Meci fără emoții în această după-amiază, după un joc destul de liniștit, chiar în fața unuia dintre adversarii mai tari ai ligii secunde. Din păcate vom avea niște ponoase de tras în urma numeroaselor cartonașe galbene încasate cu diferite grade de lejeritate de către jucătorii noștri, printre care s-a strecurat și un roșu, tocmai proaspăt revenitului Gorobsov.
Grație senilității care pare să mă cuprindă încă de tânăr, am ratat primele zece minute, timp în care a trebuit să-mi recuperez Policardul. În acest răstimp, mi s-a povestit că Rover a avut o ocazie monumentală în chiar primul minute de joc, dar singur singurel din centrul careului a tras în portar. Cu alb-violeții la cârma partidei, ocaziile au întârziat să se facă simțite în minutele următoare, chiar de Cârstea a avut o finalizare decentă cu capul, dar pe lângă, la o centrare a lui Sandu. Culmea, oaspeții ar fi putut prelua conducerea după ce au bătut rapid o liberă, jucătorii noștri au fost complet surprinși, dar Lepmets a blocat șutul expediat din poziție ideală. Au urmat câteva minute mai bune pentru adversarii zilei, fără roduri deosebite, iar în minutul 30 Axente a reușit să marcheze, după o fază întortocheată, numai că arbitrul a dictat fault la portar. A fost o decizie discutabilă și cu atât mai discutabil a fost cartonașul galben dat lui Gorobsov, pentru că a bătut repede o liberă de la 35 metri, culmea, asta după ce oaspeților le fusese permis să-și creeze o ocazie imensă dintr-o zonă mult mai periculoasă. Meciul a decăzut într-o fază a iritării, din care a scăpat în minutul 42, la deschiderea scorului. La o acțiune pe stânga, Sandu a urcat bine, a centrat către Axente, acesta a preluat și a pus mingea pentru Pătraș(?), șutul mijloca;ului a nimerit bara, balonul revenind la Popovici care a marcat în poarta goală! Nici nu s-a reluat bine jocul, că Popovici a fost găsit la limita ofsaidului pe dreapta, a urcat liber în careu, i-a pasat lui Axente liber în centru și vârful nostru a fost faultat. Tot Axente a bătut lovitura de pedeapsă și a dublat avantajul de pe tabelă, într-un final de repriză care s-a dovedit a fi perfect.
Jocul în al doilea mitan a fost rapid compromis în minutul 54, când Gorobsov a comis o eroare și într-un moment de necugetare a faultat din spate, fiind astfel avertizat cu al doilea galben. Din acel moment Poli a jucat la apărarea rezultatului, revenind treptat la un 4-4-1, dar chiar și așa ar fi putut să mai marcheze, fie la bara lui Axente dintr-o poziție dificilă, fie la faza excelentă făcută de Goga, care a finalizat însă pe lângă. Oaspeții au trimis câteva mingi spre Lepmets, acesta nefiind pus în mare dificultate și reușind să prindă cu siguranță de fiecare dată. S-au mai dat niște galbene în stânga și în dreapta, dar în rest nu s-a mai întâmplat nimic remarcabil, formația din Slatina dovedindu-se incapabilă să profite de omul în plus din repriza a doua.
Per total Poli a evoluat decis și exact, a combinat de câteva ori interesant, chiar dacă anumite elemente nu au funcționat deosebit de bine. În special Chiș și cu Pătraș au fost prea puțin prezenți la mijloc și au pierdut destul de multe mingi în zona centrală. Nici Cârstea nu s-a mai văzut după faza din debut, iar eroarea lui Gorobsov putea să pună în pericol o victorie sigură. În rest însă, toți jucătorii au evoluat mulțumitor, chiar și Belu dând dovadă de încrederea pe care n-a avut-o în primul meci al returului. Un plus, ca mai mereu, pentru Scutaru, al cărui poziționare este absolut impecabilă, intervenția cheie a lui Lepmets, precum și duo-ul Axente - Popovici, care au jucat rolurile cheie la reușitele de astăzi de astăzi. Au mai plăcut Sandu, pentru urcările în atac, Goga, pentru determinarea aratată, și Fuchs, care s-a făcut rapid simțit în joc după intrarea pe teren.
Așadar, o zi destul de bună, cu minim de deteriorare nervoasă și un rezultat curat.
Bravo Poli!
Poli: Lepmets (6,5) - Belu (6), Scutaru (6,5), Ilie (6), Sandu (6) - Chiș (5), Gorobsov (5), Pătraș (5) - Popovici (6,5), Axente (6,5), Cârstea (5)
Schimbări:
Goga (6) pentru Cârstea (min 53)
Zaluschi (5,5) pentru Popovici (min 61)
Fuchs (6) pentru Axente (min 70)
3 comentarii :
Incredibil cat de slab e nivelul in liga a doua. Cu eliminarea aia, tot ce a facut arbitrul a fost sa plictiseasca publicul.
Si mie mi-a placut de Sandu. Chiar daca ceilalti combinau bine, a fost nevoie de centrarea perfecta a lui ca sa creeze pericol.
Spune multe ca o echipa precum Bistrita defileaza la pas.
Avem tineri cu reale posibilitati.Sper ca aceste meciuri sa-i faca buni si in liga A.Mi-a placut jocul de pase in inferioritate.
Trimiteți un comentariu