29 mai 2011

Adversarii Champions League

După cum toată lumea știe, Poli va juca în turul 3 preliminar al UEFA Champions League într-o dublă manșă ce va avea loc pe 26/27 iulie și 2/3 august. Adversarul va fi unul din și numai din următoarele 5 echipe: Benfica, Dynamo Kiev, Panathinaikos, Twente, Standard Liege. Să facem o trecere prin revistă:

Benfica - Portughezii vin după două sezoane de excepție. În 2010 câștigau atât campionatul, cât și cupa, iar în Europa League au ajuns, cu un fotbal sclipitor, până în sferturi, unde au fost eliminați de Liverpool, deși în manșa tur îi bătuseră acasă. Sezonul acesta au ajuns până în semi-finale, unde au fost eliminați de compatrioții de la Braga, iar în campionat au terminat pe 2, mult în spatele extraordinarei Porto.

Dynamo Kiev - Supremația lui Dynamo în Ucraina post-sovietică a fost întreruptă de Șahtior, dar n-au terminat niciodată sub poziția a doua. Ultima oară când au câștigat campionatul a fost în 2009, când l-au trimis pe Lucescu în preliminarii, ca să fie eliminat de Poli! În Cupa UEFA, însă, a fost victoria Șahtiorului, cea care devenea ultima câștigătoare a trofeului. Sezonul ce a urmat a fost slab, Dynamo fiind eliminați în grupele Champions League, dar anul acesta au ajuns până în sferturile Europa League, eliminați de aceeași incredibilă Braga, după ce au scos marea favorită a caselor de pariuri - Manchester City.

Panathinaikos - Deși grecii n-au avut niciodată rezultate remarcabile în competițiile europene, au fost tot timpul greu de înfruntat și au ajuns constant până în șaisprezecimi sau optimi. De remarcat că în 2010 au fost eliminați în optimile Europa League de Standard Liege. Sezonul trecut au terminat ultimii în Champions League, într-o grupă cu Barcelona, Copenhaga și Rubin Kazan.

Twente - Numai de 5 ani au treabă cu topul campionatului olandez, după ce prin 2003 au fost aproape de desființare. Au urcat treptat, de două ori locul 4, apoi, sub conducerea cunoscutului Steven McLaren au obținut locul doi și, în fine, titlul. Acum antrenor este Michel Proud'homme, iar Twente au terminat din nou pe poziția secundă. În Europa, rezultate mai importante au avut prima oară acum 3 ani, când au terminat pe 2 grupa, ca să fie eliminați în faza următoare. În anul următor au picat în grupă cu Steaua, cu care au realizat două egaluri: 0-0 acasă și 1-1 în deplasare. În prima participare în Champions League au terminat pe 3 în spatele lui Inter și Tottenham, dar în fața lui Werder, ca apoi să ajungă până în sferturile Europa League, unde au fost învinși categoric de Villareal.

Standard Liege - Și belgienii au trebuit să treacă printr-o perioadă grea, ca să trăiască ascensiunea ultimilor ani. După un loc 2 în 2006, a urmat titlul câștigat de mai sus amintitul Proud'homme în 2008 și recucerit anul următor de László Bölöni. 2010 a fost un an mai slab pentru Liege, care a terminat pe locul 8 campionatul. Sezonul recent încheiat a fost ceva mai bun, aducându-le locul 2, deși au prins play-off-ul belgian la limită. După cum spuneam, în 2010 au ajuns până în sferturile Europa League după ce au trecut de Panathinaikos, unde au fost opriți de Hamburg. Cu un an înainte erau eliminați în primul tur al fazei eliminatorii, dar după ce au câștigat o grupă cu Stuttgart, Sampdoria, Sevilla și Partizan.

Fiecare are preferata sa, dar cert e că dacă Benfica și Dynamo Kiev erau clar de evitat, nici celelalte echipe nu sunt foarte accesibile, având prestații bune în cupele europene, chiar dacă nu răsunătoare. Tragerea la sorți va avea loc pe 15 iulie.

3 comentarii :

  1. Sa nu punem caruta inaintea cailor cu articole din astea, heh.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei, na! Si ce-ai vrea? Sa scriem articole despre procesul de licentiere?

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt convins ca ar fi fascinant. :D

    Momentan pare in ordine, totusi.

    RăspundețiȘtergere

Google+