22 aprilie 2008

Alb-violet şi galben-negru

Marian Iancu a anunţat recent că jucătorii peste 14 legitimaţi la clubul Politehnica vor evolua în galben-negru, până vor dovedi că merită să poarte culorile alb-violet. O decizie care, în condiţiile mercenariatului actual chiar şi la nivelul acela, pare logică şi oarecum normală.

Dar există şi o altă faţă a acestei decizii, căci la fel cum tinerii s-ar putea ambiţiona, la fel s-ar putea detaşa mai mult de ceea ce înseamnă clubul Politehnica. Nu sunt convins că aceasta este cea mai bună alegere pentru a "fideliza" jucătorii clubului, deşi nu neg că are şanse de reuşită. Întrebarea care se impune este dacă cei din conducerea clubului s-au interesat înainte de a lua această decizie despre opinia jucătorilor în cauză sau dacă este o decizie luată din intuiţie. Sper că cea dintâi.

Niciun comentariu :

Google+