În această după-masă răcoroasă, numai bună pentru fotbal, am avut parte de cel mai frumos meci al echipei secunde la care am asistat în acest sezon de Liga 3. Dar pe cât de frumos a fost, pe atât de frustrant, scorul fiind răsturnat de-abia în ultimele minute de joc, după ce violeții au presat toată repriza secundă.
Pe lângă scheletul închegat în ultimele meciuri de către Roberto Ivan, în primul 11 au apărut și jucători de la Juniori B, liberi de stresul competiției: Gârlea, Duțu, Rotariu și Bărbuț. Aceștia s-au integrat foarte bine și au fost la același nivel cu coechipierii lor mai mari, dacă nu chiar peste, dând dovadă că sunt jucători adevărați, nu doar tinere speranțe. Bărbuț m-a impresionat în mod deosebit. E vitezist, e tehnic, dar și foarte muncitor, recuperând în nenumărate rânduri mingea atât în apărare, cât și în atac.
Cam toți jucători s-au mișcat foarte bine, dar mai presus a fost atitudinea pe care au arătat-o. S-au mișcat bine în teren, mingea a curs frumos, jocul a avut ritm foarte bun, iar poliștii nu au cedat niciodată și au continuat să atace lucid. Puștii noștri au arătat mai bine ca Beiușul, echipă aflată în acest moment pe locul 3. Prima repriză a fost favorabilă oaspeților, care au deschis scorul după ce Dubei n-a reușit să respingă mingea, iar atacantul bihorean a rămas singur cu portarul. Fundașul nostru a avut o zi mai slabă, cel puțin în prima repriză, greșind de mai multe ori. Meciul a fost echilibrat la ambele porți, dar atacurile adversarilor s-au sfârșit cu șuturi mult peste. Velici putea înscrie deoarece a rămas singur cu portarul, dar arbitrul a uitat de legea avantajului și a întors mingea pentru un fault al oaspeților! Insistența jucătorilor noștri a adus, însă, egalarea. După un corner prelungit, Dubei a reluat spre poartă, mingea a sărit la Velici care a înscris. Din păcate, aveam să intrăm la cabine conduși. Un atacant este lansat bine și scapă spre poartă, Gârlea iese pripit și e lobat ușor.
Repriza a doua a fost aproape complet sub dominarea alb-violeților, care au trecut în repetate rânduri pe lângă gol. Presiunea și numeroasele recuperări au fost punctul cheie al jocului. Jucătorii noștri trebuie lăudați pentru dăruirea și efortul depuse. Vucea și Bărbuț au fost imbatabili pe dreapta, dar nici Damian și Silaghi n-au fost mai prejos, iar Stancu a arătat că merită banderola de căpitan. Velici și Rotariu au lucrat bine în ofensivă, dar nu și-au creat prea multe șanse, pericolul venind mai mult de pe benzi. Silaghi și-a trecut din nou în cont mai multe ratări, întâi o lovitură de cap parată bine de portar, apoi un lob nereușit ce s-a dus puțin pe lângă poarta goală. Cu capul au ratat și Velici și Rotariu câte o ocazie. Pe final am presat și cu fundașii, Dubei prezent la cornere, iar Iovan luând o acțiune pe cont propriu, finalizată cu o lovitură liberă.
Frustrarea creștea cu fiecare ratare, la care s-a adăugat și incompetența arbitrilor care au oprit jocul pentru câteva ofsaid-uri discutabile și pentru contacte foarte ușoare. Poli putea pierde meciul pe final, când la un contraatac un atacant a șutat tare la poartă (deși putea pasa la un coechipier liber), dar Gârlea a avut parada meciului. Culmea, că tocmai incompetența arbitrilor avea să ne aducă victoria. Mai întâi, în minutul 90, Velici se descurcă cu mingea și este doborât destul de ușor la marginea careului, iar arbitrul, consistent în decizii, oferă penalty pe care Stancu îl transformă. Două minute mai târziu, suntem opriți pentru un ofsaid, dar bihorenii pierd repede mingea, astfel că rămânem în poziție ideală de atac. Nou intratul Rogojinaru nu iartă și plasează mingea pe lângă portar pentru o victorie binemeritată!
E clar că Poli are viitor, iar la anul, dacă echipa secundă va rămâne la fel, unii jucători ar trebui să lase locul juniorilor ce vin din urmă, în special Rotariu și Bărbuț.
Bravo Poli!
Poli II: Gârlea - Vucea, Iovan, Dubei, Damian - Bărbuț, Stancu, Duțu, Silaghi - Rotariu, Velici
Au mai intrat: Rogojinaru și încă doi pe care din păcate nu-i cunosc (Banda și Leonte)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu