13 iunie 2011

Lupta juniorilor

A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente pentru juniorii din vestul patriei.

Mai întâi, Timiș U16 a jucat returul cu București U16, a reușit să revină de la 0-2 și au câștigat turneul! Apoi, ieri dimineață, juniorii A de la Poli au întors și ei rezultatul cu Dinamo și s-au calificat în finală după loviturile de departajare. Este vorba, practic, de generația campioană de la juniori B. Ieri după-amiază juniorii A de la Poli 2002, care sunt de fapt cu un an mai mici decât adversarii lor, au terminat la egalitate a doua semifinală cu Viitorul Constanța, deși au condus cu 2-1 la pauză. Nevoia de victorie la două goluri și-a spus însă cuvântul, iar scorul final a fost egal, 2-2.

Așadar, finala la juniori A va fi între Poli și Viitorul și se va disputa din câte înțeleg la Mogoșoaia.

Trebuie să apreciem ce rezultate deosebite au obținut acești băieți, a căror succes pe viitor ar putea să fie sinonim cu succesul Timișorii. E drept că drumul e lung și există mereu tot felul de obstacole și scurtături false ce îl îngreunează, dar faptul că zona de vest are practic patruzeci dintre cei mai buni jucători din România garantează că dacă ei au unde să se dezvolte în continuare, este greu cu putință să nu formeze împreună o echipă deosebită.

Să sperăm că o vor putea face la Poli, într-un cadru care să susțină spiritul timișorean.

P.S. Înțeleg că meciul final la juniori A se joacă la Buftea, duminică de la ora 11, și va fi transmisă de Sport.ro

5 comentarii :

  1. Anonim2:40 p.m.

    Trebuie sa spunem cu tarie ca aceste performante remarcabile au fost posibile prin generozitatea patronatului care incearca sa faca piramida pentru marea performanta.Nu laud de obicei pe nimeni dar investitia facuta a gasit mediul propice de a aduna talentele locale sau de mai departe si prin conditiile create a reusit sa demonstreze ca se poate sa crestem jucatori.Acesti tineri trebuie sa fie umili sa joace si numai prin pregatirea continua vor ajunge la marea performanta si de ce sa nu o zicem direct la o situatie materiala de invidiat.Sper ca nici unul din acesti tineri sa nu-l urmeze pe Daminuta etc care si-au irosit talentul imens prin cluburi sau baruri.Sper ca patronatul,conducerea clubului sa reuseasca sa-i plaseze in echipe de liga 4,3 si 2 pentru a se forma pentru liga1.Practic maturizarea sportiva dupa 18 ani este dificila si cere un imens sacrificiu pentru acesti tineri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Numai sa ii tina la Timisoara, nu sa ii dea la prima strigare ca pe Torje.

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim7:07 p.m.

    Presa miticista nici nu pomeneste de faptul ca la under 16 am luat titlul,suntem in finala la juniori A si cu victoria de la Ploiesti suntem practic in finala si la juniori B.Toata ziarele miticiste gsp,prosport nu vorbesc decat de ineptiile unui cioban sau de trabucurile cainilor etc.Nici o referire la performanta deosebita a fotbalului din Banat.Ce invidie mizerabila la acesti neoameni care nu cunosc sportivitatea si ne vor retrograda prin liga3 pentru a scapa de concurenta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai sarit prea repede: Poli anunţă renaşterea: Timişoara, cea mai tare din ţară la juniori!

    Daca necesita destul efort sa pui la punct o baza de crestere a tinerilor, cred ca e inzecit mai greu sa-i treci la nivelul superior si mai ales sa-i integrezi intr-o echipa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tranzitia e foarte grea, corect. Momentan nu am vazut sa o ducem la bun sfarsit cu jucatorii tineri (<18 ani).

    De fapt, dintre cei tineri care au fost la Poli II, ma gandesc la Torje, Daminuta, Popovici, niciunul nu a facut o tranzitie buna.

    RăspundețiȘtergere

Google+