Un meci cu nebănuit de puţine emoţii astăzi, căci alb-violeţii au intrat decişi şi determinaţi pe teren şi au învins foarte meritat în faţa unui adversar "din purgatoriu": nici chiar de Liga 1, dar şi mai bun decât majoritatea cluburilor din Liga a 2-a.
Cu un unsprezece modificat doar în apărare, Mera fiind amplasat în dreapta în locul lui Dăruială, alb-violeţii i-au luat foarte tare pe adversarii noştri de astăzi şi după nici două minute de joc îşi trecuseră în cont două ocazii mari. Zăgrean a scăpat întâi în poziţie ideală, dar Villandsen a respins, înainte ce o centrare de pe dreapta, prelungită cu capul de acelaşi Zăgrean, să nu poată fi împinsă în poartă de către Ricketts. Presiunea noastră a continuat, oaspeţii ieşind cu greu din apărare, şi după câteva tentative mai puţin reuşite de şut, Goga a deschis scorul în minutul 15: după ce a urcat cu mingea la picior, a făcut un un-doi perfect cu Zăgrean, şi din interiorul careului a şutat spre colţul lung, balonul a lovit bara şi a intrat în poartă. Reacţia imediată a Politehnicii a fost să se retragă, ceea ce a permis celor din Piatra Neamţ să urce cu mai mulţi oameni, evidenţiind astfel lacunele din apărarea noastră. Astfel, în minutul 21, după o indecizie defensivă, a fost nevoie de intervenţia lui Lepmets, care a blocat un şut din interiorul careului. Noi am încercat să rămânem periculoşi cu mingi lungi, şi graţie efortului depus de Ricketts şi Zăgrean am reuşit să menţinem oarecum posesia, dar din lipsă de susţinere nu s-au mai manifestat mari ocazii de gol. Am scăpat de puţin în minutul 28, când o respingere proastă a permis oaspeţilor să tragă la poartă şi mingea a lovit bara din dreapta lui Lepmets, dar în rest, în afară de dominare teritorială, nemţenii nu au mai reuşit mare lucru, decât şuturi de la distanţă. Alb-violeţii puteau să se desprindă decisiv chiar înainte de pauză, când Zăgrean a ajuns în poziţie centrală, a tras la poartă, mingea a fost deviată, dar a sfârşit doar în bară.
După pauză, precum era de aşteptat, apărarea noastră a fost supusă unor presiuni mai mari, şi mingea a ajuns de câteva ori nepermis de uşor în careul nostru. Din fericire, aceştia au fost imprecişi la finalizare, astfel că primul şut pe poartă al reprizei ne-a aparţinut, anume prin Tameş, care a trimis de la distanţă şi l-a obligat pe Villandsen să boxeze. Şi Rickets a încercat poarta de la marginea careului, cu un şut lipsit de forţă, înainte ca nemţenii să aibă două bune ocazii, întâi pe dreapta apărării noastre, unde Mera nu a închis cum trebuia şi i-a permis lui Stan să şuteze, în plasa laterală, şi apoi central, cu un şut care l-a întrebuinţat pe Lepmets, care a fost însă la post. În minutul 75 am reuşit să ne desprindem pe tabelă, tot pe o fază de contră într-un fel, pornită de la recuperarea excelentă a lui Poparadu (am impresia), mingea a ajuns la Curtean, acesta a tot urcat cu ea la picior fără ca fundaşii să-l atac, şi când a întrat în interiorul careului, cu culoare de şut, a tras puternic, curat, fără şanse pentru portar. Culmea, cu doar câteva minute înainte, Curtean trimisese un alt şut sănătos în bară! Oaspeţii au cedat iniţiativa pe final, şi Poli a mai avut două foarte bune oportunităţi de a marca, de ambele ori prin Popovici. Prima fază a decurs pe flancul drept, cu Goga, acesta i-a pasat foarte bine lui Popovici singur în interiorul careului, dar atacantul nostru s-a precipitat şi a tras mult pe lângă. A doua a pornit din gheata lui Rocha, acesta l-a deschis ideal pe Popovici, şi în ciuda posibilităţii unei pase către Goga, liber, a preferat un şut, care a trecut de puţin pe lângă. Şi Rocha a mai încercat un şut pe final, fără prea multă vlagă însă, astfel că scorul a rămas cel stabilit de Curtean şi ne-a asigurat trecerea în următoarea fază a competiţiei.
Per total, a fost un meci solid, bine pregătit de către Velcea, chiar dacă titularizarea lui Mera pe dreapta nu s-ar fi impus, nici măcar cu Dăruială indisponibil. Apărarea a şi fost punctul nevralgic, ca de obicei, cu Mera oscilând câteva intervenţii bune, cu altele periculos de slabe, în timp ce Ilie a fost adesea indecis. Scutaru a fost din nou punctul de sprijin, în timp ce Sepsi nu a scăpat fără prea mult stres pe flancul său, iar atunci când angrenajul acest a eşuat, Lepmets a fost la post cu câteva intervenţii foarte bune.
Jocul de la mijloc în sus a fost destul de bun, forcingul de debut fiind chiar foarte impozant. Curtean, după ce a muncit mult fără vreun succes notabil în prima repriză, a fost răsplătit în a doua, când şi-a trecut în cont un gol. Orice s-ar spune despre el, cred că schimbarea de atitudine este evidentă.
Poparadu şi Tameş au conlucrat bine la mijloc, deşi cel din urmă a mai pierdut câteva mingi, şi au fost esenţiali în prestaţia de ansamblu a echipei. Goga, pe dreapta, nu s-a văzut prea mult în prima repriză, exceptând fază frumoasă de la gol, n-a fost mereu prezent în joc, dar a dovedit destul altruism şi viziune pe final, când i-a pus pe tavă golul lui Popovici, dar acesta a ratat.
Mi-a plăcut dispoziţia la efort pe care au avut-o Zăgrean şi Ricketts, iar chiar dacă cel dintâi a ratat trei oportunităţi destul de bune, mi s-a părut că a avut o prezenţă mai pozitivă în joc decât Axente. Popovici, intrat la schimb, nu a reuşit să fie decisiv, ceea ce atârnă în mare asupra prestaţiei lui de azi.
Remarc şi elanul lui Rocha, atât cât a stat pe teren, care dovedeşte utilitatea sa atunci când echipele se deschis şi îi permit să urce cu mingea la picior. Am fost chiar surprins de doza (indicată) de altruism de la faza în care l-a deschis bine pe Popovici, dar apoi şi-a încercat totuşi şutul, deşi îl avea pe Goga liber în dreapta. Oricum, a mişcat bine.
Aşadar, un meci bun făcut de Poli, în care s-ar putea imputa doar slăbiciunile apărării şi retragerea imediată după deschiderea scorului. În rest, sper să purtăm ceva din spiritul de azi în meciul din Liga a II-a, când e drept că e mai greu fiindcă echipele se apără mult mai aglomerat, dar sunt convins că nu am fi pierdut puncte dacă jucam aşa până acuma.
Bravo!
Poli: Lepmets (6,5) - Sepsi (6), Ilie (5,5), Scutaru (6), Mera (5,5) - Curtean (6,5), Poparadu (6), Tameş (6), Goga (6) - Zăgrean (6), Ricketts (5,5)
Schimbări:
Popovici (5,5) pentru Zăgrean (min 60)
Pătraş pentru Ricketts (min 69)
Rocha pentru Curtean (min 80)
4 comentarii :
Popovici i-a dat pasa lui Curtean
Esti sigur? Fiindca Popovici fugea in paralel cu el si era chiar in ofsaid atunci cand Curtean a finalizat.
Insfarsit un meci mai consistent facut de POLI.Avem potential, iar cuplul Rocha Popovici a fost incantator.Problema ramane apararea care nu reuseste sa rezolve din prima faze clare de joc.Cheia este si la mijlocasi care nu reusesc sa faca in mod corespunzator faza de aparare iar fundasii sunt direct expusi atacantilor in dueluri unu la unu.De aici vine impresia unei aparari slabe.Oricum s-a vazut ca mai avem valori iar Lepmets este un portar foarte bun.Astept sa-l vad si pe bulgar despre care stiu ca este din superclass.Cu Gorbo argentinianul cred ca va mai dura pana intra in joc, a avut totusi o pauza mare.Daca vom juca la fel de concentrati cu Severinul victoria va fi neta.
popovici i-a dat pasa
Trimiteți un comentariu