Interviu: Adrian Stoicov

Mâine începe liga a 3-a, unde o regăsim pe Poli II, deși de lăsat am lăsat-o o divizie mai jos, gata să se dueleze cu UTA BD II. Lotul este în mare neschimbat, exceptând câteva permutații devenite permanente dinspre juniorii A și B, și include șaisprezece jucători:

Mario Contra - Alexandru Costinaș, Cristian Podină, Harald Fridrich, David Filip, Radu Cochințu, Denis Hăruț - Andreici Slagian, Cosmin Bîrnoi, Lucian Oprea, Cristian Pădurariu, Eduard Codrean, Narcis Popan - Andrei Sîntean, Sebastian Velcotă, Renato Kokora

Antrenorul echipei în acest sezon va fi Adrian Stoicov, un polist cu state vechi, asemeni predecesorului său, Adrian Săvoiu. Cu undeva pe la două sute de meciuri disputate în tricoul Politehnicii, fostul fundaș stânga a evoluat pentru club în două generații de excepție, a căror rezultate au fost egalate doar în momentele de vârf ale erei BKP.

Nu o mai lălăim în introduceri, fiindcă urmează o discuție lungă și fascinantă, cu amintiri despre minunata Poli din perioada 85-95, drumul de la juniorat spre fotbalul mare, obstacolele de pe el, problemele de coordonare între echipa secundă și echipa mare, precum și lipsurile cele mai semnificative în formarea tinerilor fotbaliști. O conversaţie sufienctă sieşi, fără alte comentarii.



CV: Eu vin la meciuri de prin ‘94. Din perioada aia îmi aduc aminte de un meci cu Poli Iaşi, când am câştigat cu 8, 9…şi tot ce mi-a rămas întipărit în minte din meciul acela e o bară.

AS: Mai interesant a fost golul pe care l-am dat prin plasa laterală. Kovacs a şutat la poartă, mingea a intrat prin plasa laterală şi a fost validat golul. Am văzut noi ceva, dar ştii cum, nu am spus. După aia am căutat să vedem pe unde a intrat. Greu am găsit: era  un ochi lărgit la plasă şi a intrat din cauza forţei şutului. Nici măcar arbitrii n-au văzut, aşa de violent a fost şutul. Au văzut doar mingea în plasă. Era la poarta de la peluza nord, arbitrul de tuşă era dincolo, poate dacă era invers, din partea cealaltă ar fi văzut. A fost cel mai bizar gol pe care l-am trăit!

CV: Nu ştiu exact între ce ani ai jucat la Poli. 

AS: Din 1985 sunt la Poli. Eu m-am născut la Denta, acolo am făcut primii opt ani de şcoală, şi după aceea am venit la paisprezece ani şi am dat la liceul sportiv. Am reuşit la examen şi am rămas la LPS Banatul între 82-85. Acolo am început fotbalul de performanţă, iar în ultimul an de juniorat am fost transferat la Poli. Cât am fost la liceul sportiv am fost şi la echipele naţionale, am stat şi un an la Bucureşti la Luceafărul, la Electroaparataj. Stăteam în cămin, dar nu m-am transferat şi cu şcoala pentru că nu am vrut, am rămas aici. Era mai uşor şi îl aveam pe domnul director Dobândă, care ţinea foarte mult la mine, şi m-a ajutat mult să nu pierd cu şcoala. În 85 eram plecat în Grecia cu echipa naţională de juniori şi dânsul a semnat atunci şi pentru tata trecerea la Poli, ca să nu mai bată drum până la TImişoara.

CV: Asta era spre sfârşitul acelui an.

AS: Da. Am prins o generaţie de fotbalişti mari. Erau Şunda, Moise în poartă, Lehman, Şulea, Oancea, Bolba, Pascu, Ionuţ, Vuşcan, Bozeşan II. Asta a fost generaţia care a ţinut cam până în 86-87, chiar dacă unii au mai rămas. Apoi în ‘88 am devenit altă formaţie, cu Crăciun, Tică Andreaş, a revenit Varga, care fusese împrumutat pe la Tomnatic şi Sânnicolau.

CV: Cum ai intrat în prima echipa?

AS: Eu am debutat în 87 la Poli, la un meci cu Universitatea Cluj. Lehman, fiind şi în vârstă, era accidentat şi atunci m-a întrebat domnul profesor Ionescu: măi sârbule – aşa îmi zicea – ţi-e frică să joci? Am zis că nu şi am jucat tot meciul, am câştigat 1-0. Apoi am mai jucat 15-20 minute de câteva ori şi încet, încet am prins al doilea meci integralist cu FC Argeş, câştigat 2-1. Poli a retrogradat în următorul an, în ‘87, după acel meci cu Dinamo, terminat 2-1, ca în ‘88 să promovăm şi după aceea am jucat toate meciurile.

CV: A fost o echipă foarte bună în acea perioadă.

AS: Da, o echipă omogenă, patru-cinci ani am fost împreună. Doar doi, trei jucători dacă veneau, că noi ne bazam pe paisprezece jucători – aveam trei rezerve. Nu lot de douăzeci şi cinci, cum e acum.

CV: Care a fost vârful, finala Cupei României din ‘91 sau meciurile europene?

AS: Cele mai mari satisfacţii au fost rezultatele din meciurile europene. Dubla cu Atletico, acea calificare a fost cel mai important moment, cu 2-1 la total; apoi cu Real, în următorul an, deşi nu am trecut mai departe; cu Sporting, cu care am pierdut 7-0 afară, dar am câştigat cu 2-0 acasă. Dar şi acea înfrângere, în ciuda scorului, nu spune întreaga povestea. Până în minutul 60 am contat, când am primit golul trei, deşi în prealabil am avut noi o ocazie mare – Octavian Popescu a scăpat singur cu portarul şi în loc să dea pasă, a tras şi a dat pe lângă.
Şi finala Cupei a fost specială, chiar dacă am pierdut la unsprezece metri. Eu am fost unul dintre jucătorii care au ratat, chiar primul de fapt. Niciunul dintre atacanţi sau mijlocaşi nu-şi dorea să bată, deci am executat noi fundaşii. Steaua mai avea echipă bună, cu Ilie Dumitrescu, Gherasim, Doboş, dar chiar am dominat acel meci, am avut foarte multe ratări. Doar Băban a ratat de trei ori singur cu portarul.
Satisfacţii au mai fost, şi când am promovat, şi când am bătut pe Steaua...au fost multe momente frumoase în cariera mea de fotbalist.

CV: Cum s-a schimbat fotbalul de atunci?

AS: Când am ajuns în fotbalul mare, în ‘85, făceam antrenamente cu seniorii, dar jucam la tineret, era foarte greu să ajungi să joci într-o echipă de seniori fiindcă erau foarte multe valori. Era dificil să ajungi în Liga 1, chiar şi în Liga a 2-a, mulţi jucători găsindu-se acolo la apus de carieră. Concurenţa era foarte mare. Pe timpul acela erau fotbalişti, nu jucători de fotbal. Acum sunt jucători de fotbal la majoritatea echipelor din Liga 1. Numai cine nu vrea, nu joacă în Liga 1. Asta le explic şi copiilor pe care îi antrenez, au o şansă deosebită în viaţă, să ajungă să joace cu uşurinţă în prima ligă. Dar să se ocupe în primul rând de fotbal, nu să lase fotbalul pe locul doi. Fotbalul românesc, pe an ce trece, tot mai slab e.

CV: Care e principala problemă?

AS: Faptul că tinerii din ziua de astăzi au alte preocupări. Pe timpul nostru n-aveai ce să faci; acum ai internetul, facebook, cluburi, jocuri de noroc, pariuri, tot altceva. Şi atunci normal că dacă pierzi bani la ruletă, nu mai poţi veni să te antreneze Stoicov să fii atent la ce spune Stoicov, te gândeşti la cum să recuperezi acei bani.

CV: Nu e paradoxal? Acum se poate câştiga mai mult din fotbal decât în urmă cu douăzeci de ani.

AS: Şi pe când jucam eu fotbal se câştigau bani frumoşi, înainte de ‘90. Aveam prime de zece mii de lei, erau bani foarte mulţi. Erau şi jucători care au venit la Poli şi au primit până la o sută de mii pe semnătură, cum a fost cazul lui Oancea, când s-a transferat de la Reşiţa. Îţi luai un apartament sau chiar două de banii aceştia. Aveam chiar şi prime de patru-cinci mii de lei, am prins şi meciuri în deplasare, în liga a doua, cu opt mii de lei primă. Un salariu mediu era pe la două mii cinci sute.

CV: Dar ziceai că tinerilor le era greu să intre în echipă pe atunci, acum sunt altele oportunităţile.

AS: Da, dar ei au alte preocupări şi e păcat că nu îşi dau interesul, nu îşi doresc mai mult. La mentalitate stăm destul de prost, asta de acasă pleacă. Că cei şase ani de acasă contează foarte mult. Eu zic şase, că la al şaptelea eşti deja la şcoală.

CV: Se poate să nu îi mai atragă fotbalul fotbalul? Pe lângă bani, înainte era şi o chestiune de prestigiu.

AS: Acum îi atrag în primul rând banii şi totul pleacă de la părinţi. Situaţia materială a familiei este de multe ori precară şi atunci la fotbal se zice că se câştigă mai uşor. Părinţii pun pe primul plan banul, vor să ajungă copilul cât mai repede sus, să câştige cât mai mulţi bani şi să-i susţină şi pe ei. Cred că asta e o greşeală. Noi trebuie să facem prima dată educaţia fotbalistică a părinţilor, să le explicăm ce înseamnă fotbalul de performanţă, ce sacrificii implică, ce înseamnă alimentaţia. Părinţii le dau să mânânce orice, să bea orice, îi interesează doar unde îşi doresc ei să meargă şi copiii vin atunci cu ei, deci nu fac ei sacrificii pentru copii, vor să facă copiii sacrificii pentru ei. De aici pleacă totul.

CV: Există un cadru organizat în care să se facă aceast antrenament al părinţilor?

AS: Nu. Fiecare mai face câte o şedinţă cu părinţii şi le explicăm ce înseamnă alimentaţia, ce înseamnă aceste responsabilităţi. Sunt părinţi care acceptă, dar sunt şi alţii care zice că nu pot face. Problema e că atunci nici nu poţi cere prea multe; însă părinţii tot pun presiuni pe copii şi apoi vin la antrenor, să-l întrebe de ce nu joacă. Şi eu le zic că e fiindcă ei, părinţii, nu au făcut lucrurile pe care le-am cerut, nu i-au oferit o şansă egală în dezvoltare. Cea mai mare problemă e când părinţii vin şi mai dau ceva, iar atunci au şi pretenţia să joace copilul.

CV: Nu există delimitări clare?

AS: Da, dar există antrenori care nu se ţin de ele. Şi dacă te-ai compromis o dată, eşti compromis. Eu nu am acceptat şi nu voi accepta asemenea compromisuri, fiindcă nu am nevoie să vină lumea să-mi facă reproşuri. Chiar când am preluat grupa 2003-2004, aveam părinţi care dădeau mereu indicaţii. Eu am făcut şedinţă şi le-am zis clar: aici un sigur om dă indicaţii. Un singur om dirijează. Ai dirijat, l-ai luat de mână şi ai plecat, nu mă interesează dacă e cel mai bun din echipă. Vii frumos la meci, îl incurajezi, îl aplauzi, dar nu-i dai indicaţii, pentru că nu te pricepi. Şi nici dacă ai fi antrenor, nu s-ar cădea, fiindcă eu îi cer una, tu îi ceri alta. În general n-am avut probleme, exceptând o situaţie în 2002-2003, cu grupa în care era generaţia ‘91, cu Dobricean, Silaghi, etc. Am avut părinţi care dădeau indicaţii, le-am spus la şedinţă o dată, le-am spus a doua oară, a treia oară am plecat de pe teren, să rămână ei antrenori.

CV: La antrenament?

AS: Nu, la un meci oficial. I-am lăsat acolo şi am plecat, pot şi părinţii să ateste. Dar după aceea a fost linişte, au învăţat, altfel nu poţi să faci nimic. De când m-am apucat de antrenorat am fost sfătuit să nu mă compromit în asemenea situaţii, dacă nu-mi permit ceva, nu cer. Din acest motiv zic: totul pleacă de acasă şi după aia din societate.

CV: Ai mai fost la Poli II în 2011, pe vremea lui Iancu. 

AS: Da. Recent n-am mai fost însă. În 2002-2003, când m-am apucat de antrenorat, eram cu domnul Vişan la ASU Politehnica, mi-am încheiat cariera în liga a 3-a. Când a venit AEK la Timişoara şi s-a făcut fuziunea cu ASU, am ajuns în Liga 1, şi eu am fost secundul domnului Vişan la tineret. Atunci am câştigat şi ultimul titlu naţional, înainte ca acea formă a campionatului de tineret să nu mai existe.

CV: A confirmat vreun jucător din acea generaţie campioană?

AS:  Nu prea, nici unul nu a ajuns să joace în Liga 1. Ei veniseră în 2002, după perioada cu Zambon. La fel ca şi cei din 2011, dar cei din perioada AEK au avut şansa să joace, jumătate erau în lotul echipei mari, însă tot n-au confirmat.

CV: Ce preferi, rol de principal la echipa secundă sau secund la echipa mare?

AS: Mi-era indiferent pe atunci, aveam de învăţat. După perioada la tineret, am trecut la echipa mare secund, tot cu domnul Vişan, şi cum niciunul dintre noi nu avea licenţa Pro, stătea Toni Doboş pe bancă. Apoi a venit Gabi Balint şi cât a stat el opt luni de zile am fost secund. În perioada domnului Iancu, când antrenori au fost Olăroiu, Hagi, toţi au venit cu oamenii lor. În 2007, după ce a fost Artimon o perioadă scurtă şi a fost înlocuit cu Vali Velcea, am revenit şi eu ca secund. Am avut atunci o perioadă de unsprezece meciuri fără înfrângere, ne-am calificat şi în semifinala cupei cu Steaua. Deci am tot avut de învăţat.

CV: Şi acum?

AS: În acest moment aş alege să fiu antrenor principal, fiindcă am şi eu o vârstă şi cred că am acumulat destulă experienţă.

CV: Obiectivul pentru Poli II am văzut că e terminarea în primele şase locuri.

AS: Eu îl văd ca fiind promovarea jucătorilor către echipa de seniori. E foarte bine să promovezi şi în liga a doua, dar degeaba promovezi dacă niciun jucător din lot nu face pasul către Liga 1 sau clubul nu reuşeşte să-i vândă.

CV:  La cluburile mari impresia e că tinerii sunt promovaţi deja la 18-19 ani.

AS: Cam aşa e. Dar acum şi la noi, din câte am înţeles, se doreşte ca jucătorii tineri care au valoare să rămână la noi şi să facă pasul către echipa mare, să joace meci de meci, cum au fost promovaţi cei şase jucători cu Iaşiul. Plus că acum sunt jucători la echipa mare formaţi aici, Sorescu, Mailat, Bocşan sau Bărbuţ, de exemplu. Păcat că s-au pierdut pe mai nimic jucători care erau de perspectivă, ca Vlad Dragomir. Dacă Steaua a luat nouă milioane pe Stanciu, puteam şi noi primi măcar un milion plus un procent la o eventuală vânzare. Dar cei care au fost atunci ştiu ce-au făcut, nu e problema mea. Ca şi antrenor, normal că îţi doreşti să ajungi cât mai repede să faci performanţă. Dar fiind şi de aici, mă simt acasă, aproape de familie, mie nu-mi place să schimb locuri. Şi în cariera mea de fotbalist, în 93 am fost un an la Progresul Bucureşti, dar n-am putut să mă acomodez, familia îmi era departe, fata mea era mică...asta a fost cel mai greu. Că de jucat, am jucat, am ratat un singur meci fiindcă eram suspendat, am primit un al doilea galben într-un meci după ce l-am călcat pe mână pe Gio Panait, fundaşul dreapta de la Steaua.

CV: Atenţia asta la detaliu mi se pare extraordinară. Mulţi dintre juniorii cu care am vorbit nu reţin lucrurile astea. Nu cred că nu le pasă, dar...

AS: Eu zic că nici nu le pasă. Sunt unii pe care îi interesează, dar pe alţii nu. Pentru mine, după ce am plecat de la Progresul, mă tot suna Liţă Dumitru dacă nu revin la Bucureşti. Poli retrogradase în acel an şi Costică Rădulescu a insistat mult să revin aici şi până la urmă am venit, dar mai mult pentru familie şi nea Costică, fiindcă financiar era mult mai rău. Am colaborat extraordinar cu nea Costică. M-a sunat şi Cornel Dinu atunci, era preşedinte la Naţional-Progresul, şi m-a chemat cu promisiunea să mă ducă ulterior la Dinamo. Eu nu m-am dus, însă s-a dus în schimb Florin Bătrânu şi după un an a ajuns la Dinamo. Dacă rămâneam acolo, el nu mai pleca pe această direcţie. Financiar ar fi fost de treizeci de ori mai bine şi aveam oameni care ţineau la mine acolo, inclusiv Cornel Dinu. Prin ‘91, el a venit să mă vadă pentru Naţională la un meci jucat la Braşov, doar că toată echipa a jucat slab atunci, inclusiv eu, şi am pierdut 1-0. Aşa am ajuns să joc doar la Naţionala B, cu care am fost şi în China şi Coreea de Sud. Dar atunci la Braşov au anunţat şi la staţie că a venit antrenorul echipei Naţionale să mă vadă, şi probabil am vrut să fac prea multe şi din cauza asta a mers prost.

CV: Care sunt diferenţele în rolul fundaşului de bandă, acum faţă de atunci, un post atât de deficitar la Poli?

AS: Eu zic că diferenţa nu e atât de mare, fotbalul se joacă la fel şi acum ca atunci. Trebuie să-ţi respecţi în primul rând sarcinile de fundaş. Acum se pune mult baza ca un fundaş lateral să fie un fel de mijlocaş, dar şi pe timpul nostru urcam mult în atac. Calităţile sunt, aşadar, aceleaşi: să ai viteză, să deposedezi prin alunecare, să ai inteligenţă pe anumite faze de joc.

CV: Sorescu a debutat fundaş drepata în Liga 1, deşi la Poli II a jucat mijlocaş stânga.

AS: El a fost reprofilat pe postul de fundaş dreapta într-o anumită conjunctură şi la meciul cu Iaşi a jucat bine. Cu elanul debutului, a jucat ofensiv şi-a făcut datoria, fiindcă are viteză foarte bună şi a compensat carenţele de poziţionare prin viteză.  E şi normal să nu ştie, fiindcă nu a jucat acolo, dar dacă se antrenează şi i se cere mai mult, poate să înveţe. Eu nu-l văd însă să poată deposeda. În general avem puţini jucători care pot deposeda prin alunecare: Şeroni sau poate Scutaru. Acesta este un deficit la nivelul lotului nostru.
Cu Liţă Dumitru în ‘85 antrenor la Poli, când era terenul mai ud, pur şi simplu făcea cu noi fundaşii alunecări până când leşinai, nu mai puteai să te ridici de jos. Acum doi ani de zile, când eram la juniori A, într-o iarnă i-am pus să facă alunecări, le-am arătat cum, dar nu s-au descurcat, îşi prindeau piciorul sub ei şi atunci m-am oprit, să nu se accidenteze. Sunt lucruri pe care nu le învăţăm de mici şi când ajungi la seniori, chiar şi la echipa a doua, nu mai e timp să le faci – deposedări, lovirea mingii cu latul, cu şiretul, etc. Nici pe timpul meu nu se lucrau în mod special astea, dar în ’87, când era domnul profesor Ionescu antrenor, aveam un perete la capăt, unde este acum terenul sintetic, şi dădeam la perete sau la gard de sârmă până le îndoiam.

CV: Şi Fridrich a fost folosit mai mult în centru, decât în stânga, dar cum a ajuns la echipa mare a fost pus acolo unde era nevoie de el, în flanc. Cum putem fi mai consecvenţi?

AS: Asta am discutat şi cu domnul Popa, şi despre sistemul de joc, să îl implementez şi la echipa secundă. Dar le-am zis şi fotbaliştilor, cine are valoare şi e inteligent se adaptează rapid la ce i se cere. Doar un jucător care gândeşte mai greu are dificultăţi. Fotbalul e acelaşi, preluare, pasă – şi aşezarea în teren o înveţi din mers, după câteva antrenamente. Acum se caută oricum jucători care joacă cel puţin două, dacă nu trei posturi, pentru că îţi acoperi mai uşor nevoile tactice.

CV: Anul trecut, pe final, a fost o harababură în împărţirea loturilor de juniori între Poli II şi Liga Elitelor de juniori.

AS: Prea multe nu pot să spun, hotărârile au fost ale conducerii. Mai întâi s-a insistat pe promovarea echipei secunde, după aceea s-au reorientat spre juniorii A Elită, care aveau şansa calificării în play-off. Dacă se gestiona mai bine situaţia, rezultatele la juniori A puteau fi mai bune, dar s-au făcut compromisuri, fiindcă toţi antrenorii îşi doreau anumiţi jucători şi greşeala a fost că nu s-a decis clar cine, ce primeşte.

CV: Cine are prioritate?

AS: Începe cu seniorii, deci echipa întâi, apoi echipa a doua, apoi echipele de juniori. Dar s-a prioritizat echipa de juniori A, antrenată de Contescu. În mare s-au înţeles, însă ceva a lipsit, echipa ar fi putut să ia locul întâi fără probleme.

CV: În 2011 erai antrenor la Poli II, când am pierdut la penalty-uri cu UTA. Cum se compară echipa de atunci cu generaţia actuală de juniori?

[O. Rusu – Belu, Mera, Fl. Ilie, Fl. Sandu - Zaluschi, Fuchs, A. Popa, M. Chitu - A. Popovici, Boştină]

AS: Atunci erau şi unii jucători veniţi de la seniori, dintre ei Belu a ajuns în Liga 1, Mera a confirmat în străinătate, Florin Ilie e în liga secundă, Fuchs e la Sebiş, de Popa şi Sandu nu ştiu dacă mai joacă, Boştină e în Anglia, iar câţiva mai sunt şi acum la echipă. Şi Dobricean joacă în liga a treia, a avut o ocazie singur cu portarul şi a vrut să dea scăriţă în loc să finalizeze cu şut, dar era copil atunci şi a încercat să iasă în evidenţă. Jucătorii de acum au calităţi, ar putea să facă pasul spre echipa mare, dar trebuie mai multă muncă şi mai multă seriozitate.

CV: Juniorii noştri par să aibă un deficit fizic faţă de juniori din alte părţi ale ţării.

AS: Aici stăm foarte prost, neapărat am avea nevoie de un preparator fizic. Acesta are menirea să îl dezvolte mult fizic şi noi nu avem timp. Ar trebui să fac antrenamentul de şapte ore ca să lucrez cu fiecare separat, fiindcă fiecare are nevoi diferite. E o greşeală a clubului, nici la echipa mare nu există acum preparator. Eu am fost în 2008 în Olanda, cu Vali Velcea, şi am fost la diverse cluburi. La PSV Eindhoven am discutat cu directorul centrului de copii despre organizarea lor. Toţi copiii până la 12 ani mergeau la casierie şi plăteau o sumă, 250 Euro. După această vârstă, jucătorii de valoarea nu mai plăteau, dar oricum toţi beneficiau de aceleaşi condiţii – echipamente, vestiare, o bază cu paisprezece terenuri, etc. La fiecare grupă de copii nu erau mai mult de optsprezece şi aveau doi antrenori. Pe lângă asta era un preparator fizic care se ocupa de grupele de 6-12 ani şi unul pentru grupele de 12-17 ani. La fel antrenori cu portarii. Fiind doi antrenori, se puteau împărţi în două grupele. Creşterea jucătorului în valoare era facilitată prin această semi-individualizare şi fiind mai puţini, fiecare executa mai multe repetări, progresa mai rapid. La noi, fiind singur, e greu. Eu nu am mulţi în lot, doar șaptesprezece, însă antrenez doar douăsprezece, fiindcă unii fac antrenamente cu seniorii.  Dar Săvoiu, la juniori B, are vreo treizeci, nu ai cum să-i gestionezi.

CV: Au fost câţiva jucători în probe la Ripensia, în ce context?

AS: Ei şi-au manifestat dorinţa să joace în liga a treia. Au stat acolo două săptămâni, dar nu le-au spus nimic în două săptămâni.

CV: Golda a rămas.

AS: El a rămas, e mai bine să joace. Am zis că mai avem câţiva jucători de perspectivă aici, care sunt mai tineri, precum Sîntean, care e 99, faţă de 97. A rămas Velcotă, mai vin jucători de la echipa mare, Pădurariu, Bîrnoi, sunt destui. Eu n-am fost de acord să-i dau pe cei care au mers la Ripensia. Miza lor principală trebuie să fie promovarea la echipa de seniori.

CV: Pot să creadă în asta?

AS: Dacă nu cred, atunci nu au cum să-şi realizeze obiectivul. Dacă nu vrei asta, atunci numai să te antrenezi şi să joci la liga a treia...cu toate că dacă am face o triere mai serioasă, ar mai cădea vreo trei-patru jucători, care au anumite calităţi, dar nu şi le arată. Până în iarnă rămâne acest lot, dar dacă mai găsesc alţi jucători tineri de calitate, îi aduc şi trimit alţii la juniori. Părinţii pot fi supăraţi, însă eu sunt corect. Nu mă interesează numele, cine ce averi are, dacă vrea cineva să-mi dea ceva, l-am dat afară. Cine se antrenează sută la sută, acela va juca. Şi de la club, dacă cineva vine şi îmi impune să bag pe cineva,  eu a doua zi am plecat, nu fac aşa ceva. Şi când am fost la echipa întâi, eu am spus ce am avut de spus în faţă. Poate nu am fost agreat de conducere, fiindcă e greu să fii direct, dar eu aşa am fost toată viaţa. Şi ca jucător aveam personalitate şi ceream socoteală.