15 martie 2009

Concluzii de frustrat

Avem o echipă mai bună (Curtean este un jucător de certă valoare), jucătorii plătiți la zi, liniște la club, un antrenor tânăr, volubil și inteligent - dar aceste schimbări nu par să fi adus nimic pozitiv în termeni pragmatici echipei noastre.

E drept că astăzi am avut oarecare neșansă și am ratat niște ocazii mari, dar tot acestea au fost simptomele eșecurilor din perioada cantonamentului. În plus, de fiecare dată repriza secundă a fost net inferioară primei reprize, iar jucătorii par lipsiți de avânt și imaginație când au mai mare nevoie de ea. Nu e normal să ne bazăm atât de mult pe providență, cu adversarii pe care i-am întâlnit în aceste trei etape nu era de discutat - odată ce "ne-am" asumat obiectivul pretențios și iluzoriu cerut de Marian Iancu.

Am pierdut cu Gaz Metan în tur, iar faptul că echipa nu a avut forța să-și dorească victoria astăzi spune ceva. Mi-am zis că nu mai sper la nimic, dar bineînțeles că de fapt sper, pentru că sunt un prost ipocrit.

Balint își merită șansa și prezența lui la Poli nu e o temă care să fie supusă vreunei discuții, din moment ce nu putem da timpul înapoi. Însă luna de miere se aproprie de sfârșit, mai urmează doi adversari foarte accesibili, iar apoi o pornim la deal, încetul cu încetul. Ar cam fi cazul să începem să arătăm că avem abilitatea de a purta pe umeri acest final de sezon - căci dacă de pe acuma echipa e lipsită de determinare și energie, ce va fi mai încolo?

Un comentariu :

daimon spunea...

de reţinut că noi n-am pierdut nici în returul trecut cu echipele importante, nici în tur (excepţia tristă o ştim..).

parcă altfel se mobilizează echipa când miza e mai mare. asta-mi dă speranţe că vom face o figură frumoasă şi acum, mai ales că avem şi timp să reglăm problemele.

Google+