Dacă succesul său personal a fost piperat de niște eșecuri la nivel de echipă, în special necalificarea cu U17 la Turul de Elită, asta nu a oprit alte cluburi în a-și exprima interesul pentru el. După o perioadă zbuciumată în această vară, în care s-a zvonit că Liverpool ar fi fost interesați de Sîntean, acesta a ales în final să rămână la Poli, aproape de casă. Ce vede în sine și în fotbalul din jurul său, ne-a povestit după cum urmează.
CV: Locuiești în Teremia Mare? Cum faci să ajungi la antrenamente?
AS: Locuiesc în Timișoara acuma. Când m-am apucat de fotbal, am făcut trei-patru luni naveta de la Teremia și era foarte greu: dura dus-întors vreo două ore. Făceam școală de la opt dimineața până la ora două și aveam antrenament la patru. Imediat cum terminam școala, venea cineva și mă lua, iar după antrenament mergeam înapoi la Teremia Mare, unde mă așteptau temele pe ziua următoare.
CV: Erai Mezin sezonul trecut, acuma ești Sîntean. Care e contextul?
AS: Părinții mei s-au despărțit când am fost mic și mama mea s-a recăsătorit. Am avut de ales între numele tătului vitreg și numele tatălui meu. Era o problemă în special când mai trebuia să fie făcută o procură, să ies din țară, fiindcă eu aveam un nume, mama avea un nume și tatăl meu alt nume.
CV: Acuma în Timișoara stă cineva cu tine?
AS: Da, foarte mult stă tata cu mine. M-am obișnuit aici, sunt deja de cinci-șase ani de zile la Poli. La început a fost însă puțin ciudat – ca prima oară când mergi la un club nou.
CV: Cum a fost să ajungi la Poli?
AS: Jucam la Jimbolia și făceam meciuri bune acolo. De obicei jucam fundaș dreapta, dar a venit o partidă împotriva lui Poli și atunci tata a vorbit cu antrenorul, căruia i-a sugerat să mă încerce mijlocaș central. Am jucat chiar împotriva unui actual coechipier de la echipa secundă și am avut sarcină să nu facă nimic – eu doar ce mă apucasem de fotbal, aveam 13 ani, el deja avea barbă. Dar am făcut un meci bun, fiindcă a reușit doar un gol din penalty, pe care nu el îl obținuse. Și acuma îl tachinez despre asta.
CV: Și cum ai ajuns din mijlocaș central, vârf?
AS: La Poli am venit mijlocaș central. După un antrenament cu domnul Foale, acesta a spus că vrea să rămân la Poli și că vrea "să mă înfieze". Aveam multe defecte atunci și domnul profesor m-a ajutat foarte mult. Îi mulțumesc mereu și de fiecare dată când mă întâlnesc cu el vorbim despre ce mai fac. El a fost cel are a decis că vede în mine un atacant foarte bun.
CV: Ai și început fotbalul puțin târziu, nu?
AS: Aproape de 12 ani. Dar părerea mea e că târziu nu e niciodată, în limite realiste. Sunt multe cazuri în care cineva a început mai târziu și a avut succes. De exemplu, atacantul de la Leicester [n.ed. Jamie Vardy], juca acum trei ani de zile în liga a V-a [n.ed. la Fleetwood Town] și lucra în construcții să poată trăi.
CV: Există destule oportunități în Anglia, chiar dacă nu reușești din prima, să reușești din a doua.
AS: Da, dar din șansele astea, vorbim de una la o mie care confirmă, se întâmplă foarte rar. Nu înseamnă că dacă eu zic acuma că mă pun pe treabă de abia la 18 ani, ajung ca ei.
CV: Care crezi că este șansa ta să ajungi fotbalist de Liga 1?
AS: Ținând cont de nivelul foarte slab de acuma din Liga 1, cu talentul pe care cred eu că mi l-a dăruit Dumnezeu și prin muncă, ajungi foarte ușor în Liga 1 [sic]. Nu trebuie să ai niște calități tehnice deosebite, ci poți să ajungi foarte departe prin muncă.
CV: Dar toată lumea care se apucă de fotbal crede același lucru, că au ceva talentat și că pot să confirme prin muncă, că o să lucreze mai mult ca celălalt.
AS: Sunt șanse foarte mari ca un jucător talentat să ajungă mai puțin fotbalist ca un jucător cu mai puțin talent, dar care lucrează de cinci ori mai mult. Pentru că fotbalul de astăzi se bazează mult pe muncă, pe forță și pe viteză. De exemplu, am văzut vreo două-trei meciuri pe internet ale lui Dănuț Lupu, și am auzit pe cineva spunând că “toți îl vedeau pe Ronaldinho la vremea aceea, dar era unul în Liga 1 care putea să facă lucruri asemănătoare”. Era un jucător foarte bun, când avea mingea la picior – ceau! Dar probabil din neseriozitate...
CV: Domnul Săvoiu a tot repetat cuvântul mentalitate, în discuția pe care am avut-o. Simțea că n-ați reușit să vă mențineți intensitatea pe parcursul unor meciuri.
AS: La juniori este foarte greu să fii constant, asta ține doar de capul tău, de mentalitate. Uneori, cum echipa a doua jucăm la seniori în liga a IV-a, se întâmplă să conduci 2-0 și atunci poate să intervină o relaxare. Suntem născuți în ‘98, ‘99 – copii! În liga a IV-a sunt jucători care au jucat liga a III-a, liga a II-a, au ceva experiență și pot profita de asemenea relaxări. Ghiroda, Dumbrăvița...tot de mentalitate ține, se putea mult mai mult în acele meciuri.
CV: Cum o simți pe teren asta? Că poți mai mult, dar de fapt nu poți mai mult.
AS: Nu e de ajuns să vrea doar unul, trebuie să vrea toată echipa. Dacă poți să joci doar 20 de minute, joci 20 de minute, ai făcut tot ce-ai putut și zici că nu mai poți. Dar dacă ai terminat un meci și simți că mai poți juca încă unul, înseamnă că n-ai dat tot ce-ai putut pe teren.
CV: Aveți o înțelegere între voi, vă simțiți când unul cade sub nivelul la care ar trebui să fie, reușiți să vă impulsionați reciproc?
AS: Da, ne ajutăm foarte mult și în teren, și în vestiar. Ne încurajăm, dacă vedem că un coleg e mai ieșit din mână, încercăm să-i dăm sfaturi, să dea mai simplu până își revine. Probleme de grup nu avem, ne înțelegem foarte bine.
CV: Cu antrenorul puteți vorbi pe tema asta?
AS: Da, domnul profesor ne ajută și el foarte, foarte mult. El este primul care ne încurajează și înainte de fiecare meci ne spune că, fără dar și poate, suntem cea mai bună echipă din serie, dar că trebuie s-o și demonstrăm.
CV: Tu ai avut un program mai aglomerat în acest tur, între juniori, echipa secundă, echipa mare, națională. Simți că ai jucat cât ai vrut la Poli II?
AS: Nu cred că am jucat prea puțin. Cât timp a fost campionatul la echipa a doua, în afara etapei cu Jimbolia, când am fost suspendat, n-am jucat la juniori, doar că am fost plecat, am avut selecții la lotul național, cu Turul de Elită.
CV: La Murani, anul trecut, ai avut o jumătate de sezon excelentă. De ce a mers mai bine acolo, decât la Poli II?
AS: Nu știu. Acolo era tata, care îmi dădea foarte multă încredere, și are 97% din merit pentru unde sunt eu acum. De multe ori nu avea cine să-mi spună că am făcut o greșeală sau alta, tata era singurul care venea, mă corecta. De fapt, nu doar că mă corecta, dar în următoarea zi mergeam pe teren, luam mingea, și îmi explica practic. În următorul meci încercam să elimin acele greșeli, iar el îmi spunea: meciul trecut ai făcut de patru ori asta greșit, acuma ai făcut-o doar o dată.
CV: Poți să abordezi fotbalul gândindu-te constant la a-ți reduce greșelile? N-ar trebui să vină mai degrabă de la sine, făcând alte lucruri bine, de exemplu să te poziționezi în teren altfel.
AS: Orice jucător greșește. Important este ce faci după ce greșești, apropo de mentalitate. Nu e ok să dai din mână și să nu mai alergi. Sau atunci când colegul tău greșește, nu poți să-ți spui că nu mai alergi pentru el. Când tu greșești, trebuie să te ajute colegii și vice-versa.
CV: Crezi că aveți asta acuma la Poli? Nu s-a văzut în meciurile importante.
AS: Eu zic că o avem, dar uneori intervine frica, intervin emoțiile. Asta și din cauza seniorilor – de exemplu la Mașloc, unde jocul a fost foarte dur, e clar că a intervenit un fel de frică. Probabil de asta nu se vede uneori. Dar zic că în returul de campionat o să arătăm mult diferit și eu zic că o să promovăm. Sunt sigur.
CV: În plan personal, zici că-ți place de Torje, Marica de la Națională, respectiv de Cristiano Ronaldo. Ai și un model?
AS: Pentru mine model e Lewandowski. Îmi place foarte mult să caut mingea și poate că uneori fac și greșeala să ies în lateral, ceea ce nu e indicat pentru un atacant. Tot timpul îmi place să fie mingea la mine [râde].
CV: Ai avut câteva eșecuri la limită, la Naționala U17, la juniori B. Ce crezi că lipsește echipelor românești, în general?
AS: Sincer, echipa României U17 era cam cinci clase peste celelalte echipe din grupa de calificare. Doar că ne-am concentrat foarte mult pe meciul cu Ungaria, ne-am pus toată dorința în acel meci, și din lipsa de experiență, precum și din superficialitatea cu care am tratat meciul cu Georgia am eșuat. De ce să mă ascund acuma, toți jucătorii l-am considerat un meci mai ușor. Chiar dacă domnul profesor ne-a avertizat, ne-a arătat imagini, noi ne-am gândit că – Georgia! Și n-a fost așa, au avut o echipă foarte bună. Apoi, în meciul cu Slovacia am reușit să ne remontăm, am condus 1-0. Când s-au arătat prelungirile, crezându-ne deja calificați, a urmat un sentiment de ușurare, și a venit acel gol în ultima fază. Pe deasupra, și Gerogia a egalat tot la ultima fază, în partida paralelă.
CV: Cum treci peste lucrurile astea?
AS: La vârsta noastră e foarte greu. După ce că am trecut prin finală cu Dinamo [n. ed. la juniori C, în 2014], pierdută în ultima fază, a urmat și episodul de la națională. După finala cu Dinamo a durat cam o săptămână jumătate, două săptămâni să-mi treacă – găseam clipuri pe internet, stăteam în fața computerului și începeam să plâng. Și acum mă mai gândesc la eșecul de la lotul național. E ceva de neimaginat să ajungi la Turul de Elită și sunt ferm convins că dacă ajungeam acolo, ne calificam și la Campionatul European, fiindcă avem caractere puternice în echipe.
CV: În aceste condiții, crezi că jucătorii tineri au șanse în Liga 1?
AS: Da, foarte mulți dintre ei. Eu sunt de părere că într-o echipă este nevoie de doi-trei-patru experimentați, și în rest copii care să alerge. Un junior poate să compenseze lipsurile pe care le are prin dorință.
CV: Ce crezi că nu-ți oferă clubul în acest moment, de care ai avea nevoie?
AS: Ar trebui să mi se acorde mai multă încredere, zic eu. Adică mai multe minute. Când antrenorul va decide că sunt pregătit, o să dau tot ce pot, să nu dezamăgesc.
CV: Despre posibila ta plecare de la club...
AS: Prefer să nu vorbesc despre asta.
CV: Să întreb altfel: ești mulțumit că ești aici?
AS: Cât timp sunt la Poli Timișoara, sunt mulțumit. Când va veni o ofertă avantajoasă și pentru mine, și pentru club, probabil n-o să mai rămân.
CV: Eu m-am bucurat când ai rămas. Ca suporter, te simți neplăcut când îți pleacă un tânăr promițător, precum Dragomir. Ai fi vrut mult să-l vezi jucând la Poli.
AS: Da, dar gândește-te că acuma vreau să-l văd și mai mult jucând pentru Arsenal. Una e să joci în Liga 1, alta în Anglia. Îl știu bine, este un prieten apropiat, și dacă se va ține de treabă, va ajunge foarte departe.
CV: Tu ce-ți dorești de la următorii trei ani de zile? La o adică, o să ai 19 ani, tot la începutul carierei o să fii.
AS: Aș vrea să fac cât mai repede pasul să joc la o echipă de seniori.
CV: Chiar împrumut la liga a II-a?
AS: Da, n-aș spune nu. Și, cum am spus, dacă ar fi o ofertă avantajoasă pentru mine și pentru club, să prind un transfer afară. Ăsta e obiectivul numărul unu.
Se întrevede mult curaj și multă încredere în cuvintele lui Sîntean, precum și o lipsă de reverență imanentă tinerilor de vârsta lui. Genul de lipsă la care se strâmbă ușor din nas, dar care îți permite să trăiești fotbalul ca și cum ți-ar aparține.
De asemenea, putem remarca cu ușurință că trăiește și judecă totul la superlativ, de la aprecierea lumii fotbalului până la emoțiile trăite în urma unui eșec. Poate că tocmai succesul carierei lui va consta în găsirea unui echilibru, de a găsi calea de mijloc dintre vis și realitate.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu