Am reusit sa vizionez partida de la Bistrita, tocmai in aceasta zi (17 martie) mult prea tumultoasa pentru sufletelul meu firav.
A dat insa o oarecare culoare unor declaratii facute de ai nostri bravi ostasi dupa partida cu Iasi-ul: ratam cateva ocazii pe meci, iar oaspetii inscriu la singurul sut pe poarta pe care il au. Si cu Gloria si cu Poli Iasi, Popa a incasat doua goluri parabile - ba, mai mult, care ii pot atarna serios pe constiinta. Dar problema este, din pacate, mai adanca de atat; nu ajunge sa schimbi portarul, daca tu nu reusesti sa creezi faze de poarta.
Poli a combinat binisor, mai ales in anumite momente ale jocului, dar pasa decisiva lipsea mereu. Grigorie, pe cat de bine-intentionat ar fi fost, nu a reusit mai nimic, iar in lipsa lui Plesan, nu mai era cine altcineva sa surprinda apararea aglomerata a bistritenilor. Aceasta problema nu tine doar de jucatori, pentru ca nu orice echipa are un om de geniu la mijloc care sa dea pasa decisiva cum si cand vrea el; tine de legaturile de joc, de pregatirea tehnico-tactica a partidei. Iar atunci cand adversarul se apara, tu trebuie sa ataci cu tot ce ai si sa o faci cu convingere, in lipsa "momentelor de geniu". Imi aduc si acuma aminte de Oli, care spunea cum Caramarin si Coman pot schimba meciul intr-un singur moment. Poate asta era valabil la un moment dat pentru ambii, dar acuma cel putin Coman este la pamant. Cara mai reuseste cate o pasa sublima, chiar daca mult prea rar, iar eu am impresia ca nimeni nu incruajeaza jucatorii sa evolueze astfel - cu putin risc, cu putina fantezie. Jocul tern prestat de alb-violeti nu poate fi explicat altfel.
Frumos golul lui Cristea, care a venit in urma a patru pase legate de alb-violeti. Asa trebuie sa finalizeze un atacant! Acuma, ca micul Cristea nu este consecvent o stim cu totii, din pacate. Per ansamblu insa, Poli traieste in continuare din momente individuale. Exceptand partida cu Dinamo, toate golurile (putine, ce-i drept) marcate in acest retur au fost in urma unor eforturi personale: atat Cristea, cat si dubla lui Bucur din Cupa. Si asta este ciudat, considerand cate cornere are Poli meci de meci si cat fug Abiodun si Karamyan pe benzi. Macar centrare-gol sa fie, daca nu mai complex!
In fine, sper ca totul sa se rezume la antrenor. Sau, mai precis spus, sper ca majoritatea problemelor sa se rezume la antrenor, caci toate, este clar, nu se rezuma la asta.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu