14 ianuarie 2012

Promisiuni de început de an

Ne-am luat și noi un mic concediu neoficial, în așteptarea mutărilor de iarnă, care vin decalat în Liga a II-a, la fel ca debutul returului.

În ceea ce privește mișcările de efective, lui Cârstea pare a i se fi alăturat Petcuț, mijlocașul defensiv al celor de la Alba Iulia fiind aproape sigur în lotul Politehnicii la reunire. Pe de altă parte, au început tatonările pentru vânzarea jucătorilor care produc prea multe costuri, anume Goga, Curtean, Sepsi și Tameș. Dacă pentru primii trei mai există speranțe pentru niște sume de bani încasate, indiferent că vorbim de un transfer definitiv sau un împrumut, lui Tameș i s-a oferit rezilierea contractului - singura problemă fiind niște datorii acumulate către jucător. La o adică, și Sepsi se judecă pentru niște bani și ar putea fi declarat jucător liber chiar săptămâna viitoare.

Impresia mea este cea obișnuită, jucătorii fiind împinși să plece prin amenințări cum că nu vor călca prea mult gazonul în meciuri oficiale, din diverse rațiuni (Tameș fiindcă n-are loc de juniori, Goga fiindcă nu și-a ajutat echipa, Sepsi fiindcă insistă pe litigii și e de fapt rezerva lui Sandu). Drept e că trebuie găsită o modalitate cât mai eficientă de a transfera acești jucători care pur și simplu nu pot aduce o contribuție care să facă o reală diferență la nivelul ligii secunde.

În mod oarecum ironic, deși mă pregătisem să apreciez într-o manieră pozitivă comunicatul emis chiar la început de an de către M. Iancu, în care acesta detalia obiectivele sezonului în mod concis și frumos defalcat, între timp tot domnia sa a declarat deja  la emisiune radio că nu ni se prea arată cu licențierea. Că numai bine, putem să consolidăm structura pentru viitor, presând în același timp autoritățile locale să facă ceva.

Nu cred că e loc de prea multe comentarii, din moment ce în istoria recentă nu de teorii am dus lipsă, ci de oameni care să le pună în practică. Deschiderea arătată către suporteri prin ultimele acțiuni sunt un semn de bun augur, dar vom vedea cât de mult "nou" va fi permis să intre și să iasă din club.

Pe plan sportiv, cantonamentele se vor desfășura ca în anii trecuți: Debrecen (Ungaria) și Marbella (Spania), în perioadele 26 ianuarie – 4 februarie 2012, respectiv 12 februarie – 24 februarie 2012. Chiar și adversarii se anunță a fi puternici, cu nume precum Rubin Kazan, Krylia Sovietov și ȚSKA Moscova (toate din Rusia), Lech Poznan (Polonia), Dinamo Kiev (Ucraina), FC Zestafoni (Georgia) și Guangzhou Evergrande (China) menționate ca posibili parteneri de sparring.

4 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Imi place asta. Asa se plange de parca BkP numai da donatii nu isi conduce propria afacere.

La o adica ce mare lucru daca mai stam un an in B? Cu echipa asta ar trebui sa promovam din nou. Totusi, eu stiam ca daca nu luam licenta acum, atunci vom juca in liga a treia.

Stefan Carpanu spunea...

Hah, eu doar acuma am realizat ca a plecat deja Curtean si l-am trecut in lista de mai sus.

Andrei Vajna II spunea...

Da. si primul cantonament e in Timisoara, nu in Debrecen. :D

Stefan Carpanu spunea...

Restul era cam copy-paste de pe site. :P

Google+