Precum se preconiza, a fost un meci dificil pentru tinerii alb-violeţi. Aceştia au aliniat cam acelaşi unsprezece ca ieri, după cum urmează:
1. Muscalu - 3. Cuciorvă, 4. Oberşterescu, 2. Zaluschi, 15. Petruş - 10. Ad. Ilie, 18. Petrescu , 5. Glodeanu, 7. Năstase - 9. Leagu, 8. Raicu.
Au mai intrat în repriza secundă 11. Riviş în locul lui Năstase, Nr. 14 în locul lui Petruş, 16. Gavriluţă în locul lui 18. Petrescu, 19. Vişan în locul lui Oberşterescu şi 22. Sicoe în locul lui Ilie.
Meciul a fost unul încâlcit, dominat ba de Poli, ba de FCM Bacău, niciuna dintre echipe nereuşind să-şi creeze prea multe ocazii de poartă. Puţin după jumătatea primei reprize a venit singurul gol al partidei, după ce o liberă de la marginea careului a fost băută repede către Raicu, pe flancul stâng, acesta a centrat, mingea a trecut de doi jucători, şi Năstase de pe dreapta a reluat frumos şi puternic, din voleu, învângindu-l pe portarul advers! Aceasta a fost de fapt şi singura mare ocazie a reprizei.
În mitanul secund oaspeţii s-au dovedit periculoşi într-o fază în care şutul trimis din unghi, stânga, a trecut de puţin pe lângă. Poli ar fi putut să-şi măreasca avantajul în două rânduri, Riviş fiind în prim planul ambelor faze: întâi (cred) a ajuns în poziţie de şut în careu, însă a trimis mingea cu piciorul stâng fix pe portar; apoi a driblat frumos pe stânga, a intrat în careu, dar în loc să paseze unuia din cei doi coechipieri liberi, a şutat slab pe lângă poartă. N-a contat prea mult însă, căci băcăuanii s-au dovedit sterili în atac, iar rezultatul final înseamnă că şi în cazul unei victorii a rapdiştilor astăzi împotriva clujenilor, alb-violeţii au nevoie doar un egal din partida de duminică pentru a câştiga grupa.
Astăzi nu pot remarca pe nimeni în mod deosebit, deşi prestaţia bună a fundaşilor centrali (îndeosebi Zaluschi) şi intervenţiile sigure ale portarului Muscalu au dat încredere echipei. Am zărit şi nişte jucători buni la FCM Bacău, în special pe axul central-stâng al apărării şi pe flancul stâng, unde evolua un oarecare Nr. 11, deosebit de tehnic.
Să sperăm că duminică ne vom putea bucura pentru calificarea la turneul final a Juniorilor A! Bravo Poli!
P.S. Am uitat să menţionez ieri, să fiu iertat dacă mai încurc nişte nume.
2 comentarii :
Nu stiu la ce meci va uitati,cand spune-ti despre jucatorii ca Visan,vezi cine e tatal lui si nu scrie-ti un cuvant de Raicu,de parca ar fi inexistent,doar ca nu e banatean sa va fie rusine,vezi ci a dat primul gol al turneului,asa ii ajuta-ti voi.
Chiar nu inteleg care-i problema, am mentionat faptul ca Raicu a inscris un gol cu Ardealul si am mentionat ca a dat pasa decisiva cu FCM Bacau.
Trimiteți un comentariu