Din păcate, alb-violeții s-au prezentat astăzi cu un joc și o atitudine de echipă foarte mică. Trecând dincolo de neta diferență de valoare dintre echipe, maniera în care cei de la City, cu numeroase rezerve, au controlat meciul a fost una fără drept de replică. Poli n-a pus deloc în pericol poarta adversă și s-a lăsat călărită fără perspective și fără ambiții. Dar asta e, a trecut și putem privi la obiective mai accesibile.
Prima repriză a fost una mai puțin periculoasă, în care City nu a avut multe ocazii de gol. De fapt, reușita din minutul 42 a venit din nimic, o pasă excelentă a lui Vieira, care l-a ochit pe SW Phillips, scăpat de marcajul lui Burcă, și mijlocașul gazdelor a înscris din prima. Singura altă mare ocazie a celor de la City a venit prin Adebayor, care a primit o pasă de la Sepsi, dar șutul său a mers pe lângă. De cealaltă parte, în afară de un șut peste al lui Axente, deviat în corner, și unul al lui Contra, de la marginea careului, îmi vine greu să spun că am mai ajuns pericuos prin preajma poarții adverse, dar și așa egalul era realizabil la pauză.
După reluare, City au intrat cu mai multă determinare și, implicit, au avut o posesie totală și au dominat teritorial partida - minutele petrecute în jumăatea gazdelor au fost tare puține. Au fost câteva ocazii de debut, înainte ca City să-și dubleze avantajul prin minutul 60: o liberă acordată la un fault care n-a prea fost a permis mingii să ajungă în careu, Panti a ieșit aiurea și Burcă (total neadaptat azi) a fost depășit de tânărul fundaș al celor de la City, Boyata, care a marcat cu capul. Putea apoi să fie trei zero în mai multe rânduri, ca spre exemplu la ocazia lui Silva sau la pasa aiurea înapoi a lui Burcă sau la lovitura de cap a lui Jo, dar am scăpat. Pe final, alb-violeții au mai urcat puțin și, la prima vedere, Axente a fost faultat când a scăpat singur spre poarta adversă, dar nu s-a dat nimic. În rest, tentative ofensive vagi, fără tupeu și cu multă blazare. Dar atâta s-a putut.
Din echipă nu îl remarc decât pe Luchin, care a fost foarte prezent în joc și a fost cel mai bun jucător al nostru. Nici Mera sau Sepsi n-au evoluat rău, deși cel de-al doilea a avut niște scăpări greu de iertat. În rest, apărare disperată și un joc lipsit de clarviziune sau curaj. Scorul e respectabil, dar prestația rămâne una măcar ușor dezamăgitoare. Păcat că n-am reușit măcar un gol, ca să nu spun un egal. Privind retrospectiv, păreau realizabile. Măcar egalul.
Acuma Steaua. Și asta-i pe puncte.
Poli: Pantilimon - Burcă, Mera, Luchin, Sepsi - Contra, Bourceanu, Alexa - Magera, Axente, Curtean
Schimbări:
Zicu pentru Magera (min 45)
Goga pentru Curtean (min 57)
Chiacu pentru Contra (min 83)
2 comentarii :
In prima repriza, a mai avut Axente o ocazie. Sutul in plasa laterala. A fost cea mai mare ocazie a noastra din prima repriza. Si sutul de la distanta a lui Bourceanu din repriza a doua. Se ducea catre vinclu, dar Hart a fost la post, cam cum a fost Panti la libera lui Tevez din tur.
Nu mi-a inspirat nimic sutul lui Bourceanu. Dar chiar nu mai conteaza.
Trimiteți un comentariu