Se anunţa o zi plină de întâmplări, cu elucidări vizavi de neregularităţile financiare descoperite de FIFA, precum şi date despre posibila revenire a lui Dusan. Din păcate, în timp ce există anumite informaţii în ceea ce priveşte problema licenţierii (click aici), despre Dusan nu am aflat decât că mai degrabă nu vine, decât vine.
Totodată, precum era e aşteptat, clubul a primit penalizare de patru etape fără spectatori. Atâta timp cât se va dovedi că se judecă cu aceeaşi măsură când se va lua în discuţie cazul Dinamo, este o realitate iritantă cu care trebuie să trăim. Nu mi-a plăcut niciodată acest sistem de penalizare pentru că nu mi se pare just, dar dacă nu-ţi poţi controla nervii, aproape în orice circumstanţe vei avea de plătit.
Păcat că se ignoră problema reală, anume organizarea proastă care a permis pătrunderea în teren cu o asemenea lejeritate, sau răspunderea pe care şi-a asumat-o FRF-ul prin delegarea unui arbitru indezirabil. Încearcă ei să spună că nea Iancu a pus de-o revoluţie subliminală de-a lui, dar e evident că se îmbată cu penibil.
Singura soluţie eventual eficientă împotriva FRF-ului pe care eu o întrevăd este, vorba vine, o alinaţă. Cel mai bine ar fi între cluburi, însă acolo interesele sunt atât de mari, încât oricine e dispus să (introduceţi profanitatea preferată aici) pentru puţin mălai. Rămâne astfel opţiunea unei coordonări între suporteri, dar şi în acest caz este teribil de dificil, îmi imaginez - nu doar fiindcă există antipatii profunde între părţile care trebuie să colaboreze într-un asemenea efort, ci fiindcă dacă nu participă destulă lume, totul poate fi ascuns sub preşul ăsta minune al FRF-ului.
În fine, e frustrant. Dar ca o părere mai personală decât restul părerile de pe aici, oricine nu recunoaşte că intrarea pe teren a fost o prostie, nu este o persoană cu care se poate discuta.
6 comentarii :
Se pare ca nu am aflat nimic. :D
Ah, ba da. 4 etape de suspendare. :((
Eu mai degraba condamn violentele din tribuna decat intrarea pe teren. Asa ar trebui sa-l condamni si pe domnul care a intrat in meciul cu Feroe(imi cer mii de scuze ca am uitat cum il cheama). Dar sa arunci cu scaune in oameni e mult mai grav.
Vorbeam de intratul pe teren pentru ca despre asta scrie in regulament. E clar nu asta in sine e problema, citeam pe forum ca si cei de la CFR au intrat la final pe teren sa sarbatoreasca.
Da, din privinta faptului ca asta ne-a adus 4 etape de suspendare e o prostie.
Au intrat si cei de la Cluj pe teren sa sarbatoreasca, dar era dupa finalul meciului. Au luat si un panou publicitar si dansau cu el.
Acuma nu stiu in ce masura e asta prevazut de regulament. Mai au arbitrii treaba cu ce se intampla dupa fluierul de final? Observatorul?
Suspendarea noastra se bazeaza pe ce si-au notat acesti domni.
Oricum, totul mi se pare absurd. Asa e cand fotbalul inca ramane o dictatura comunista intr-o lume cat de cat democratica.
O prostie pentru că am luat suspendare? Eu văd chestiunea ca un .. simbol. Până şi televiziunile au spus urât despre bătăile din tribune, însă despre Decebal, au preluat ce trebuia, anume că "era acolo să dea gol, dacă echipa nu poate".
Şi aşa va rămâne în istorie. Puţin romantism în mijlocul imaginii de huligani.
Desigur, nu-mi răspunde, nu se poate discuta cu mine :)
E clar ca nu se poate. ;)
E drept ca faza cu Decebal a amuzat pe multa lume, dar cumva eu imi pierdusem deja simtul umorului in acel moment - chiar si simtul romantic, asa ciuntit cum e el.
Cat despre simboluri, prea incercam sa facem din lucruri care nu sunt ceva mai mult. Cred ca au existat destule momente de referinta in ultimii ani, mult mai puternice si mai simbolice, iar istoria nu a tinut minte pe niciuna dintre sutele de persoane care au dat o raita pe un teren de fotbal.
Eu pur si simplu nu vad cu ce ne-a ajutat pe noi aceasta miscare, pe noi ca si club sau pe noi ca si suporteri ai Politehnicii. Pe majoritatea suporterilor i-a izolat de echipa, fiindca multi nu pot face deplasari la fiecare sfarsit de saptamana. Clubul plateste. Echipa trebuie sa lupte cu sustinere redusa. Imaginea cu care eram identificati, de civilizatie, a fost nimicita in ochii majoritatii (asa cum e ea, majoritatea).
Si ce daca presa a surprins acel moment? Cui crezi ca-i pasa in afara de cei implicati direct? Da, e bine ca nu s-a concentrat doar pe scaunele rupte, dar nu vad in asta motiv de satisfactie.
Nu stiu, eu sunt in afara fenomenului si ma simt excelent aici. Am trait viata in alb-violet alaturi de oameni care erau si sunt trecuti de prima jumatate a vietii si mi-a placut enorm spiritul pe care l-am vazut si m-am identificat intru totul cu el. Toata lumea se supara, toata lumea e dezgustata de ce se intampla, si noi cei care nu cantam nouazeci de minute pentru Poli ne dorim sa se schimbe lucrurile. Exista eforturi exceptionale care s-au intreprins, precum site-ul justiceforpoli sau tentativa de a contacta presa de prin lume sa ne asculte, asta mi se pare mie simbolic si o reala declaratie de dragoste fata de Poli. Dar efectul acestor eforturi este pur si simplu anulat de violenta cu care se identifica tipul de evenimente ca cele desfasurate la Tg. Jiu.
Pana la urma insa, atat fuga prin teren, cat si diversele miscari de a evidentia nedreptatile care ni s-au facut nu au avut niciun efect asupra FRF-ului sau asupra gazetarilor din restul lumii. E o situatie trista, pentru ca spune multe despre sistemul din fotbalul romanesc si despre noul rol pe care si l-a asumat mass-media in aceasta epoca glorioasa.
Trimiteți un comentariu