30 iulie 2007

Poli - Poli Iasi 3:1 (2:0)

Nu cred sa fi mai vazut un debut de campionat atat de fast in ultimii ani. E drept, nu trebuie sa ne mintim vreo secunda si sa nu recunoastem submediocritatea adversarului, dar macar ne permitem sa speram.

Meciul a fost controlat cu autoritate de alb-violeti, scorul final putand fi mult mai mare decat cel consemnat la cel din urma fluier al lui Alexandru Tudor. Oarecum surpinzatoarea titularizare a lui Plesan s-a dovedit o miscare inspirata, precum a fost si introducerea in primul unsprezece a lui Abiodun, in locul accindentatului Torje. Primul gol a venit deja in minutul cinci, cand la una din multele actiuni dezvoltate pe flancul drept, Bucur a insistat la o minge, a pasat spre Ganea, acesta a lasat balonul sa treaca, ca apoi sa ajunga la Plesan care a finalizat fara mari probleme. Poli a continuat in aceeasi nota, astfel ca oaspetii s-au aparat cu mingi mai departe. In mod inevitabil (un inevitabil simpatic, indraznesc sa spun) scorul a fost majorat dupa jumatate de ora de joc, cand Bucur a pus latul la o centrare a lui Karamian, dupa inca o faza pornita de pe dreapta. La adapostul scorului de pe tabela, repriza secunda s-a disputat fara mare presiune. Si asa insa, alb-violetii au inscris din nou la doar zece minute de la reluare, cand Bucur a marcat dupa o faza frumoasa desfasurata pe traseul Abiodun-Plesan-Bucur. Doar cateva minute mai tarziu, Ganea a obtinut eliminarea unui fundas advers, astfel meciul fiind ca si incheiat. A urmat o pleiada de ocazii pentru Poli, Ganea, Plesan, Bucur si Canu de doua ori ratand aproape nepermisibil (spun aproape, caci ma gandesc la scorul din momentul respectiv). Pe o contra, dupa schimbarea fortata a lui Stancu cu Srhoj, Sfarlea a scapat liber pe dreapta si a inscris cu un sut absolut spectaculos. Pana la final nu mai ramane de remarcat decat sutul din voleu a lui Vrsic - intrat in ultimele minute ale partidei - care mai mult ca sigur nu va fi satisfacut de statutul de rezerva (si, poate, pe buna dreptate).

Remarc doar scurt cei trei jucatori cheie al acestui meci, anume Bucur, Plesan si Abiodun. Cu totii, mai mult decat surprize placute.

Pentru avea insa valoare, acest rezultat trebuie confirmat printr-o prestatie buna la Cluj. Deci, sa vedem.

Niciun comentariu :

Google+