Deplasările la Brașov (ba chiar și unele meciuri de acasă) au fost de coșmar, Poli jucând fără vlagă și imaginație.
Cert e că Brașovul nu mai e același din ultimii doi ani. Azilul jucătorilor valoroși aflați la vârsta retragerii, nu mai are același randament alături de tinerele speranțe ce au apărut, chiar și în acest sezon. Fără rezultate remarcabile, ca în 2009 când luau la rând echipele fruntașe, cu înfrângeri la scor, Brașovul se află acum în zona periculoasă, gata oricând să cadă sub linie.
Totuși, vin după o victorie în Cupă, unde au jucat cu un om în minus în fața Universității Cluj, cei cu care noi am suferit etapa trecută. De notat că în campionat nu au mai câștigat din etapa a doua(!) când i-au înfruntat pe aceeași U Cluj.
Meciul se va disputa într-un spațiu-timp crepuscular (atenție - se schimbă ora!), la care vor asista probabil numai gândacii rezistenți la frig și niște marțieni ce se vor simți ca acasă pe terenul din Brașov. Și cum am văzut în meciul de Cupă că pe ai noștri nici măcar frigul nu-i motivează, au toate motivele să nu joace nimic.
Să ne demonstreze că nu e așa! Pe hârtie ar trebui să batem, mai ales că ei vin și fără 3 jucători de bază. Și ar fi bine să câștigăm pentru că hapsânii de Dinamo și Vaslui, poate și Steaua ne stau chiar în spate.
Hai Poli!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu