Universitatea Craiova - Poli 1:2 (1:1)

De-am ştii ce să facem cu norocul pe care l-am tot avut, am fi departe. Şi de-am ştii să încurajăm echipa, am realiza că, deşi fotbalul şi calitatea sa sunt relative, există ceva deosebit care se remarcă atunci când echipa are impresia că e puternică şi poate conferi o forţă de inerţie în joc şi, implicit, în rezultate. Steaua exprima cel mai bine acest lucru în sezonul în curs, iar Poli, care are un lot mai bun şi joacă, per ansamblu, mai mult fotbal, ar trebui să ia lecţii în eficienţa "inglouriouasă".

Există probleme de joc, ar fi ridicol să negăm acest fapt, dar soluţia la ele nu va veni decât fie prin contopirea în existenţă a unei concepţii de joc ce fermentează în eterul fotbalistic definit de Sabău - în viitorul apropriat spre mediu -, fie prin schimbarea antrenorului. Cum prima variabilă nu poate fi controlată din exterior, iar a doua nu se pretează cu zece etape rămase înainte de finalul sezonului, ar trebui să construim o bază în încrederea de sine şi forţa de luptă, nu să le subminăm pe amândoua cu o frecvenţă de-a dreptul sinistră.

Iar pentru cei care zic că asemenea afirmaţii pot avea caracter motivant: nouă nu ne lipseşte motivaţia, ne lipseşte concepţia de joc, iar concepţia de joc nu va trăsări din orgoliul rănit al jucătorilor.

Ca să revin la meci, a fost, în ciuda repetiţiilor obsesive ale comentatorului, departe de a fi o partidă reuşită sau spectaculoasă. Numeroasele greşeli personale au fost cu greu contrabalanste de reuşitele individuale, iar atunci când au fost cei care au făcut-o au fost gazdele. Pentru Poli s-au evidenţiat Sepsi şi Parks, eventual Alexa şi Magera, în timp ce restul echipei s-a chinuit să facă ceva constructiv cu mingea. Şi asta, deşi alb-violeţii au deschis repede scorul, în minutul 7, când Parks a fost lansat excelent (nu am surprins de cine), a înaintat până în careu, de unde i-a pasat lui Goga, care a îndeplinit formalitatea de a împinge mingea în poartă. Din păcate, iniţiativa a fost rapid preluată de gazde, iar în afară de un şut de puţin peste al lui Chiţu, Poli nu a mai reuşit să ajungă periculos în preajma porţii apărate de Merlier. Problemele cele mai mari s-au dovedit a fi pe flancul drept, unde Sabău l-a titularizat în mod inexplicabil pe Luchin, a cărui lentoare era vădit un argument în favoarea adversarului său direct, Costea cel mic. După o fază în această zona a venit şi golul egalizator, în minutul 32: fault Luchin, libera se bate apoi scurt, Chiţu se mişcă destul de lent din zid şi nu reuşeşte să ţină pasul cu Firţulescu, urmează centrarea, iar din centrul careului, nemarcat, Iliev marchează cu călcâiul, reflexul obosit al lui Panti (apărut titular, ca urmare a unui raţionament greu de înţeles, cel puţin din punct de vedere meritocratic) nefiind suficient pentru a scoate mingea din traiectoria ei. Alb-violeţii au avut o ocazie ridicol de bună în minutul 40, când Nibombe l-a forţat pe Merlier să salveze spectaculos (libera ce-a precedat faza a fost executată de Kozak), ca mingea să revină la togolez, a cărui finalizare, cu poarta goală, a trecut peste.

Sabău a rectificat eroarea titularizării lui Luchin, înlocuindu-l cu Bonfim, iar acest lucru s-a simţit, atât defensiv, cât şi ofensiv. Jocul a luat însă un caracter nou, iar oltenii au început să forţeze pe contre, fiind de multe ori în poziţii de superioritare în atacurile lor. Şi aşa, alb-violeţii şi-au mai trecut în cont o şansă de neratat, când Magera a fost găsit de Alexa în mijlocul careului, dar cehul, singur cu portarul, nu a reuşit să marcheze. A mai urmat o perioadă bunicică de joc pentru noi, înainte ca o contră a lui Costea să ne trezească la realitate, dar Pantilimon, cu un vag aer de nesiguranţă, a fost la post. Schimbarea lui Chiţu cu Mejia s-a dovedit o mişcare falimentară, nu atât fiindcă Chiţu ar fi fost strălucitor, ci fiindcă Mejia l-a acoperit slab pe Sepsi, iar gazdele au avut mai multe atacuri foarte tăioase pe flancul stâng al apărării noastre ca urmare. În minutele ce au urmat, Mera a avut întâi o ocazie bună, cu capul, în minutul 79, dar a trimis slab, iar Merlier nu a avut probleme să reţină. Aproape zece minute mai târziu, Pantilimon a avut o intervenţie de-a dreptul salvatoare, după ce Costea a făcut ravagii pe stânga răsfirându-l pe Mejia pe drum, a centrat, Panti nu a respins din plin centrarea, mingea a ajuns la Gângioveanu, dar portarul nostru s-a repliat excelent şi a evitat marcarea celui de-a doilea gol al Craiovei. Când părea că suntem mai fără vlagă, în al treilea şi ultimul minut de prelungire, Sepsi a primit o minge pe flanc, a centrat din prima, Merlier nu a reuşit decât să devieze puţin mingea, iar din cădere Magera a trimis către poartă cu piciorul stâng, mingea trecând printre doi adversari înainte să poposească în plasa gazdelor: gol şi victorie, pe cât de greu de crezut, pe atât de extaziant. Măcar în moment.

Aceste trei puncte ne ţin aproape de top şi Poli are acuma două meciuri accesibile, cu Inter Curtea de Argeş şi Ceahlăul - nu ar fi imposibil să ne trezim lideri duminica viitoare. În ceea ce priveşte jocul de azi, cred că am spus cam tot ce aveam pe şi pe lângă suflet. Felicitări echipei pentru că a crezut până în ultimele secunde şi Paşte fericit tuturor!

Poli: Pantilimon (6) - Luchin (5), Mera (5,5), Nibombe (5,5), Sepsi (6,5) - Goga (5,5), Alexa (6), Kozak (5), Chiţu (5) - Parks (6), Magera (6)

Schimbări:

Bonfim (5,5) pentru Luchin (min 45)
Mejia (5) pentru Chiţu (min 67)
Contra pentru Kozak (min 77)