Asadar, pleaca Torje.
La Dinamo.
In "coproprietate" pe 300,000 mii de Euro.
"Pentru a prinde mai usor Nationala si pentru ca la Poli nu are loc", parafrazandu-l pe maestrul de ceremonii, Marian Iancu.
De fapt, Torje este fortat sa plece, impotriva vointei lui. Evident, nu pentru binele lui, pentru ca Talnar nu este Uhrin si Bucurestiul a distrus la fel de multi jucatori pe cati a facut. Dar are domnul Iancu vreun plan, vreo afacere sau planuieste vreo razbunare sau un santaj nou sau cine stie ce. Suma derizorie pe care se zvoneste ca s-ar efectua transferul lasa de inteles ca este altceva la mijloc - daca nu cumva se va stabili un pret mic de recumparare sau o coproprietate de genul 80%-20%.
La sondajul pe care l-am facut acuma o luna multa lume il sustinea pe Marian Iancu. Majoritatea pentru aducerea palmaresului. Pe buna dreptate, as spune. Dar aceasta izbanda a sa a facut pe multi sa inchida ochii atunci cand ar putea vedea ceva ce nu vor sa vada.
Prin vanzarea lui Torje, sub orice forma, Iancu ne arata fara dubii ca este un ipocrit. Si chiar daca nu o face, ramane un manipulator si "santajist". De fapt, prin toata aceasta actiune ce a debutat la inceputul lunii, presedintele lui POLI n-a facut decat sa ne insulte pe toti cei care tinem la acest club. Sigur, acuma ii este oricui usor sa arunce cu noroi, dar mereu am senzatia ca lucrurile sunt putin mai complicate de atat. De multa vreme relatia cu Dinamo a fost "putin mai complicata" de atat - si mai ciudata.
Sa aduc aminte de cine a plecat de la noi si a luat drumul Bucurestiului, cand de fapt nici aici nu faceau fata? Nu cred ca este cazul. O fi Marian Iancu un "afacerist de factura extrema", dar chiar batut in cap nu este. Nu prea cred ca nu stie ce ar insemna plecarea lui Torje. Poate cel mult isi inchipuie ca inversunarea suporterilor ar fi directionata catre "locali", dar ar trebui sa fie naiv pentru a crede asa ceva, mai ales ca tot planul de actiune nu a parut a fi "tintit" impotriva "localilor". Nu stiu daca aceasta ii este intentia, dar prin toate aceste manevre cu Torje isi bate joc de noi si ne provoaca. Dezgustator.
Cat despre Torje? Ce sa faca Torje? Normal ca nu ar fi un capat de tara plecarea lui, dar sunt convins ca nimeni nu si-a dorit ca ea sa aiba loc astfel. Fara un jucator, echipa poate merge inainte, dar nu fara un conducator care sa lucreze pentru echipa. Pare a fi in continuare foarte mizerabila, lumea asta a fotbalului romanesc, chiar si aici la Timisoara. Nu cred ca ne mai putem acoperi ochii ca sa nu vedem.
P.S. Indiferent daca il vinde sau nu pe Torje, aberatiile lui Iancu vizavi de cum ar trebui imprumutat/dat in coproprietate la o echipa de cel putin aceeasi talie, respectiv aberatiile lui Chivorchian, cum ca "Dinamo nu este o contracandidata pentru noi" nu trebuiesc uitate.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu