24 mai 2008

FC Târgovişte - Poli II 3:0 (2:0)

N-a fost să fie, alb-violeţii au fost învinşi, dar nici rezultatele de pe celelalte stadione nu ne favorizau în vreun fel (Arieşul Turda - Jiul 3:1, CFR Timişoara - FC Bihor 1:0).

Poli II: Baba - Latovlevici, Raţiu, Luchin, Petruş - Pătraş, Poparadu, Danci, Buda - Axente, Popovici. Au mai intrat Dochiţa şi Leagu, înlocuindu-i pe Buda şi Pătraş.

De remarcat faptul că apărarea a fost compusă din trei jucători care, în principiu, sunt de primă ligă, dar şi în aceste condiţii a fost foarte fragilă.

Rămâne interesant de văzut ce se va întâmpla cu actualii jucători ai echipei. Dacă se doreşte "promovarea" unei noi generaţii, atunci mulţi dintre cei care se află în acest moment la echipă nu vor avea loc în echipă, astfel că nu îmi pot imagina decât că vor fi împrumutaţi sau vânduţi. De urmărit.

În ceea ce priveşte viitorii componenţi ai echipei, juniorii A ai Politehnicii (căci bănuiesc că despre ei este vorba) au câştigat faza zonală a campionatului la categoria lor de vârstă şi vor evolua în turneul final. De fapt nu ştiu exact care este formatul competiţiei, dar din câte îmi aduc aminte de anul trecut, avea cam acest aspect.

Niciun comentariu :

Google+