Interviu: Narcis Popan

Când am fost la Tomnatic să văd trialiștii noștri aflați în probe la Ripensia, cineva din tribune șușotea că printre ei ar fi unul care o să ajungă în Champions League. Am râs puțin, fiindcă orice altă reacție ar fi fost nenaturală în acel ambient sătesc, orice numai nu premonitoriu pentru cariere mărețe (deși, insist, baza de acolo era de invidiat). Dar m-am și gândit, într-un exercițiu al optimismului rudă cu delirul, despre cine s-ar putea șușoti așa ceva. Singurul care avea vârsta și arătase momente de talent combinat (viteză, tehnică, execuții) dintre cei aflați acolo era Narcis Popan.

Pe Narcis l-am remarcat prima oară la jocul din tur, pe când Poli II, fără vedete, se lua în piept cu Ripensia, în Ciarda Roșie. Văd și acum pasa pe care i-a trimis-o lui Sîntean în repriza secundă, o minge precisă peste apărarea adversă, pe care vârful nostru a fost aproape s-o transforme în gol. După meci, am luat-o la pas înspre casă și am oprit la un market super pe drum. În urma mea au intrat Narcis cu - am presupus - mama lui. Angrenați în discuție și pășind agale, cei doi s-au perindat printre raioane, probabil cu gândul la cina din acea seară. Mi-am rărit și eu pașii, uitând parcă după ce-am intrat, până când au părăsit magazinul. Ce chestie, m-am gândit, cu o oră înainte defrișa flancul stâng al primei clasate din liga a 4-a; acum era doar o zi în viața unui băiat de șaptesprezece ani, care nu e cu capu înfipt în Champions League-uri.

Chiar dacă pleacă mai des din postura de rezervă în acest sezon, cu Velcotă și Vasi greu de scos din flancul stâng, unde preferă să evolueze și Narcis, și-a trecut în cont trei goluri, dintre care unul pe cât de spectaculos, pe atât de important cu CSM Lugoj (video aici, pe facebook). În plus, prestațiile bune l-au readus în atenția lotului național U18, evoluând în octombrie împotriva Turciei. Să-l cunoaștem, așadar, pe Narcis Popan.

CV: Să începem cu ceva simplu: ai frați, surori?

NP: Sunt singur la părinți. Tata e în Germania, eu locuiesc cu mama.

CV: E greu așa?

NP: Nu e foarte greu, tata vine la fiecare două-trei luni acasă, ne descurcăm.

CV: Ai vrea să ai frați sau surori?

NP: Nu, nu, e bine așa! [râde]

CV: Vorbești vreo limbă străină?

NP: Engleză, bine. Am prins de la școală, de la muzică, de la jocuri. Adică FIFA, joc foarte mult.

CV: Cum ai ajuns să joci fotbal?

NP: Eu joc de mic copil, dar nu pot spune că am decis într-o zi să o fac. De când mă știu ieșeam cu copiii – tata îmi lua jucării și eu ieșeam afară să joc fotbal. Prima dată, la șase ani, am mers la școală, la Banatul, și acolo am început de fapt să joc ca lumea. La grupa domnului Tiberiu Brîndescu. Îmi aduc aminte că înainte să mă duc, cu vreo lună, eram în vacanța de vară și cei care erau în clasa I la Banatul, erau generația '98 – deci cu un an mai mare. Ei deja se antrenau în vară. Un prieten de-al meu juca acolo și m-a chemat o dată la antrenamente, că poate joc și eu. A început antrenamentul, eu mă uitam la ei de pe margine, și țin minte că domnul Velcotă s-a uitat așa la mine și mi-a zis: dar tu de cât ești? Păi '99. Hai în teren! mi-a zis, și toți se mirau de mine, ce talent, din astea [râde]. Eram chiar mic, nici nu mă lua nimeni în serios. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri.

De atunci am jucat la clasa I, la domnul Brîndescu, dar am fost dat împrumut la domnul Velcotă, adică un an mai mare.

CV: Deci ai început foarte repede.

NP: Da, la șase ani. I-am și zis mamei, dacă nu mă dai să joc fotbal undeva, nu mă duc la școală. Părinții m-au susținut mereu, și lui tata îi place mult fotbalul. Chiar înainte să vin la interviu mi-a trimis un video cu niște goluri.

CV: Și cine vine la meciuri?

NP: Mama vine, nu ratează niciun meci. Chiar dacă îi zic să mai stea acasă, că nu mă prea bagă să joc, să nu vină să-nghețe.

CV: Ce poziții ai jucat de-a lungul vremii?

NP: Am jucat cam toate pozițiile de la mijloc în sus, în afară de atacant: central, ofensiv, în bandă.

CV: Unde-ți place mai mult? Când te-am văzut cu Ripensia ai jucat pe dreapta, dar acum joci pe stânga.

NP: Acolo în bandă, mai mult stânga. Pot să joc și în dreapta, dar preferând piciorul drept, îmi place să intru în interior, de aia mă descurc mai bine pe stânga.

CV: E și greu, fiindcă pe postul tău e Velcotă, care are un plus de experiență. Ai prins meciuri ca titular?

NP: Două sau trei meciuri. [Becicherec, Sebiș, Ighiu]

CV: Ai jucat și când ați pierdut 0-6 cu Ighiu. Ce s-a întâmplat atunci?

NP: Nu știu. Am început foarte bine, în primele zece minute adversarii se întrebau pe unde-i mingea, ce se întâmplă. Dar apoi am luat primul gol, la o pasă între fundașul central și cel lateral, și am căzut moral. Și am luat încă cinci. Am avut totuși multe ocazii,  singur cu portarul chiar.

CV: În ultimul meci cu Ripensia, se aude pe înregistrarea de pe net cum te atenționează Stoicov la golul doi. Cum gestionezi momentele acestea?

NP: Încerc să învăț. Pe teren nu-ți dai mereu seama că greșești. Dar știu că am greșit la acel gol, trebuia să alerg după adversar și nu mi-am dat seama. Jucam în spatele vârfului și eram desemnat să țin alt jucător, dar acel jucător plecase în bandă și intrase altul în locul lui. Eu nu știam că trebuia să fug după el, credeam că trebuie să vină Oprea sau Bîrnoi. În loc să mă duc după el, eu mergeam, sau nu mai știu ce făceam.

CV: Ai dat golul victoriei cu Lugoj, o execuție specială în prelungiri.

NP: Am prins-o bine aia! Am intrat în ultimele douăzeci și cinci de minute, dar am intrat foarte bine.

CV: Ți-e mai greu să intri pe parcurs?

NP: Până acum eram obișnuit să intru doar titular. Mai trebuie să mă obișnuiesc să intru așa în ultimele zece, cincisprezece minute.

CV: O simți ca pe o presiune, că trebuie să dovedești ceva?

NP: Când intri de pe bancă e mai greu, fiindcă jucând ca titular, prinzi mai multă încredere. De pe bancă, chiar dacă ești conectat, nu ai aceeași stare, intri puțin mai relaxat. Asta nu cred că-i așa bine! [râde]

CV: Ai pe cineva care te-a inspirat de-a lungul vremii?

NP: Urmăresc toată ziua fotbaliști pe youtube. Când eram mai mic, îl urmăream mereu pe Ronaldinho, îmi plăcea foarte mult de el. Ba chiar mi-am lăsat și părul să-mi crească așa de mult ca al lui! Mie-mi plac jucătorii foarte tehnici, gen Neymar. Dar mă uit la toți, la Messi, la Ronaldo, la cei care-s în top.

CV: Încerci să și deprinzi ceva?

NP: Tot timpul încerc la antrenamente. Atunci domnul profesor îmi zice să fiu mai serios, dar el nu înțelege că sunt serios, doar că încerc să fac ce fac și ei [râde]. Uneori, când am timp, mai merg la teren, dar nu prea avem timp – doar duminica, sau sâmbăta când nu e meci.

CV: Cu școala cum e?

NP: Mă descurc. Sunt la Ungureanu, nu am probleme. Cam toți știu că fac fotbal și sunt într-un fel privilegiat. Mai ales că domnul director e fost profesor de sport și înțelege care e situația. Notele-s destul de bune.

CV: Vreo materie care-ți place?

NP: Nu prea, fotbalul. Eventual la engleză îmi place să mă implic mai mult ca la celelalte materii.

CV: Te împiedici peste tot de engleză.

NP: Da, și muzica pe care o ascult e în engleză.

CV: Cât mai ai contract cu clubul? Ce-ți dorești în perioada următoare?

NP: Mai am până în vara lui 2018. Nu cred că se poate întâmpla mare lucru în perioada imediat următoare. Jucătorii care se antrenează la echipa mare sunt prioritizați să joace, deci e greu să mă impun în acest moment. Poate dacă ajung și eu cumva acolo...

CV: Cum a fost experiența de la U18? Ai fost prima oară acum în octombrie?

NP: Am mai fost la U16, acum doi ani, la o dublă cu Ungaria. A fost bine, mă știam cu majoritatea din campionatul de juniori. E altă atmosferă acolo, altă mentalitate, alte condiții – cazare, masă, antrenamente, echipamente, tot.

CV: Pe câți dintre cei de la U15 i-ai reîntâlnit acum?

NP: Nu mulți.

CV: De ce crezi?

NP: Când jucătorii se maturizează, unii fac greșeli, alții nu. Se întâmplă multe la vârsta asta, 15-16-17 ani, e foarte greu să te concentrezi doar pe fotbal.

CV: Ce fel de greșeli fac?

NP: Nu se mai antrenează corect, poate. Că dacă erau la lot la U16, undeva s-a greșit.

CV: Care crezi că e cea mai mare tentație?

NP: Fetele. La vârsta asta fetele-ți iau capul ușor. Nu sunt genul care să meargă în cluburi sau să pierd nopțile.

CV: Mai ai timp de altceva, de hobby-uri?

NP: Nu prea. În afară de școală...

CV: Dar școala nu-i un hobby.

NP: Da, știu, zic doar. De la 8 la 14 merg la școală, iar apoi de la 16 la 18 la antrenament. Ești rupt de oboseală după.

CV: Și mai trebuie să faci și teme!

NP: [râde]

CV: Ce faci când ai o după-amiază liberă?

NP: Mai ies în oraș, cu prietenii. Ne mai jucăm FIFA, în doi e altfel. Dar mai mult cu prietenii mei, adică cei care nu joacă fotbal toată ziua.

CV: Probleme cu accidentările?

NP: Nu prea. La juniori am călcat strâmb o dată și am avut o fractură, când am stat cinci săptămâni.

CV: Ți-e frică de accidentări?

NP: N-am nicio treabă. Dacă se întâmplă, se întâmplă, o luăm de la capăt după aceea.

CV: Te-ai gândit ce-ai face dacă nu ți-ar ieși ca fotbalist?

NP: Probabil tot în fotbal ceva, arbitru, antrenor. Îmi place prea mult, mă uit cât pot de des, numai asta știu să fac foarte bine. Deci tot ceva care să țină de fotbal.

CV: De la echipa mare încerci să emulezi pe cineva?

NP: Nu prea avem contact cu cei de la echipa mare. Poate ceau-ceau, dar nu prea stăm de vorbă.

CV: Mai vin la meciuri?

NP: Nu, doar secunzii, domnul Benga sau domnul Bălu. Cred că a venit o dată Marius Croitoru la un meci, la Colterm.

CV: Și asta e o problemă, când se juca lângă Dan Păltinișanu, puteau veni după un antrenament, mai ales că se joacă vineri acum.

NP: Cam așa.

CV: Ce părere ai despre gazonul de pe Colterm, față de cel de pe terenul 1?

NP: Nu e mare diferență, terenul nu e grozav. Cred că dacă am avea un teren de calitate, ne-am descurca mult mai bine, fiindcă majoritatea suntem tehnici și terenul greu ne încurcă. Ar fi altfel, și la pase, și la tot.

CV: Și față de sintetic?

NP: E altă suprafață, altfel sare mingea. Până te obișnuiești pe sintetic e groaznic. Sunt terenuri în țară care sunt foarte bune. În zona Bucureștiului, la Buftea, la Mogoșoaia, sunt terenuri senzaționale. Ți-e drag să joci pe ele, și mingea cum merge, tot. E o diferență de la cer la pământ. Și ale noastre au perioade când sunt bune – de exemplu, cel de pe Dan Păltinișanu e foarte bun în anumite perioade.

CV: Ai jucat acolo anul trecut atât la juniori A, cât și la juniori B. Cum ți s-a părut?

NP: Au fost meciuri ca la juniori, tari, echipe bune. Am jucat și la finala cu UTA BD, când am scos penalty la golul lui Mailat.

CV: Cum ți s-a părut acel joc?

NP: Cred că noi am intrat cu frica de competiție. Nu mai fusesem într-o finală până atunci, iar cei de la UTA BD erau obișnuiți, mai jucaseră finale. Eu zic că dacă nu ne apăsa miză, câștigam. Ei s-au concentrat mai bine, au avut juniori cu experiență în liga a doua, inclusiv Denis Man și Adrian Petre.

CV: Când îi vezi pe ei, nu te face să te gândești că și tu ai putea fi acolo?

NP: E posibil orice. Asta ține de noi, de șansa pe care o primim.

CV: Care ți se pare că e diferența între liga a 3-a și liga a 4-a?

NP: În liga a 3-a mi se pare că se joacă mult mai dur. În a 4-a aveai timp să primești mingea, să te descurci altfel. Dar, precum spuneam, dacă am avea terenuri mai bune, rezultatele ar fi superioare.

CV: Cum ți se pare susținerea pe care o primești din partea clubului?

NP: Nu prea ne susțin. 

CV: Ce-ar trebui să se întâmple ca tu să te simți susținut?

NP: În primul rând, nu cred că ar trebui să fiu susținut de club ca să joc mai bine. Tot eu joc și dacă primesc un echipament nou, asta ține de mine. Dar cred că la alte cluburi sunt mult mai apreciați juniorii, au mai multă grijă de ei. Altfel îmbrăcați, o vitamină, ceva. La noi nu se prea dă, n-avem nici preparator fizic. Nu prea ne bucurăm de susținere.

CV: Simți vreo schimbare, de când a venit domnul Drăgoi?

NP: Am citit că s-au plătit niște datorii, că merge înspre bine. La noi e neschimbată situația de când a început sezonul.

CV: Crezi că echipa își atinge potențialul, judecând după rezultate?

NP: În mare cred că echipa s-a descurcat foarte bine. Nu tot timpul am avut susținere cu jucători de la echipa mare, astfel că de multe ori am jucat doar juniorii. E foarte greu să joci așa, ne lipsește experiența. Te simți altfel când vine cineva de la echipa mare, cum a fost cu Drăghici, cu Vraciu. Ai mai multă încredere.

CV: Se integrează ușor?

NP: Da, ei vin să joace. Ne ajută mult, și Smaranda, mai ales. Eu îl simt mai aproape de noi, putem vorbi cu el.

CV: Cât crezi că depinde de tine să ajungi la maximul potențialului pe care îl ai și cât de factori externi?

NP: În mare parte ține de mine. Să zicem 70%.

CV: În încheiere, vrei să mulțumești cuiva anume? 

NP: Am avut câte ceva de învățat de la fiecare antrenor pe care l-am avut. Și de bine, și de rău. Fiecare avea stilul propriu, modul lui de a vorbi, de a antrena. Depinde de tine ce iei de la fiecare. Dacă ar fi să mulțumesc cuiva anume, aș vrea să-i mulțumesc domnului Contescu, pentru că am avut o relație deosebită anul trecut când era la juniori A.