Poli a lăsat nepermis două puncte la Alba Iulia, după o partidă dominată practic cap coadă, în care a plătit pentru abordarea temătoare a lui Velcea în finalul meciului, deşi echipa se afla cu om în plus pe teren. Întâmplător, tot inspiraţia lui Velcea înclinase balanţa în favoarea noastră, prin introducerea lui Curtean, dar lipsa fazelor de poartă survenite ca urmare a unor acţiuni de joc, şi nu a fazelor fixe, este în continuare dezamăgitoare.
Cu un unsprezece mai inovativ ca şi configuraţie, însă în mare potrivit, Poli a avut o primă ocazie în minutul 5, Tameş trimiţând din liberă de la 20 de metri puţin peste. Singurul moment de slăbiciune al alb-violeţilor din primul mitan a sosit în minutul 15, când Pecarov a reuşit să tragă un şut bun către colţul lung, numai că mingea a trecut fie pe lângă, fie a fost uşor deviată de Lepmets. Aparenţele indică a doua întâmplare, tuşierul ce-a dintâi. Dominarea noastră teritorială nu a dat roade consistente în următoarea jumătate de ore, căci exceptând o liberă trimisă pe portar de către Pătraş, nu s-au mai trimis alte şuturi pe poartă. Goga ar fi putut împinge o minge în plasă după o acţiune Pătraş-Sandu pe stânga, dar a fost devansat de un fundaş, deşi se afla într-o poziţie perfectă. Finalul reprizei a fost ceva mai animat, iar în minutul 43 Goga a avut şansa de a trimite pe Poli în avantaj la vestiare, numai că libera executată de pe linia careului a trecut puţin pe lângă vinclu.
Gazdele, foarte temătoare în primele patruzeci şi cinci de minute, au ieşit mai decişi pe teren după pauză, şi au avut două bune oportunităţi de a marca în primele zece minute, intervenţia lui Scutaru şi finalizarea slabă a lui Camara fiind decisive. Cam atât a ţinut însă elanul celor de la Unirea, căci tiparul reprizei întâi a început din nou să iasă la iveală, de această dată însă şi cu ocazii de gol. Din păcate, mai toate fazele au venit ca urmare a fazelor fixe, în special a loviturilor de colţ, căci în rest tentativele indecise de atac pe flancuri nu au dat prea mari roade. Ricketts şi Ilie au trimis peste la două cornere, înainte ca o acţiune frumoasă pe dreapta, cu centrarea lui Dăruială, să îl lase pe Ricketts singur în centrul careului pentru o lovitură de cap precisă, dar acesta a trimis central, permiţând portarului să pareze. În minutul 67, gazdele au rămas în zece după o intrare urâtă împotriva lui Florin Sandu şi un bine-meritat galben unui jucător al Unirii, numai că situaţia în teren nu s-a schimbat mai deloc în favoarea noastră. Curtean, introdus chiar înaintea eliminării în locul lui Goga, a trimis un şut bun de la distanţă, respinsă de mereu prezentul Pascal şi Ilie a irosit încă o fază fixă care l-a găsit bine poziţionat. Totuşi, golul a venit în minutul 81, dar tot după o lovitură de pedeapsă, anume un penalty, obţinut de Curtean. Tameş a înscris şi finalul trebuia să fie de rutină, numai că Velcea a ales în mod inexplicabil să scoată unul din cei doi atacanţi şi l-a introdus pe Gorobsov. Mai mult, echipa s-a retras după ce timp de peste 80 de minute adversarul a arătat că nu are forţa de a ataca susţinut, iar nenorocul sortit acestei atitudinii s-a produs în minutul 87, când Gorobsov a pierdut o minge la centru, aceasta a ajuns la Bumbac, care a avut culoare pe centru, Dăruială a intervenit prea târziu, Lepmets ieşise indecis la cinci metri de buturi, şi jucătorul gazdelor a putut loba peste portar, restabilind egalitatea. Chiar dacă în minutele rămase s-a jucat puţin fotbal, Curtean ne putea aduce victoria în minutul 89, dar şutul său excelent a fost respins, din nou, de portarul advers.
Aşadar, o victorie aruncată pe apa sâmbetei, care plasează un nou semn de întrebare asupra abilităţilor lui Velcea de a conduce echipa către Liga 1. După experimentul tactic eşuat etapa trecută, astăzi s-a remarcat schimbarea inexplicabilă efectuată încă din minutul 82, genul de schimbare care în mod evident trebuia să aibă loc în minutele de prelungire ale partidei. Puţin ciudată mi s-a părut şi înlocuirea lui Goga cu Curtean, ceea ce a lăsat atacul polist la picioarele a doi vitezişti care n-au jucat împreună în niciun meci oficial. La fel de ciudată a fost titularizarea lui Axente, a cărui prezenţă pe teren a fost fix la fel de subtilă ca în ultima partidă.
E totuşi loc de două mici plusuri, titularizea lui Sandu şi Popovici. Primul, în special, a fost foarte activ, cu mai multe reuşite decât nereuşite, în timp ce Popovici, chiar dacă a reuşit câteva faze de efect, a fost prea puţin "utilizat" în jocul echipei. Din păcate, nu e destul, şi problema principală rămâne lipsa oricărei strategii consistente în faza ofensivă.
Dintre jucători, l-aş mai aprecia din nou pe Scutaru, care a fost foarte solid, precum şi pe Tameş, a cărui determinare continuă să impresioneze. În rest, Lepmets poartă vina pentru o poziţionare deficitară la gol, Ilie şi Dăruială au fost ca mereu inconstanţi, Poparadu şi Pătraş, deşi au construit bine până la un punct, nu au putut oferi pasa decisivă. Totuşi, apreciez şi efortul lui Pătraş, a cărui prezenţă în primul unsprezece este de bun augur. Goga, închis mai mereu între cinci jucători adverşi, nu a putut face diferenţa, dar nu cred că am ceva să-i imput.
Omul meciului ar fi totuşi Curtean, căruia i-a prins bine prezenţa pe bancă în primele şaizeci de minute. Ar fi frumos dacă ar putea menţine acest joc şi în partidele următoare.
În rest, urmează un meci greu şi interesant de Cupă, dar treaba principală a echipei trebuie să fie găseasirea unei modalităţi de a-şi îmbunătăţi jocul în preajma careului advers.
Poli: Lepmets (5,5) - Dăruială (5,5), Scutaru (6), Ilie (5), Sandu (6) - Popovici (5,5), Poparadu (5,5), Tameş (6), Pătraş (6) - Axente (5), Goga (5,5)
Schimbări:
Ricketts (5,5) pentru Axente (min 54)
Curtean (6,5) pentru Goga (min 66)
Gorbosov pentru Popovici (min 83)
5 comentarii :
Nu am vazut meciul dar cred ca daca ne propunem promovarea ne trebuie alt antrenor urgent,pana nu e prea tarziu.
Vina pentru acest nou semiesec se datoreaza 50% celui care a facut ca echipa sa joace la ora 13 la 28 de grade.Jucand pe canicula valorile se niveleaza iar jucatorii mai talentati nu au cum sa se evidentieze.Echipa inca nu este o echipa, jucatorii se mai cauta.Popovici nu este jucat cum trebuie de mijlocasi iar eforturile lui Sandu si Patras s-au lovit de cinci jucatori in frunte cu Axente veniti parca de pe alta planeta.Mai este mult de lucrat la relatiile de joc mai ales faza de atac.Executia fazelor fixe altadata punct forte la Poli o dezamagire la fiecare meci.Nu exista scheme la nici o faza de joc, totul se face intamplator asteptand vreo executie a lui Goga. Sa fie clar Goga nu poate excela atat timp echipa nu merge.Pentru ca un superjucator sa-si arate clasa ceilalti trebuie sa care pianul iar artistul sa mangaie clapele.Nu poti cara pianul si cu mainile julite sa canti Chopin.Astept cu nerabdare meciul cu Ceahlaul pentru a vedea daca avem sau nu fata de promovare.Daca pierdem cred ca trebuie schimbat ceva la echipa si anume antrenorul.Ne trebuie un adevarat meserias pentru promovare altfel din rau in mai rau.
Ce ai cu Ilie? Meciul asta nu a avut greseli si a si urcat in atac, dar i-ai dat aceeasi nota ca la Bistrita, unde a fost lamentabil si avut greseli grave care ne-au costat.
A avut doua scapari mai importante in aparare si a irosit trei sanse foarte mari de gol. In mod normal era 5.5, dar sansele de gol ratate lamentabil au scazut la 5.0. Oricum, se cam compenseaza astea pe parcursul unui sezon.
Vuieste presa ca pleaca Goga la cioban.Pacat, pierdem singurul superjucator din formatie, restul luptatori fara har de vedeta.Atacurile patronului, fara bani, au fost deci intentionate pentru a scapa de un salariu mare.Moment trist caci valoarea pe ansamblu va scadea simtitor.
Ne asteapta doua meciuri capitale vom invinge inseamna ca avem certe sanse de promovare,pierdem asteptam minuni in iarna.Dupa cum se vor remarca jucatorii in aceste doua partide vom sti pe cine contam ,cine are stofa de POLI.Cei care se vor dovedi mediocrii trebuie sa treaca la POLI2 si in locul lor sa vina cei mai talentati juniori.Cel putin sa murim frumos dar se naste o echipa.
Trimiteți un comentariu