Poate ni se urcase ușor la cap că suntem zmei înainte de acest meci, căci dacă a fost cazul, acuma singur ne-am mai liniștit. În fața unui adversar determinat, compact, cu jucători rapizi pe benzi, alb-violeții au avut mult de furcă în apărare, dar au reușit să câștige, vorba aceea, ca o echipă mare, fructificând două faze care nu anunțau nimic.
Voința gazdelor de a face un meci bun a fost evidentă încă de la început, când s-au urcat curajos peste noi și nici nu au lăsat impresia că ar vrea să se coboare prea curând. E drept, ocazii prea multe nu și-au creat, dar la prima și poate cea mai mare șansă de gol a partidei, am fi fost cu un gol în urmă dacă bara nu ne salva de șutul în diagonală a unui jucător al Victoriei. Toată faza a fost una frumoasă de fapt, cu o pasă peste apărarea noastră, dintr-o atingere, care i-a surprins pe poliști puțin avansați. În mod amuzant, șansele de gol în acest meci au venit din sfert în sfert de oră. După faza sus descrisă, în minutul 30 Zicu a fost lansat perfect de Magera, golgheterul nostru a și preluat cu finețe, dar finalizarea nu a fost chiar la înălțime și portarul gazdelor a respins. Mingea a revenit la Zicu în picior după acea paradă, însă într-o poziție incomodă și cu o viteză greu de controlat. Acuma că partida era chiar echilibrată, mare lucru nu s-a mai întâmplat până în primul și singurul minut de prelungire. Atunci Goga a fost lansat de pe stânga cu o minge înaltă, a preluat pe piept și a fost lovit de un jucător al gazdelor care și-ar fi dorit să degajeze, astfel că lovitura de la unsprezece metri e una fără dubii. Zicu la punctul cu var și 1-0 înainte de pauză, așa cum scrie la carte.
Faptul că antrenorul gazdelor a trebuit cel mai probabil să-și rupă multele notițe pregătite pentru intermezzo nu a părut să afecteze Victoria, care a început în forță repriză și la cum a început-o, așa a continuat aproape tot restul partidei. Panti a avut de parat un șut din liberă de la 35 de metri în minutul 48, iar apoi Poli a încercat să controleze jocul cu maturitate și clarviziune. Această abordare nu a ținut însă mult și tot mai multe mingi ajungeau degrabă la adversari, ceea ce le-a permis să pună multe presiune pe flancuri, unde Helder suferea serios, în timp ce Sepsi îi cam făcea pe adversari să sufere. În minutul 67, la una din puținele noastre faze de atac, Bourceanu a trimis un șut de la marginea careului, mingea a fost deviată și Stoicescu a trebuit să intervină cu un ultim reflex pentru a salva golul. Gazdele au replicat câteva minute mai târziu, când Panti a scos de sub bară o lovitură cu capul (trimisă de un jucător suspect de scund), înainte ca centralul partidei să decidă în minutul 75 că Bourceanu merită un al doilea galben și astfel să-l elimine pe mijlocașul nostru. Mi se pare destul de amuzant că ambele galbene la Bourceanu au venit după dueluri în care a atacat și câștigat mingea, iar dacă la intrarea cu talpa înainte să de de obicei galben, al doilea fault nu mi s-a părut atât de grav. În fine, se profila un final foarte tensionant de meci, mai ales luând aminte de partida de la Bistrița unde ultimele minute ne-au găsit într-o situație asemănătoare. În minutul 79, nou intratul Vasilescu s-a demarcat bine și a trimis din unghi foarte închis în Pantilimon, înainte ca Victoria să mai beneficieze de niște cornere și niște faze fixe din preajma careului nostru, care însă nu ne-au dat mult de furcă. Dar când părea că greul se va tăbărâ peste noi, Nikolic a preluat o minge în flancul drept de aproape de mijloc terenului, a trecut de un adversar, al doilea, a luat fața portarului și a trimis în lateral la Goga, care a îndeplinit o formalitate! Fantastică însă faza făcută de Nikolic, un gol care îi aparține aproape în întregime și cu care poate emite pretenții serioase la titularizare în dauna lui Axente, care astăzi nu a reușit să ajute cu mai nimic echipa. Acest gol a cam pus punct final meciului, astfel că Poli a plecat cu trei puncte acasă, muncite, oarecum norocase, dar plătite scump.
Absența lui Bourceanu, implicită eliminării, va fi acompaniată de absența lui Zicu, care a luat un galben inutil la o simulare în careu. E drept, Ianis nu a fost într-o formă deosebit de bună azi, dar ar fi greu de spus cine a fost dintre jucătorii ofensivi. Poate doar Magera, care iarăși a muncit mult și a oferit câteva pase luminoase, adică din alea cu lumină, și Goga, care a muncit la rândul lui impresionant de mult, a dat un gol și a scos un penalty. Alexa și Bourceanu nu au fost deosebit de eficienți la recuperare și acesta a fost unul din motivele pentru care gazdele au putut pune așa o presiune pe noi, dar în schimb fundașii centrali au fost, în mare, de netrecut. Ghionea, în special, mi-a lăsat o impresie pozitivă, dar e greu de spus care dintre ei a fost "mai bun". Cât despre flancuri, Helder n-a fost într-o zi prea fastă, fiind adesea depășit și greșind mai multe degajări, în timp ce Sepsi s-a prezentat considerabil mai bine pe stânga, deși pe final i s-au strecurat și lui câteva stângăcii în joc. Cât despre Panti, un meci solid în poarta, dar i s-ar putea imputa multele degajări la adversari.
Despre Nikolic nu mai adaug nimic, pe lângă ce am zis mai sus. Aș spune însă că Ignjatijević nu a arătat rău în cele zece minute în care s-a aflat pe teren, întrebarea fiind însă dacă el sau Rocha îl va înlocui pe Zicu în meciul împotriva Stelei.
Așadar, tot e bine când se termină cu bine, dar trebuie să fim foarte atenți în abordarea partidelor care urmează, fiindcă jocul etalat astăzi a suferit.
P.S. De remarcat că adversarii au avut nu mai puțin de 12 cornere!
Poli: Pantilimon (6) - Helder (5), Cisovsky (6), Ghionea (6), Sepsi (6) - Goga (6,5), Alexa (5,5), Bourceanu (5), Zicu (6) - Axente (5), Magera (6,5)
Schimbări:
Nikolic (6,5) pentru Axente (min 63)
Ignjatijević pentru Zicu (min 80)
Luchin pentru Goga (min 90)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu