Încă un meci pozitiv făcut de echipa secundă, cam multe deja la rând de când a fost instalat Stoicov, și de această dată cu o nouă revenire, tot de la 0:2. Jitaru și Boștină au marcat câte o dublă și au asigurat cele trei puncte echipei noastre.
Pe youtube se poate urmări un rezumat al partidei.
Din câte am văzut, apărarea noastră a fost destul de suferindă, atât pe flancuri cât și în centru. Primul gol a fost marcat după o liberă care a nimerit bara, mingea revenind la un jucător total nemarcat în mijlocul careului. Golul doi a venit după o fază pe flanc, înainte ca Jitaru să reducă din handicap la chiar ultima acțiune a reprizei, redirecționând o minge filtrantă prin apărarea hunedorenilor. Boștină a reușit să ia fața fundașilor adverși la golul egalizator, înainte ca Jitaru să-i aducă pe alb-violeți în avantaj după o fază de contraatac - adică balonul a fost trimis înalt în jumătatea adversă și atacantul nostru l-a depășit cu brio pe fundașul advers care încercă să gestioneze faza și a trimis fără probleme pe lângă portarul indecis al gazdelor. Dacă despre jucătorul din poarta noastră, Iordache, se poate spune că a avut niște stângăcii, dar a și scos câteva mingi de efect, portarul hunedorean a atins culmi nebănuite ale stângăciilor când a degajat o minge în Boștină, pentru a mări avantajul nostru și a stabili scorul final.
Cam multe cu revenire, ca daca erau victorii clare atunci era bine.
RăspundețiȘtergereEste o schimbare in bine.Stoicov a introdus putina dorinta de afirmare si disciplina in acesti tineri care pana acum isi bateau joc de numele POLI.Nici nu inteleg de ce conducerea a asteptat atata fara sa ia niste masuri la POLI 2.Normal trebuia sa fim pe primul loc cu 6 puncte avans.
RăspundețiȘtergere