la Timișoara pentru fratele meu, fiindcă e mai mare. A dat probe și a jucat la Poli, dar a trebuit să se lase din motive de sănătate. Are o vertebră în plus la spate, care îi cauza dureri mari după antrenamente. Și eu trebuia să vin mai devreme, în clasa a treia, dar mi-a zis profesoara mea [n. ed. de la Moldova Nouă] că ar fi mai bine să nu schimb dintr-o dată și să vin în clasa a cincea, la schimb de generații.
CV: Ai crescut cu Poli în familie sau ții cu Poli fiindcă joci aici?
DS: Am crescut primii ani la Moldova Nouă, unde m-am și născut. Fotbalul l-am început acolo, la Dunărea, o echipă din zonă. Am venit la Poli pentru generația 1997, antrenor fiind Tavi Benga. Când am ajuns, erau mulți jucători și mi-a spus că în perioada aceea nu are cum să mă ia, dar a vorbit pentru mine la Electrica și am fost împrumutat acolo. De șase-șapte ani sunt aici, am trecut prin toate fazele de juniori, mai puțin anul trecut, când am fost împrumutat în tur la Giarmata, în liga a 3-a. Am jucat atunci toate meciurile din tur, mai puțin un meci, când m-am certat cu un jucător, mai bătrân. Mi-a spus să-i zic ce am pe suflet și m-am ridicat în picioare în ședință și i-am spus. Atunci a fost singura dată când am fost rezervă și am intrat la pauză. În rest am fost la Poli.
CV: Pe teren joci mai mult mijlocaș stânga, dar poți și pe dreapta, fiindcă faci schimb uneori cu Mailat.
DS: Da, chiar am jucat orice post la dl. Frușa, acum doi ani la juniori B – m-a băgat peste tot, mai puțin fundaș central și portar. Piciorul meu de bază e dreptul. Mi-aș fi dorit să fiu stângaci, dar pot și cu stângul – mai ales fiind pe stânga, mai dau o centrare, ceva.
CV: Cu clubul până când ai contract?
DS: Până la terminarea majoratului. Am semnat la 16 ani. Am și opțiune de prelungire, am fost chemat deja pentru asta, dar până vine tata [n. ed. să-l asiste la discuții] mai trebuie să aștept.
CV: De când joci fotbal, ai un gol care a fost mai important decât altele?
DS: Cel mai important mi-a fost golul pe care l-am marcat în liga a 3-a. Am jucat majoritatea meciurilor mijlocaș stânga, deci nu aveam mari șanse de a înscrie, și a fost un meci împotriva unei formații din Arad cred [n. ed. a fost cu Minerul Motru], unicul gol pentru 1-0. Mi-au dat chiar lacrimile pe moment, a fost foarte important pentru mine. Apoi am mai dat și la turneul final [n.ed. la juniori A, in această vară], împotriva Chiajnei.
CV: Ce s-a întâmplat la turneul final? N-a ieșit prea grozav.
DS: Sincer, am luat goluri doar din prostie, pe greșelile noastre. Toți antrenorii ne-au lăudat. Personal am avut și ghinion, la ultimul meci a venit antrenorul de la selecționată pentru mine, dar am fost suspendat. Ar fi fost prima mea șansă la acel nivel. Acum mă încadrez la U19, unde Poli îl are pe Mailat, care a fost chemat recent. S-ar putea să plece și în turneu cu lotul.
CV: Cât de important e fotbalul pentru tine?
DS: La ora actuală, foarte. Chiar vreau să ajung undeva sus, să fac o carieră din sport. Ce mi-am propus am și reușit, să debutez la echipa mare până la 17 ani. Acum aș vrea să debutez în Liga 1 până la 18-19 ani. O să muncesc pentru asta zilnic.
CV: Săptămâna aceasta ai făcut antrenamentele cu echipa mare, cum te-ai încadrat? La o adică, dacă ai juca la Poli, ai face-o probabil pe poziția lui Zicu.
DS: Aș juca oriunde, și în locul lui Scutaru. Sunt jucători cu multă calitate, văd foarte bine jocul. Eu sunt încă tânăr, dar nu cred că ar fi ceva imposibil să mă debuteze, să-mi dea o șansă. Chiar m-ar motiva foarte mult, mi-ar da mare încredere în mine.
CV: Ce-o să le împărtășești colegilor din experiența de la echipa mare?
DS: Să muncească, să tragă de ei, fiindcă e mare lucru să ajungi acolo, îți dă mare încredere. E o diferență, gândirea e altfel, atmosfera. E diferit să intri acolo în vestiar, să stai cu ei.
CV: Unde te vezi în trei ani de zile?
DS: Aș vrea să mă văd în Liga 1 – mi-e foarte important să ajung în fotbalul mare. Dacă nu ajung, muncesc mai departe.
CV: Dincolo de fotbal ce faci?
DS: Școală și acasă. Când eram mai mic jucam FIFA, dar acum nu prea mai îmi place. Dau de școala de șoferi – trebuia să dau deja, dar mi-a expirat buletinul și n-am avut timp cu meciurile în ultimele săptămâni.
CV: Ai idoli în sport?
DS: Pe Messi, ca orice fotbalist. El și Ronaldo sunt acum cei mai buni jucători din lume. Fiecare are calitățile lui, Messi pe tehnică și viteză, Ronaldo pe forță fizică. Oricum, mă uit și la clipuri pe internet, îi urmăresc pe Neymar și Ronaldinho pe YouTube sau pe Instagram. Mă uit la multe site-uri de fotbal, inclusiv cu faze pe care aș vrea să le practic și eu în joc. Uneori, când am timp, lucrez și singur la ele, altfel cu echipa. Acum sunt însă mai limitat, a reînceput școala. Merg dimineața, însă mă concentrez în primul rând pe fotbal. Știu că școala e importantă, dar iubesc fotbalul și chiar vreau să confirm.
CV: Clubul v-a oferit vreo formă de susținere în această direcție?
DS: Anul trecut sau acum doi ani am avut un psiholog. Mergeam la ședințe o dată pe săptămână, câte zece, chiar discutam cu doamna doctor despre ce ne deranja și făceam exerciții de grup. Psihologul a vrut să înțeleagă ce gândire avem.
CV: Imaginează-ți că ai 36 de ani și mâine joci ultimul meci din cariera ta de profesionist. Ce titluri, medalii, reușite ar trebui să ai ca să fii satisfăcut cu tine?
DS: Să simt eu că am jucat fotbal și că am ajuns unde am vrut. Nu am un obiectiv să câștig cupe, campionate, vreau să ajung la obiectivul pe care mi l-am impus, să ajung jucător de bază în Liga 1. Aș da orice să câștig și campionatul, dar nu am un scop să câștig douăzeci de trofee sau așa.
CV: Unde ai stat la meciul cu Steaua? Ce gânduri ți-au trecut prin cap?
DS: În peluză, cu restul echipei. Acolo stăm de obicei. Normal că ne gândim ce-am putea face noi, dacă am juca. Dar din afară se vede mereu altfel, din teren e mai greu.
CV: Să trecem la o temă mai sensibilă. Ai avut colegi care au plecat recent cu oareșce tam-tam. Tu cum te simți când îi vezi plecând?
DS: Nu simt nimic special, chiar mă bucur pentru ei, că au plecat să joace. Balaure la Baia Mare, Dragomir la Arsenal. Chiar mă bucur pentru ei fiindcă mi-au fost colegi și sper să continue, să se țină.
CV: Există vreo datorie față de club? Pentru un suporter, de dinafară, îți lasă o senzație amară când un jucător tânăr pleacă.
DS: Cred că au o datorie față de club, pentru că clubul ți-a dat o șansă, te-a făcut remarcat, te-a văzut o lume întreagă că ai debutat. Indiferent de presiuni, e o decizie personală, să zici da, vreau să joc la un nivel mai înalt – merg acolo, rămân aici. Depinde de fiecare persoană, de cum gândește.
CV: Crezi că Poli ar putea să facă mai multe pentru voi?
DS: Da. Ar putea să ne dea mai multă încredere, să jucăm mai mult, să simțim că ne vor, că au nevoie de noi. Chiar am și discutat cu Poparadu și Boldea, care se antrenează cu noi. Eu nu m-am simțit cum s-au simțit ei, să fi promovat cu Poli - e ceva special.
CV: Crezi în șansa ta la Poli?
DS: Da, de ce nu? Acum am foarte multă încredere în mine, zilele acestea au fost foarte frumoase și mă bucur de ele. Chiar cred că voi reuși, la orice șansă mi se acordă.
Înainte să plec, Sorescu a ținut să mulțumească antrenorilor care l-au ajutat să ajungă unde este acum, care au avut încredere în el: domnii Pârvu (Electrica), Benga, Frușa, Stoicov, Bătrânu, Săvoiu (toți de la Poli) – precum și lui Alexa, pentru debutul în liga secunda.
După jumătate de oră de conversație am rămas cu impresia unui jucător ambițios și muncitor, care vrea să o ia pas cu pas în cariera fotbalistică. Până acum nu s-a împiedicat, dar urmează pasul cel mai greu: Liga 1. În mare parte, depinde de el și îi urăm mult succes în continuare!
Făcând și noi un pas în spate, mesajul pentru club e simplu: vrem să jucăm. Nu e o revelație nebănuită. Și chiar dacă înțelegem responsabilitatea pe care o poartă cei de la echipa mare, e greu să vezi că li se oferă două minute în meci de Cupă, cu echipe din liga secundă, sau că în minutul 90 cu FC Voluntari intră Rufino, la trecerea timpului. Satisfacția pentru spaniol, la treizeci de ani, nu poate fi decât limitată. În schimb, pentru un junior, ar însemna cerul și pământul. Lupta nu ar trebuie să se dea pentru “dacă”, ci pentru “cine”. Cine merită acele minute? Sorescu, la fel ca și colegii săi de la echipa secundă, sunt dispuși să lupte pentru ele. Uneori nu iese, ca în înfrângerea de la Mașloc de sâmbătă, dar nimeni n-a zis că drumul spre fotbalul profesionist e ușor.
Și până la urmă, de ce nu – nu? Încrederea este forța în jurul căreia gravitează viitorul Politehnicii.
Noi dorim să le mulțumim lui Adrian Săvoiu și lui Aurel Șunda pentru intermedierea/facilitarea acestui interviu.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu