Am apucat sa vizionez Pandurii - Poli in aceasta dimineata, spre deliciul meu intelectual si spiritual. E ciudat cum unii jucatori par cazuti din cer direct pe gazon, in tricourile alb-violete, si cum un Adrian Popescu (una dintre cele mai comune combinatii de nume - aproape ca e metaforic) sau un Alin Rus reusesc sa faca niste miscari pe care aproape nici un violet nu le poate "imita" - exceptia este in genere Plesan.
Principala noastra problema este ca gresim in mod constant pasa decisiva si ca nu profitam cum s-ar cuveni de pozitiile favorabile. De multa vreme nu mai am pretentia sa castigam duleuri unu la unu, dar sper in continuare ca poate atunci cand suntem in superioritate numerica putem obtine mai mult decat un corner. In aparare ne descurcam bine, cu conditia sa nu dam pase la adversari - ceea ce se intampla totusi cam des.
Creativitatea si combativitatea la mijloc sunt sublime, dar lipsesc cu desavarsire, in stil tipic caragialesc. Pe de o parte, pentru ca Poli joaca cu destui mijlocasi defensivi: Alexa si Izvoranu sunt muncitori, dar nu duc cu adevarat mingea inainte. Poate mai problematic este ca benzile nu functioneaza aproape deloc; doar aparitia lui Plesan poate anima putin lucrurile acolo si cred ca asta se explica prin urmatorul fapt: Balace este destul de defensiv, nu are nici viteza deosebita, nici dribling prea bun, iar Caramarin si Grigorie sunt "de natura" mijlocasi centrali, cam ca si Plesan. Astfel, in lipsa unor mijlocasi de banda autentici, tot jocul se concentreaza in centru, ceea ce face ca indatorirea fundasilor adversi sa fie totusi una facila.
Acuma ca am facut acest excurs tactic, ma simt mult mai linistit, pentru ca nu trebuie sa ma mai gandesc la faptul ca suntem, vorba aceea, in pom. Poate Artimon, ca "principal interimar", va reusi ceva, desi nu sunt prea increzator. Dar cu poate mergem inainte.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu