În această "zi frumoasă pentru fotbal", alb-violeții și-au trecut în cont o victorie importantă în condiții normale de viață, care ne menține cu opt puncte avans în fața urmăritoarei Gaz Metan Severin. Cu doar cinci meciuri rămase, dintre care unul câștigat deja la masa verde cu Arieșul Turda și două cu echipele care se luptă să eviteze retrogradarea, e puțin probabil ca alb-violeții să mai piardă din mână această poziție secundă, exceptând surprizele de ordin iăncesc.
Poli a jucat destul de solid astăzi, în fața unui adversar lipsit de prea multe idei, și a deschis repede scorul, în minutul 9, după ce târgoviștenii aplicaseră ceva presiune la două lovituri de colț. Atunci, Chiș a centrat dintr-o liberă de pe stânga, Axente a trimis bine cu capul spre poartă, portarul advers a respins, însă doar până la Ilie care, finalmente, a reușit să-și deschidă contul golurilor pentru club. După ce debutantul Petcuț a primit un galben pentru o intrare rudimentară la mijlocul terenului, gazdele s-au trezit cerând penalty la o împingere ușoară cauzată de Kirev în careu, într-o fază în care orice arbitru lucid ar fi dat ofsaid, deoarece un jucător accidentat al gazdelor zăcea în dureri în fața portarului nostru și l-a împiedicat să joace faza. Inepțiile arbitrărești au continuat, iar după ce Mera a primti un galben gratuit, a urmat încă unul pentru un fault inutil la mijlocul terenului, dar de această dată cu consecințe mai grave, căci Petcuț s-a văzut eliminat. Trecând peste inutilitatea intervenției și întrebarea pe care o pun deja meci de meci când aduc în discuție mijlocașii centrali (începe cu G și se termină cu orobsov), eliminarea nu mi s-a părut justificată. Din fericire, gazdele n-au prins aripi, iar până la pauză doar Pătraș a mai încercat vreo poartă, printr-un șut de la distanță.
Reluarea s-a dovedit explozivă, astfel că destinul partidei s-a cam și pecetluit în primele cinci minute ale reprizei secunde. În încă primul minut al mitanului, gazdele au construit o fază pe flancul lor drept, au centrat în careu și din doar câțiva metri, cu poarta goală, experimentatul Verdeș a trimis cu capul peste. La faza următoare, defensiva noastră a fost în continuare năucă și un alt târgoviștean s-a trezit în poziție de singur cu portarul, dar a trimis slab și mingea a trecut peste. Replica necesară a alb-violeților a sosit în minutul 49, când Sandu a trecut de doi adversari în flanc, i-a pasat lui Axente, acesta a întors în centrul careului la Chiș, care a șutat, mingea fiind deviată în corner. Acesta a fost executat de Pătraș și Mera a luat fața unui fundaș indecis, a băgat genunchiul la înaintare și a marcat golul desprinderii. De aici încolo jocul s-a liniștit, Chindia nu a dat dovadă de suficientă forță pentru a depăși apărarea noastră bine organizată, și Poli a încercat să surprindă pe contre, dar cu viteza lui Axente a trebuit să ne mulțumim în a păstra balonul cât mai mult. Gazdele au mai avut o șansă prin același Verdeș în minutul 62, ca un sfert de oră mai târziu un alt fotbalist al târgoviștenilor să trimită în bară, după ce s-a descotorosit de Dăruială. Le-a fost dat până la urmă celor da la Chindia să marcheză, căci în minutul 90+2, apărarea noastră a fost foarte permisivă, i-a oferit ocazia lui Mladen să facă un slalom și să paseze în careu de unde Negoescu i-a luat fața lui Sandu și a marcat.
Așadar, o victorie destul de bună, zic eu, deși au lipsit câțiva jucători importanți, în persoanele lui Scutaru și Popovici. Nu ar fi nimic major de imputat nimănui, exceptând poate prestația ștearsă a lui Popa, care nu s-a văzut delco în joc. Omul meciului îl declar pe Mera, care în formlua lui preferată de joc, adică cea cu nouă/zece apărători, a fost decisiv în apărare și a mai și marcat golul care s-a dovedit a fi al victoriei. Chiș, Pătraș, Axente, Poparadu și celălalt marcator, Ilie, au avut la rândul lor prestații apreciabile.
Cum nu vreau să aduc în discuție declarațiile reprobabile ale lui Iancu din ultima vreme, mă rezum la a spune că poate ne este dat și nouă să vedem o victorie pe Dan Păltinișanu etapa viitoare, după această secetată care s-a prelungit deja timp de patru partide.
Bravo Poli!
Poli: Kirev (6) - Dăruială (5,5), Ilie (6,5), Mera (7), Sandu (5,5) - Chiș (6), Poparadu (6), Petcuț (4), Pătraș (6) - Axente (6), Popa (5)
Schimbări:
Zaluschi (5,5) pentru Popa (min 52)
Cârstea pentru Axente (min 73)
Rocha pentru Pătraș (min 87)
Un comentariu :
Echipa merita felicitata pentru joc mai ales ca a avut parte de un arbitraj ostil cu doua unitati de masura plus jocul foarte agresiv al gazdelor.O tinere de tricou la noi insemna cartonas galben iar pentru Chindia se trecea cu vederea la fel simularile de fault din preajma careului.Jenant dar suntem in liga 2 unde gazdele gen Chindia sunt favorizate meci de meci.Ce ma bucurat a fost ca Daruiala redivivus si a fost peste asteptarile mele.Are stofa de aparator iar banda o face bine cu Chis.Inca nu sunt la nivelul Sandu Patras dar tragem speranta.Petcut chiar daca a fost eliminat are stofa dar n-are jocuri in picioare la acest nivel si de aici gafele lui care au condus la eliminare.Oricum inca nu stim nimic de posibilitatea promovarii financiare din dosarul licentierii asa ca numai comentam nimic fiind posibil sa ne vedem mai jos adica prin liga 3 vineri si e tare pacat cu o asemenea echipa.Poate o preia alt oras.....
Trimiteți un comentariu