În mod normal nu m-aș fi apucat de o avancronică a unui meci împotriva Universității, dar contextul actual face ca acest meci să fie unul foarte important. Craiova lui Mititelu, ca deobicei, a pornit cu gânduri mărețe, dar după 3 etape se cam poate gândi cum să evite și anul acesta retrogradarea. Atenție însă, că poziția momentană e destul de mincinoasă. În prima etapă au reușit o remiză albă cu campioana, pentru ca în a doua să facă o figură frumoasă împotriva Stelei lui Pițurcă. Aproape a fost chiar să aibă un rezultat excelent pe terenul din Ghencea. Eșecul cu Brănești, nou promovați, e și el ciudat, poate fi doar o întâmplare.
Cu atât mai mult, oltenii vor fi aprigi să obțină primul rezultat pozitiv. În plus, tradiția spune că meciurile noastre împotriva lor nu doar că au fost grele, dar adesea s-au terminat dezastruos pentru noi. Să nu uităm și faptul că echipa se întoarce din exil înapoi pe Ion Oblemenco - va fi și acesta un plus în favoarea lor.
Avem, deci, o mână întreagă de dovezi că vom întâlni un adversar ce va fi neîmblânzit din cauza foamei de puncte, iar dacă noi vom visa doar la Manchester City, există pericolul să fim chiar spulberați.
Desigur, jocul nostru ne dă toate speranțele la o victorie, mai ales dacă nu vom greși flagrant în apărare ca până acum. E nevoie doar să fim cu picioarele pe pământ, conectați la meciul de duminică seara. Momentan, suntem cu o jumătate de pas în spate în clasament, așa că o victorie ne va fi foarte utilă.
În plus, ne vom putea bucura de meciul împotriva CFR-ului, doar dacă vom repeta prestația și împotriva Craiovei.
Hai Poli!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu