O victorie așa cum ar trebui să fie mai multe victorii, fără emoții și doar cu un minim (e drept, dureros) de complicații.
Alb-violeții au controlat întreaga partida - mai ales până la eliminarea lui Cisovsky -, dar din nou nu au reușit să evite primirea unui gol. Prima fază de gol i-a aparținut lui Mansi, cel mai activ jucător din prima repriză, care a fost găsit bine cu o centrare la cap, dar finalizarea senegalezului a dezamăgit. Trei minute mai târziu n-a mai dat greș, după ce a trecut de un adversar, a intrat în unghi și a șutat la colțul lung, mingea intrând bară-gol (și portarul are o vină). Avea să fie 2-0 în minutul 37, după o nouă fază pe dreapta, Chiacu a trecut de doi jucător și a centrat ideal pentru Tameș, acesta marcând din centrul careului. De partea cealaltă, gazdele au avut o ocazie în minutul 40, la o încercare de lob, dar mingea a fost respinsă în corner. Din păcate, chiar înainte de finalul reprizei, Mansi s-a accidentat și a trebuit înlocuit. Ultima ocazie i-a aparținut lui Chiacu, care a profitat de o recuperare și a ales să tragă în loc să paseze, decizia fiind, finalmente, cea greșită.
După pauză a venit destul de repede următorul gol, anume în minutul 52: Goga a profitat de o ieșire hazardată a portarului, l-a driblat, a pătruns central și a înscris în poarta goală. Câteva minute mai târziu, o pasă filtrantă a găsit un jucător advers în poziție de finalizare, dar Panti a intervenit. Un nou eveniment neplăcut a avut loc în minutul 60, când Cisovsky a intervenit la limită și cam fără rost asupra unui jucător scăpat spre poartă, arbitrul a dat fault și l-a eliminat pe căpitanul nostru - ceea ce înseamnă că probabil va rata și meciul cu Rapid. Din acest moment gazdele au intrat mai mult în joc, dar fără a da naștere la pericol pentru poarta noastră. Mai mult din întâmplare a căzut un gol în minutul 75, când Nica a scăpat de marcajul lui Luchin și a șutat din afara careului, Panti fiind prins puțin în față, astfel că nu a mai putut interveni. Până la final nimic interesant, deci scorul a rămas acesta.
În rest, greu de făcut comentarii. De apreciat prestația lui Dukic, în timp ce Nikolic nu a reușit să facă mare lucru. Precum am mai evidențiat (și deja este dincolo de evidență), iarăși am primit gol, dar măcar nu am mai fost conduși.
Ar fi bine dacă Mansour ar putea reveni curând, dar sunt sceptic. A arătat în această jumătate de oră cel puțin la fel de mult ca Axente în ultimele meciuri, dar ambii sunt jucători de moment, atuul lui Mansi fiind că poate trece de jucători în dribling sau în viteză. Dar problemele-s altele.
Poli: Panti (5,5) - Dukic (6), Cisovsky (5), Mera (6), Luchin (5,5) - Chiacu (6), Poparadu (5,5), Tameș (6), Bourceanu (6) - Goga (6), Mansour (6,5)
Schimbări:
Nikolic (5,5) pentru Mansour (min 44)
Scutaru (5,5) pentru Chiacu (min 61)
Curtean pentru Poparadu (min 85)
Un comentariu :
Cand am vazut echipa de start, am avut emotii, pentru ca, in afara lui Tames, nu prea vedeam cine ar putea crea ocazii de gol. E primul plus pentru Contra, ca a avut ambitia de a-i intrdouce pe acesti jucatori. De la radio, mi s-a parut ca Cisovsky a jucat oricum cam slab. De celealta parte, ma bucur ca a jucat Dukic si ca a jucat bine, pentru ca eram convins ca in meciul cu MyPa nu a jucat deloc rau, si ca e un jucator pe care ne putem baza.
Trimiteți un comentariu