Odată cu o declarație în presă a unuia dintre avocații lui Laszlo Sepsi, cum că TAS ar fi decis în favoarea jucătorului cu privire la eliberarea acestuia de sub contractul cu Politehnica, s-a declanșat un mini-război mediatic.
Drept ripostă, clubul - ba nu, Marian Iancu a emis un comunicat și niște documente care clarifică starea de fapt. Sepsi nu este liber de contract și Poli nu trebuie să plătească în acest moment niște sume considerabile cerute de avocații jucătorului, sume care includeau restanțe de plată și plăți de care jucătorul ar fi fost privat în cazul în care contractul era reziliat ca urmare a încălcării sale de către club. În schimb, TAS a decis că Poli are de achitat "doar" sumele restante, adică 136.434 EUR și 43.800 RON, fără a reieși din documentele publicate de club în cât timp trebuie efectuate aceste plăți și ce se va întâmpla dacă nu sunt achitate.
Din păcate, fiind un set de documente foarte trunchiat, singura informație pertientă care reiese din el este că Sepsi nu e liber de contract. Altfel, aș mai remarca faptul că de la momentul în care a fost depus dosarul către TAS
(după august 2011)
până la data de 12 ianuarie, suma datorată către jucător a crescut de la 75.143 EUR și 38.280 RON la cea menționată mai sus.
Mi se pare ușor iritantă această jumătate de adevăr care ne este prezentată, din moment ce dacă intenția clubului era să se disculpe întru totul, nu văd cu ce ar fi dăunat publicarea întregului set de documente, nu doar a două pagini din care să reiasă ceea ce trebuia să reiasă. Dar trecând peste acest aspect, tot ce rămâne de făcut este să îi fie achitat jucătorului (jucătorilor) sumele restante.
P.S. Aș remarca plecarea lui Tameș la Dinamo, unde se recompletează o colonie de foști poliști.
Un comentariu :
Nu prea m-a interesat cazul asta pentru ca Sepsi era unul dintre jucatorii de care trebuia sa scapam, chiar daca e singurul dupa care o sa-mi para rau un pic.
Dar din ce m-am uitat acum, reiese ca Sepsi nu mai e jucatorul lui Poli si ca de fapt Iancu incearca sa ne fraiereasca punand numai ultima pagina din cele 25 si spunand contrariul chiar cand e pus in fata unor dovezi covarsitoare. (Vezi clarificarea explicita trimisa de TAS) Mi se pare o atitudine de acceptat din partea lui si sper ca Sepsi sa nici nu se mai intoarca la Poli si sa-si gaseasca un loc mai bun.
Si a mai ramas doar unul. Dar de asta ma tem ca va fi imposibil sa scapam. :D
Trimiteți un comentariu