Ca în zi de centenar

Avem parte de un an centenar sobru pentru suflarea alb-violetă, dar indiferent de alianțe, drumul până aici a fost unul fascinant. O spun și testimonialele de pe Facebook, elogii aduse unei pasiuni pe care am împărtășit-o cu toții. 

Ce a însemnat Poli pentru mine? Păi cam totul. Trei zile din săptămână digeram/savuram rezultatul, celelalte trei făceam calcule și număram minutele. Ziua de meci excludea aproape orice altă activitate. Toate cronicile, toate articolele, analizele, interviurile, lucruri menite să treacă timpul dintre meciuri. Până aici ar putea fi vorba despre orice alt club, dar viața mi s-a aliniat astfel încât să fie acesta. Iar acesta cu siguranță nu a fost orice alt club.

Ca suporter, ești obișnuit cu dramaticul, cu trădări și exaltări. Mulți, între timp, s-au obișnuit și să-și îngroape și să-și dezgroape echipa favorită, cu predilecție în această parte a lumii. Și fără să ajungi să ai două cluburi cu același nume în oraș, e o chestie care-ți uzează capacitatea de a iubi necondiționat.

De bine și de rău, am avut șansa de a fi alături de Poli în majoritatea momentelor acestui ultim sfert de veac - aș vrea să cred că cea mai turbulentă perioadă din suta asta de ani. Au fost atâtea și atâtea trăiri, că s-au copiat și răscopiat pe aceeași partiție a memoriei, de nu mai reușesc să le disting. De parcă nici nu le-aș fi trăit pe unele, deși am fost acolo. Sunt însă câteva amintiri la care mă întorc mereu, core memories cum ar zice filmul: înfrângerea cu Jiul din sezonul 1996/1997, trăită alături de bunicul meu; tribunele goale după ultima partidă din era Zambon; foarfeca lui Mansi din meciul cu Steaua, pe care am văzut-o printre pixeli din camera de cămin de la universitate; meciul de la Mediaș, din sezonul 2016/2017, pe care l-am trăit la o intensitate interioară pe care nu credeam că pot s-o ating. Și sunt atâtea și atâtea amintiri care apar la un pahar de cola și o felie de pizza. 

Ultimii ani au fost dulci prin prisma faptului că am putut sta așa de aproape de echipă, să-i cunosc pe protagoniști, să-mi aduc aportul în alt fel decât cel de suporter-blogger. A fost o aventură pentru mine alături de persoane care au trăit în felul lor pentru club, de la jucători, la conducători, la doamna Carmen. Dincolo de toate, am o admirație infinită pentru cei care au avut resursele să revină meci de meci pe Electrica (fizic sau virtual) neimplicați fiind în viața internă a clubului. Nu că acești doi ani de pandemie ar fi oferit multe oportunități în acest sens.

Un club de fotbal nu moare niciodată cu adevărat, doar se transformă, unica întrebare fiind dacă ești dispus și capabil să ții pasul. Perspectiva mea, poate a noastră, este una bizară - să o vezi pe Poli moartă, dar în același timp vie sub o formă care nu-ți trezește niciun sentiment. Eventual unul de frustrare, fiindcă nu trebuia niciodată să ajungem aici. 

Au trecut o sută de ani de Poli, probabil vor mai trece o sută. Alți oameni, alte amintiri, alte file de istorie, nimic nu începe sau se termină cu noi. Este generic, dar este adevărat.

Au trecut și douăzeci de ani de Cronica Violetă, dacă vă vine să credeți. Mie nu și mi-e deja dor de ei.

O (ultimă) reunire

După săptămâni bune de așteptare, a sosit și momentul reunirii pentru alb-violeții rămași sub conducerea lui Silviu Bălace. Pe lângă faptul că opt din unsprezece titulari au plecat, lotul este și unul subțire numeric, iar clubul are interdicție la transferuri ca urmare a datoriilor neplătite față de diverși foști jucători străini, pe care abia i-am mai putea numi la cât de puțin au evoluat pentru Poli. Să fi fost astea singurele datorii...

Asta este moștenirea, care și de dincolo de mormânt își întinde degetele osoase, cu unghii ascuțite, pentru a trimite câte o aducere aminte la maniera în care a fost permisă gestionarea clubului de-a lungul existenței sale.

De ce și cum mergem mai departe

M-am întâlnit cu Petre Mușat în această iarnă și l-am întrebat pentru ce se zbate. De fapt nu trebuia să-l întreb, pentru că știam, sentimentul îl împărtășesc și eu: nu-mi doresc ca Poli să se retragă dizgrațios în mijlocul sezonului. La fel de adevărat este că ceea ce ne așteaptă va fi greu de digerat, fiindcă nu avem timpul sau resursele necesare să construim o echipă capabilă să lupte de la egal la egal cu adversarii pe care-i avem în etapele rămase. Nu că ar fi ceva inerent rău în a duce o luptă inegală, astea pot să fie uneori cele mai memorabile.

Pe lângă toți ceilalți adversari pe care-i avem, trebuie să punem la socoteală și timpul - sau lipsa lui. Reunirea târzie, forțată de circumstanțe, de incertitudine, oferă staff-ului mai puțin de patru săptămâni până la primul meci. După patru luni de pauză. E greu să pui pe picioare o echipă mult schimbată, fără experiență semnificativă, în așa de puțin timp, știind pe deasupra că în primele două etape te așteaptă Chișineu Criș și Lipova, adică primele două clasate. 

Cei rămași sunt aici să tragă cât pot de tare, să-și facă o carte de vizită, vorba vine. Partea plină a paharului este  că putem alcătui un prim unsprezece care, cel puțin pe hârtie, arată decent. Partea mai puțin plină este că avem foarte puține rezerve, unele posturi sunt descoperite, iar viitorul incert apasă pe umerii tuturor.

Despre primii nouăsprezece

În acest moment, lotul nostru arată cam așa:

Toma (Filip) - Foca (D. Bălace), Cochințu (Turdean), Chiriac (Murariu), Popa (Stoia) - Sporin, Daminuță (Dorobanțu) - Dincă, Mitre, Toboșaru (Românu) - Buzdugan (Sevici)

Deci, da, un prim unsprezece decent. Numai că din primul unsprezece doar Sporin, Dincă și Mitre au evoluat cu (o oarecare) regularitate în tur, ceea ce înseamnă că o prioritate pentru staff este ca și restul să adune câteva meciuri în picioare înainte de debutul sezonului. Aproape orice decizie tactică iei, are avantaje și riscuri evidente, iar lipsa unui jucător de gol îngreunează sarcina noastră. Vor mai urma eșecuri în amicale ca cel cu Ripensia U19 (1-4), dar doar prin aceste eșecuri avem cea mai mică șansă de consolida echipa.

Mă gândesc la formația cu care am început sezonul 2019-20, la Becicherecu Mic:

Mosoarcă – Sporin, Cochințu, Podină, Buga (min. 57 Iovanovici) – Oprea – Daminescu (min. 63 Românu), Chiriac (min. 77 Mitre), Ochea, Iseini – Pădurariu

Mult s-a schimbat și echipa asta. Frăgezimea ei de atunci, pe când numeroși jucători erau la sezonul de debut printre seniori, era compensată de un entuziasm....să-i zicem ludic, din plăcerea jocului. Ofensiv, tehnica lui Iseini punea oricui probleme, Pădurariu era un atacant greu de mișcat, care-și câștiga majoritatea duelurilor la cap cu adversarii, iar venirea ulterioară a lui Velcotă a adus un plus de calitate la nivel individual. Și Ochea avea deja un sezon de L3 în spate, iar inclusiv acum mă gândesc cu regret la faptul că nu a reușit să-și confirme talentul.

Echipa de acum îmi pare însă una mai stabilă, într-un sens mai omogenă, fiindcă se antrenează în această configurație de mai bine de-un an de zile. Ceea ce cred că poate face cu adevărat diferența este următorul lucru: ca toți să fie pe aceeași lungime de undă, să-și recunoască situația, de ce sunt aici și ce au de făcut. Contrastând cu gruparea din vara lui 2019, atunci gândul multora era la plecare, dublat de relaxarea oferită de certitudinea că un Podină, un Oprea, un Pădurariu și-ar fi găsit cu ușurință alte echipe. La cum arată fotbalul în zilele astea, pentru nimeni nu mai este ușor să-și găsească echipă.

La ce folosește o mână de ajutor, când tu ai nevoie de-un braț și un picior?

Dincolo de asta, problema nemuritoare rămâne cea a banilor. Oricât de cinic ai vrea să fii, un jucător plătit la zi este în complet alt „spațiu mental” față de unul care în buzunar are doar cinci luni de promisiuni neonorate. Efortul clubului de a aduna donații ar fi căzut mai bine în toamnă, fiindcă era mai ușor de făcut atunci când aveam rezultate pozitive și escaladam clasamentul ligii a 3-a. O spun simțindu-mă cu musca pe căciulă, știind că aș fi putut insista mai mult pe această temă la momentul respectiv și cu o implicare mai atentă găseam rezolvarea. Și o spun știind foarte clar că mâna întinsă care nu spune o poveste...

Doar că dacă Poli nu spune o poveste, până și această Poli a noastră, atunci cine o face? E una tristă, adevărat, căci pentru fiecare din zecii de jucători lansați există o gaură în cont și un regret în suflet. Dar ce a rămas din ultimul club care a reprezentat Timișoara în Liga 1 sunt oamenii locului, câțiva poliști vechi, de la foști jucători, la angajați, la suporteri, care n-au timp de lupte filosofice, ci caută doar să încheie cu un minim de demnitate ceea ce au compromis alții în deplină cunoștință de cauză. 

Cred că impactul oricărei donații de acum va fi unul real, nevoia fiind mai mare și necesarul mai restrâns. Oricât de mici ar fi salariile, tot ai mii de lei cheltuială la fiecare meci organizat acasă, iar sub treizeci de mii de lei nu scapi nicicum pe lună. Vorba lui Bălace, uneori te întrebi dacă echipa asta este în vreun fel a Timișoarei, la cât de puțină disponibilitate există la nivel înalt pentru a susține niște copii, care, în final, tot jucătorii orașului vor rămâne. De adăpat s-au adăpat deja toate cluburile din zonă de la ei, fără să plătească vreo grilă de transfer, pe deasupra.  

Deci pentru cine are mână, braț, picior de dat - acspoli.ro/donatii.

Iar la final? 

Sfârșitul s-a conturat în zare de ani buni, și tot mai clar, din 2015 încoace. Cu curți de conturi, cu anafi, cu balauri, mailați, haruți, cu retrogradări mai greu de bifat, decât de evitat, cu consilii de administrație, legende, președinți, administratori speciali, cu idealiști nepătați, chiar și cu primari cu domiciliu-n Timișoara. Dar acum parcă-i poți simți deja mirosul. Este un miros al ipocriziei nespălate.

Catalogul alb-violet de toamnă 2020/2021

Constatam, aproape cu surprindere, că n-am mai dat-o-n cataloage de ceva vreme. De fapt, de la ultima retrogradare. Sezonul trecut, cu toate cele întâmplate, parcă nu și-a avut rostul - nici măcar la final de tur, când ar fi fost doar un catalog al condamnării unor copii care nu (prea) aveau de ce să fie condamnați. Dar acum, în pragul Ajunului, parcă-i loc de niste cifre.

Statistica acestui tur extins ați putut s-o citiți deja pe site-ul oficial, iar dacă n-ați făcut-o, nu este prea târziu. La fel și sinteza oferită de administratorul special al clubului, Petre Mușat, asta așa, ca să plecăm de la aceleași informații.

Cifre, statistici și culori

Mă uitam, întâî, la media echipei în acest tur, față de anii anteriori. Evident, standardul nu este chiar unitar, sistemul de notare s-a mai schimbat, pe alocuri apar aberații, dar așa, de dragul statisticii - de când o ținem.

Este clar că nu există termeni de comparație pentru rezultatele obținute în ultimele trei luni, la orice ne-am raporta din 2018 încoace. Șapte victorii consecutive, scoruri record, clasare pe podium. Speram, înainte de începerea sezonului, să fim competitivi. Cred că am depășit această așteptare. Da, suntem doar în Liga a 3-a, dar când te uiți la toată realitatea noastră, probabil că nici aici nu aveam ce căuta, dacă nu se munceau toți cei de la club cum au făcut-o în acest an - și n-aveam parte de acest an absolut atipic. Căci adevărul este că și în această toamnă, Poli era doar puțin mai tentantă ca un club de Liga a IV-a, deci faptul că am construit lotul pe care îl avem este admirabil.

Dar să vedem cum au ieșit notele:

Plusul experienței

Un fundaș care dă goluri are cele mai bune premise pentru a conduce un catalog. La fel ca un atacant care înscrie cu regularitate. Deci nu este o coincidență că cea mai mare medie este împărțită de Dănuț Bilia și Claudiu Matiș. Ambii au nouă meciuri notate (din totalul de zece), iar având în vedere că pe locul trei se situează Marius Călin, care și-a făcut cel mai bun joc tocmai în partida lipsă de la Pecica, probabil că și el s-ar fi aflat aproape de primii doi în top. De remarcat și faptul că am avut șansă cu forma lui Matiș, căci rezervele Foldi și mai ales Buzdugan au primit destul de rar încrederea staff-ului.

În fapt, aproape toți jucătorii au depășit așteptările pe care le aveam de la ei, importanți fiind și alți nou-veniți, precum Hecsko și Salhi, dar și o parte dintre cei care au dus greul sezonul trecut, precum Sporin sau Dincă - chiar dacă notele nu o arată mereu suficient de clar. Bun la post a fost și portarul Toma, în ciuda unui debut nefericit în Cupă cu Cermeiul, acesta fiind în rest la înălțime când echipa a avut nevoie de el. Dintre veterani, poate doar de la Rosenblum și Daminuță aș fi sperat la mai mult, în cazul primului în plan ofensiv, în cazul celui de-al doilea ca mobilitate.

...și cel al tinereții

Merită evidențiați jucătorii tineri care au reușit să-și aducă contribuția de-a lungul acestor luni. Cel mai mult m-a impresionat tânărul Plută (2001), care a arătat multă maturitate în joc, ajutat și de colegii săi foarte experimentați din compartimentul defensiv. Portarul Popeț (2001) poate fi beneficiarul acestei pauze de iarnă, zvonindu-se un interes din partea celor de la ASU Poli pentru el. Indiferent dacă se concretizează sau nu, ar trebui să-l motiveze și să-i sporească determinarea, fiind răsplata pentru prestațiile bune pe care le-a avut. Dacă Mitre (2000) și-a confirmat creșterea pe care a semnalat-o în sezonul de debut, mai surprinzătoare a fost „recâștigarea” lui Toboșaru (2002). Trei pase de gol în sub 180 de minute jucate, dar mai ales spiritul pozitiv pe care l-a arătat în ultimele etape, sunt primele semne care îmi aduc aminte de acel Toboșaru pe care l-am văzut prima oară la juniorii U17 ai clubului. Și Patrick Peter (2000) a apucat să-și facă simțită prezența, deși a fost multă vreme accidentat sau incomplet refăcut.

Sunt alți câțiva tineri care fie au primit șanse și au părut încă prea fragezi, fie au avut probleme medicale chiar după ce au arătat că merită minute. Din a doua categorie îi avem pe Daminescu (2002) și Foca (2002), primul accidentat chiar după ce a marcat primul său gol la seniori cu Lipova, în vreme ce al doilea a intrat cu Cermei, a avut o bună implicare în joc, dar, la fel, s-a accidentat la scurt timp după meci. Nici Raul Popa (2000) nu a prins multe minute, el accidentându-se în chiar prima etapă, la Periam.

Perspective de creștere

În ceea ce îi privește pe cei care încă mai au nevoie de experiență, tânărul Sergiu Românu (2002) are multă energie, dar încă nu a reușit s-o pună în folosul echipei. Și mai tânărul David Bălace (2004) a avut parte de luni bune de acomodare la seniori, cu implicare bună, dar și destule scăpări - o experiență nprmală pentru vârsta sa. În schimb Adrian Chiriac (2002) n-a prea apărut pe teren, „înghesuit” și de prezeneța a doi jucători foarte ageri la mijloc și a unor apărători foarte experimentați. Toți trei, însă, au tot timpul să crească și să-și atingă potențialul, scopul unei echipe ca a noastre fiind tocmai ca ei să primească șanse. Singurul despre care nu m-am prea elucidat este Roberto Stoia (2000), nou-venit, mult timp accidentat și folosit prea puțin în acest tur.

Poate din acest punct de vedere i-aș reproșa ceva staff-ului tehnic, care ar fi putut roti mai mult anumite posturi. La fel de adevărat este însă că echipa câștigătoare nu se schimbă, iar la șapte victorii consecutive din zece meciuri, au fost puține oportunități de schimbare. Cât și că o parte dintre tinerii jucători din lotul nostru trebuie să-și dorească mai mult să devină fotbaliști, să fie mai consecvenți și mai determinați. Oricum, Bălace și Ionilă au reușit să închege o echipă, dovedindu-și, pentru cine era nevoie, capabilitățile ca antrenori la seniori.

Să ținem de momentele trăite

Căci cam despre asta a fost acest tur. Ceea ce am reușit a fost rezultatul unui efort de echipă, a spiritului pozitiv pe care l-au menținut cei din staff în ciuda dificultăților bine-cunoscute. Ca de obicei, ce urmează este greu de evaluat, incertitudinile numeroase. Precum a punctat însă și Marius, aceste luni de fotbal, în care alb-violeții ne-au readus plăcerea și anticipația pentru meciurile lui Poli, contează mult pentru noi, cei care am trăit și mai trăim fenomenul. 

O introspecţie retrospectivă a turului

Contribuitor mai vechi al Cronicii Violete şi fotograf de voie-nevoie în această toamnă, Marius Paul ne-a prezentat o retrospectivă a acestui sezon de toamnă. Vă invităm să-l parcurgeţi, retrăind fiecare moment în parte.

Părerea mea a fost clară în ultimii ani, în care situația financiară a clubului a devenit tot mai dramatică: decât să continuăm așa mai bine zicem stop.

În ciuda acestui fapt, în fiecare zi de meci ceva mă făcea să sper că la finalul meciului voi trăi din nou acel sentiment unic pe care doar victoria echipei preferate ți-l poate da. Aşa cum ştiţi şi aţi trăit cu toţii, simțeam în schimb un gust devenit mult prea familiar etapă de etapă, cel al înfrângerii.

În acest an nebun, cu un format inedit, un fel de "superligă" timișano-arădeană, chiar nu știam la ce să mă aștept. Tot ce speram era să avem o prestație decentă și să putem și noi să ne bucurăm din nou de fotbal, măcar un pic. Aveam și ceva argumente care să-mi întremeze speranţele: jucătorii cu experiență din lot, câțiva jucători tineri de perspectivă, plus un antrenor dornic de afirmare.

Înainte de prima etapă, glumeam (pe jumătate) cu Ştefan, spunând că dacă nu avem grijă, o să ajungem la promovare. L-am făcut să râdă, dar cred că-mi împărtăşea "teama".

Am debutat în campionat cu deplasarea la Periam, despre care ziceam că e un meci care trebuie câștigat, mai ales în contextul programului ulterior. Am făcut un dezamăgitor 1-1 fiind egalați pe final și gândul îmi zbura deja la STOP-ul ăla de care scriam în introducere. Au urmat două înfrângeri cu favoritele la promovare, Chișineu Criș și Lipova, meciuri în care ne-am agățat de adversar și puteam ciupi un punct la Arad cu Lipova dacă eram puţin mai atenţi, dar nu arătam bine, nu jucam cu încredere.

După care a urmat meciul de la Pecica, un meci trăit intens pe live-text, am condus 1-0 la pauză, adversarii au ratat un penalty imediat după pauză și ulterior am făcut și 2-0. Spuneam atunci că orice echipă din lume ar trebui să câștige un meci care a avut o asemenea desfășurare în favoarea ei, dar cu Poli aveam emoții, după atâtea şi atâtea experienţe rele. În ciuda unor ratări pe final ale gazdelor, mici-medii-enorme, am câștigat 2-0. Ultima victorie în deplasare, în afara Timişoarei, meci câştigat pe teren...data din 2018, ultima etapă în Liga 1, la Chiajna.

A urmat partida cu juniorii lui ASU, pe care ne-am făcut-o grea de unii singuri, dar până la urmă am obţinut victoria cu 3-2. Nu a fost un meci reușit, a fost chiar slab, afectat şi de un teren la limita practicabilului, dar chiar nu eram în poziția de a mai comenta ceva, şase puncte în patru zile.

Meciul de acasă cu Ezeriș a fost primul meci în care echipa chiar mi-a plăcut, am dominat toate momentele jocului, am marcat când a trebuit, nu i-am dat șanse adversarului. 2-0. Nouă puncte în şapte zile.

La Dumbrăvița mă gândeam că un punct ar fi bun, îmi era frică să mă gândesc la patru victorii consecutive, dar a fost 1-0 dintr-un penalty și eram pe cai mari. Cu Cermei a fost un meci greu, conduși cu 1-0 am întors scorul, golul victoriei fiind marcat de Matiș în min 90, după o cursă frumoasă a lui Toboșaru. 

Ai zice că o victorie cu o echipă de pe ultimele locuri în min. 90 nu este ceva deosebit, dar a fost pentru că Cermeiul e o echipă mai bună decât o arată locul din clasment şi pentru că după ce aduni patru victorii adversarii își iau măsuri. Intram totodată ca favoriţi, ceea ce nu era o situaţie cu care să fim foarte obişnuţi în ultima vreme.

La Ghiroda iar am zis că e bun și un punct. Greșeala mea, băieții erau deja setați pe "Think big or go home" și au câștigat relativ lejer cu 2-0.

A venit și ora ultimului meci, ultimul din 2020. Eram tot precaut, dar speram să le dăm. Și le-am dat şapte, din toate pozițiile, cu tot felul de execuții. Am văzut din nou plăcerea de a juca fotbal la băieții noștri și odată cu asta vine și plăcerea noastră de a-i urmări.

Şapte victorii consecutive, record în istoria recentă a clubului și regretul este că nu am mai jucat anul ăsta si meciurile retur cu Chișineu Criș și Lipova. Îi rupeam! Și mai am un mic regret, că apărem pe locul 3 în clasament, deși la egalitate de puncte cu locul 2.

În mod normal ne-am gândi serios la locurile de baraj, dar din păcate în aceste patru luni fără fotbal ne vom îndrepta din nou prvirile către termenele de judecată, către conturile goale ale clubului. Orice va fi să fie, eu le mulțumesc băieților și tuturor celor care fac eforturi pentru ca echipa să continue, că m-au făcut din nou mândru că sunt polist.

Poli - Crișul Chișineu Criș 0:2 (0:1)

Un comentariu mai scurt de această dată, nefiind nici așa de multe de discutat.

5 voturi

Mă așteptam ca echipa să aibă o constituție defensivă mai bună, însă cele două goluri încasate în acest meci, cât și o parte din ocaziile avute de oaspeți, ne-au arătat că suntem încă deficitari. Asta chiar dacă Bilia și Hecsko, individual, țin destul de bine centrul, dar ca poziționare unul față de celălalt nu stau încă foarte bine. 

Nou-venitul Salhi mi-a plăcut ca joc, dar a fost singurul jucător de pe axul central de la mijloc în sus care mi-a plăcut. Clar, și el trebuie să se coordoneze mai bine pozițional cu coechipierii, însă calitățile sale la minge și curajul cu care a jucat sunt de bun augur. Cred că așteptăm cu toții mai mult de la Daminuță, care trebuie să devină mai mobil pentru a influența jocul așa cum poate s-o facă.

În mare, n-a fost un meci cu realizări individuale semnificative, însă ne-a arătat că echipa are capacitatea de a juca la un tempo ridicat, ceea ce în fața multor alți adversari sigur va genera ocazii. Dacă găsim un plus de viteză în treimea ofensivă și o structură defensivă mai robustă...pare că avem premisele unei echipe solide, dar nu avem timp să așteptăm mari transformări, trebuie să obținem rezultate.

Avântul Periam - Poli 1:1 (0:1)

Dezamăgirea la finalul celor 90 de minute era palpabilă în rândul echipei noastre. Cu captele plecate, alb-violeții au luat imediat drumul vestiarelor, lăsând în urmă o grupare gazdă care jubila pentru punctul obținut in extremis. Două meciuri, două victorii scăpate printre degete. Mai grav de atât, o lipsă de consistență în joc care îngrijorează.

În acest sezon vom publica doar notele comunității, ale noastre fiind depozitate la arhivă și dezvăluite doar la final de tur/retur. 

14 voturi

Un debut accesibil irosit

Ca program, debutul de campionat arăta bine pe hârtie: un adversar remaniat serios în Cupa României, o nou-promovată care a câștigat promovarea fără să joace vreun meci din cele de baraj, adunată cu greu înainte de această primă etapă. Pentru o echipă ca a noastră, care ducea povara atâtor înfrângeri în amintirea (aproximativ) recentă, putea să reprezinte o eliberare. Un nou început. Un semnal pozitiv pentru cei care mai atârnă de soarta acestui club. Iar presiunea asta s-a resimțit.

Planurile au fost date peste cap și încrederea lovită în plex după irosirea unui avantaj de două goluri în Cupă cu Cermeiul, urmată de două reprize de prelungiri și înfrângerea de la unsprezece metri. Deci nu doar că am pierdut, dar ne-am și obosit considerabil, cu timp minim de refacere până la debutul în campionat. Ca joc, meciul a fost de la egal la egal, așa cum ar fi de așteptat să fie majoritatea meciurilor de Liga a 3-a în acest sezon, dar dat fiind că jucam acasă, așteptarea era să controlăm mai bine ostilitățile. Am ratat șanse mari de a câștiga pe final, dar la fel de bine puteam și pierde. Senzația a fost că experiența veteranilor nu s-a simțit în momentele cheie, în vreme ce energia tinerilor nu s-a manifestat pozitiv pe teren.

Trei zile mai târziu, deplasarea de la Periam. Așteptările tuturor erau clare: trei puncte. Cu tot cu dezavantajul celor 120 de minute jucate miercuri, cu tot cu absențele numeroase din lot, cu tot cu entuziasmul gazdelor (lipsite de trei titulari), aveam nevoie de victorie, să începem sezonul cu dreptul și să punem fundația încrederii în sine care ne lipsește la nivel de echipă.

Multe ratări, greșeli individuale decisive

Faptul că Periamul a trăznit bara la prima fază a evidențiat fragilitatea noastră. Într-o tentativă de a ne menaja fizic, și având în vedere slăbiciunile adversarilor în flancuri, am jucat cu multe mingi luni sau peste apărare, diagonale și de-a lungul liniei, cel mai des cu Bilia sau Daminuță dispeceri. Nu a fost o tactică de succes, nici Dincă, nici Românu nereușind să scape spre poartă în urma acestor acțiuni. Chiar și așa, șanse au fost.

Cea mai activă piese ofensivă a fost Matiș, combativ, destul de rapid, dar deși a marcat o dată, a mai avut cel puțin două alte faze în care putea s-o facă. Acțiunea de la gol a fost chiar frumoasă, construcție legată care a dus mingea la Matiș - și a confirmat, din nou, că dacă în L3 legi patru-cinci pase, ai toate șansele să îți creezi o mare șansă de a marca.
Aici intervine ineficiența în fața porții, care ne-a costat cu Cermei și ne-a costat și la Periam, ratarea lui Călin în prima repriză fiind antologică, asemeni ocaziei irosite de Ochea, scăpat unu la unu cu portarul. Am avut și ghinion cu un portar foarte inspirat, care a scos la șutul de calitate al aceluiași Călin în partea secundă, așa cum bara i s-a opus șutului de efect al lui Mitre. Dincolo de asta, deși avem jucători înalți și experimentați, alături de un bun executant de faze fixe, n-am profitat în niciuna din primele două partide. 

Iar colac peste pupăză, ambii portari au comis erori grave, care ne-au costat în cele două meciuri. Toma, în special la primul gol cu Cermeiul, a fost lipsit de reacție, iar în partea secundă a avut o ieșire hazardată. Gakos l-a imitat, cu o ieșire la fel de nereușită la Periam, și o respingere complet neinspirată la faza golului egalizator. De remarcat că, dată fiind prezență a doi fundași centrali buni spre foarte buni pentru acest nivel, adversarii au avut mai mult succes cu șuturile de la distanță, găsind timp și spațiu între linia de mijloc și apărare. Aici este altă problemă.

Mijloc greoi, soluțiile de pe bancă nu confirmă

Daminuță nu are o mobilitate foarte bună, ceea ce afectează implicarea lui în joc, chiar dacă compensează cu sclipiri ocazionale și faze fixe de calitate. Aveam nevoie de cineva care să fragmenteze partida pe final la Periam, cineva care să țină de minge, dar baloanele au ajuns prea rar la el. Mitre, mai agil, se distinge prin faptul că are execuții bune, însă și el este un jucător mai degrabă ofensiv. Încercarea de a-l introduce pe Sporin în locul lui Călin n-a dat roade, polivalentul jucător trăgând să joace deși incomplet refăcut. Deci acolo la mijloc este neapărat nevoie de o soluție, iar una ar putea sosi chiar în zilele următoare.

Dincolo de asta, schimbările efectuate în aceste două partide n-au dat roade. Un aspect îngrijorător și care ar trebui să dea de gândit în primul rând celor care stau pe bancă și se doresc titulari. Nu că n-ar fi și printre titulari jucători care au avut prea puține reușite în primele 210 minute ale acestui sezon, ba chiar îmi este greu să zic că cineva a confirmat dincolo de cuplul de fundași centrali și de Matiș. Este clar că și ceilalți jucători cu experiență au calități, dar ca echipă arătăm, precum ziceam, fragili. 

Traumele care ne bântuie și cheia spre atingerea potențialului

Trăind tot ce am trăit cu Poli în ultimele 24 de luni, și la 2-0 cu Cermei, și la 1-0 în minutul 85 cu Periam mă gândeam „oare cum o să ia meciul o turnură împotriva noastră de această dată”. Cu siguranță nu sunt singurul care simte asta, și aici revin la importanța acestor două jocuri, care ar fi făcut enorm de mult bine dacă se sfârșeau în victorie, chiar și făcând abstracție de jocul lipsit de consistență al echipei.

Dacă totul până aici sună destul de nasol, este fiindcă fiecare semieșec îmi aduce la suprafață trăirile sus amintite. Față de anul trecut, este clar, stăm mai bine, dar anul trecut eram ultimii în Liga a 3-a, deci era greu să cădem sub acel nivel. Așteptările nu sunt să luptăm la promovare, dar toată lumea își dorește măcar un sezon fără griji. Încă nu este clar că avem premisele pentru a ne asigura acest lucru, mai este de tras - dar nu pare ceva imposibil, ceea ce nu-i chiar rău. La nivel individual, sunt destui jucători care mai au câte ceva de arătat, în special cei tineri. Diversele reveniri în lot de-a lungul următoarelor săptămâni ar trebui să ne întărească, dar problema nu se rezumă la calitățile individuale. Ca echipă nu suntem unde trebuie să fim.

Ne așteaptă două dueluri semnificativ mai grele, cu Crișul Chișineu Criș acasă și Lipova în deplasare. Trebuie să ne reașezăm în ghete și să tragem mai aproape unii de ceilalți, altfel ne așteaptă un nou sezon tare greu.

Din nou la drum

După multe luni de pauză, ne vedem confruntaţi cu un nou meci oficial - miercuri, de la ora 16.30, Poli întâlneşte Gloria LT Cermei în Cupa României. Altfel, s-a stabilit noua configuraţie a Ligii a III-a, cu zece grupe a câte zece, nebănuit de multe formaţii, seria noastră fiind a 8-a: Periam, Chişineu Criş, Dumbrăviţa, Becicherecu Mic, Ghiroda, Cermei, Ezeriş, Pecica, Lipova şi Poli. Debutul în Liga a III-a are loc sâmbătă, la Periam, urmând ca primele două clasate la finalul sezonului să dispute un baraj, în dublă manşă, cu primele două clasate din seria a 7-a, iar apoi câştigătoarele între ele pentru a stabili clubul care promovează. De retrogradare hai să nu vorbim.

În concluzie, complicăciune...şi puţin fotbal dacă nu ajungi la baraj, cu doar 18 etape de disputat. Condiţii neobişnuite pentru un an neobişnuit.

Mutări de lot...

Altfel, este bine că avem ocazia să-i vedem la lucru pe cei care au venit în iarnă aici, după ce returul sezonului trecut s-a scurs printre zilele de pandemie. Daminuţă şi compania au primit câteva întăriri, în special prin sosirea lui Mihai Hecsko şi Claudiu Matiş, doi jucători experimentaţi la acest nivel, cu prezenţe şi în liga secundă. Restul jucătorilor sosiţi în ultima lună sunt juniori sau foşti juniori reveniţi la Poli, tineri de la care mai putem spera la ceva, precum Remi Ochea. Excepţia este "Ronny" Stoia, care deşi este şi el dintre cei tineri, a sosit din ligile inferioare italiene - de loc, însă, din Reşiţa. 

Patrick Peter, plecat la un moment dat la Baia Mare, s-a întors la club, dar este accidentat, în vreme ce Marius Staicu nu s-a antrenat în ultimele săptămâni, fiind plecat în Spania cu probleme personale. Experienţa lui Staikone în faţa porţii este greu de înlocuit cât acesta lipseşte, dar va fi şansa lui Matiş sau Buzdugan să-şi redescopere pofta de gol.

Lotul este unul numeros, cu 30 de jucători, motiv pentru care o parte din tinerii care au jucat la Poli sezonul trecut au primit liber să plece. Adrian Sevici se orientează la nivelul Ligii a III-a, iar Bogdan Turdean caută încă variante, el nefiind din Timişoara. Dintre jucătorii împrumutaţi, Cristian Pădurariu s-a dus la Ghiroda, Raul Cochinţu este la Carani, unde există riscul ca echipa să nu continue, Roger Kecskes se concentrează pe universitate, iar Lucian Oprea a ales să renunţe la cariera de jucător. 

...şi în afara lui

Pe lângă plecările de la nivelul lotului, au părăsit clubul şi Aurel Şunda, director al CCJ acum inexistent, şi Adrian Săvoiu. Sunt polişti cu state vechi, dar care au rămas din păcate fără obiectul muncii, situaţia financiară a clubului decimând ce a rămas din centrul de juniori. Primul a optat să se retragă la pensie, în vreme ce al doilea îşi va continua activitatea la Ghiroda, tot la nivel de copii şi juniori.

Clubul s-a reorientat însă pentru a acoperi golul lăsat de desfiinţarea academiei şi a semnat o colaborare cu Galaxy Timişoara. Două (sau chiar trei) grupe de la Galaxy vor purta tricoul lui Poli în sezonul următor, cu opţiunea de a fi transferaţi la echipa de seniori a alb-violeţilor pe viitor. 

Asta aşa, ca să recapitulăm rapid cele petrecute în ultimele luni. 

Radiografia echipei

Aruncăm un ochi şi asupra lotului:

Portari: M. Gakos, Popeţ, Cr. Toma 
Fundaşi: Bilia, Foca, R. Popa, Plută, Rosenblum, Chiriac, Stoia (Doverse), Hecsko (Ripensia), A. Belu (Parţa), C. Murariu, D. Bălace (Sport Team Bucureşti)
Mijlocaşi: M. Călin, Daminuţă, Dincă, Dorobanţu, Mitre, P. Peter, Românu, Sporin, Iseini, Ochea (Carani), Buga (Carani)
Atacanţi: Buzdugan, Daminescu, M. Staicu, Toboşaru, Matiş (Cermei)

Şi un unsprezece tip ar putea arăta aşa cumva în acest moment:

Gakos - Foca**, Bilia, Hecsko, Popa* - Sporin, Daminuţă - Rosenblum, Călin, Românu** - Matiş

* n. 2000
** n. 2001+

Cu o aşezare defensivă solidă şi experimentată, alb-violeţii se anunţă drept o grupare greu de învins - cheia succesului va sta la tinerii jucători de bandă şi la capacitatea echipei de a descoperi om-oameni de gol. Avem multe variante de rezervă, pe toate posturile, chiar dacă în avanposturi suntem puţin descoperiţi, cel puţin până la revenirea lui Staicu şi Peter. Capacitatea staff-ului tehnic de a roti jucătorii şi a găsi soluţiile potrivite va decide destinul acestui sezon, fiindcă variante sunt multe pentru primul unsprezece.

Va fi interesant de văzut dacă şi care dintre tinerii jucători se vor evidenţia în acest sezon. Cristian Mitre intrase în echipă la finalul turului trecut, el fiind unul dintre cei de urmărit, asemeni lui Sergiu Românu sau Narcis Plută. Cu jucători mai experimentaţi în preajmă, va fi şansa lor, cât şi a celorlalţi colegi de generaţie, să arate că vor mai mult.

Aşteptări, speranţe

Care să ne fie aşteptările? Dacă situaţia financiară ar fi complet asigurată, am putea spera la o clasare în primele cinci. Nimeni nu ne are în vedere pentru lupta la supremaţia din grupă, ceea ce nu ar trebui să ne intereseze. Atâta timp cât echipa se leagă şi e dornică de luptă, sunt sigur că rezultatele o să vină, mai ales la acest nivel, mai ales în această configuraţie - chiar dacă seria noastră este una dintre cele mai puternice ale Ligii a III-a. 

Nici nu ştiu dacă ar trebui să privim foarte departe. În primul rând ar fi un pas înainte să redevenim competitivi, să nu mai lâncezim în ultima treime a clasamentului. Ce se poate dincolo de asta este un plus. Sper să putem reveni cât mai curând pe stadioane, să testăm noile scaune de pe Electrica, să savurăm din nou fotbalul de lângă echipă, şi să mergem la meciuri cu speranţă, cu orgoliu. Ar fi ceva.