Meci spectacol în această după-amiază la Mioveni, unde Poli a întâlnit o formație populată cu o mulțime de jucători cu experiență, s-a văzut condusă cu 0-2, dar a avut forța (nesperată) să revină pe final de partidă!
Cu un unsprezece ușor diferit de cel din prima etapă, Boldea, Goge și Nanu fiind titulari în locurile lui Marovic, Dobricean și Enciu, prima repriză s-a dovedit a fi una pe cât de echilibrată, pe atât de plictisitoare. Alb-negrii au avut o mică ocazie în minutul 7, când centrarea lui Goge a fost șutată de către Nanu, dar un fundaș advers a deviat în corner, iar replica gazdelor a venit în minutul 22, la o incursiune în careu, pe dreapta, mingea retrimisă spre centru după indecizia lui Sakir fiind blocată de Petrovic. Ocazii de poartă nu s-au mai ivit până în ultimul minut al reprizei, atunci când tot gazdele au avut o incursiune pe stânga, însă Kirev a parat cu succes șutul din unghi.
Nimic de ce fusese arătat până la acel moment nu promitea un mitan secund interesant, dar lucrurilea aveau să stea altfel. CS Mioveni a deschis scorul repede de la reluare, în minutul 48, la o centrare de pe dreapta apărării noastre, unde Petrovic a încercat să suplinească lipsa lui Nohai și implicit a creat un vid în centrul defensivei, mingea fiind reluată defectuos de un jucător (interesant) purtând numele de Mazilu, dar cu șansă a ajuns la Emil Dică, lăsat de izbeliște în fața porții goale, și finalizarea a fost simplă. Tot Mazilu putea marca la un șut din afara careului, în minutul 55, însă Kirev s-a opus cu succes, ca apoi gazdele să mențină presiunea la poarta noastră, și după o nouă ocazie a lui Dică să obțină un penalty în minutul 62. Atunci, Răduță a dejucat pasul la ofsaid al apărării noastre, și Kirev a intervenit cu naivitate, faultându-l pe atacantul argeșean, deși acesta își făcuse mingea departe de cadrul porții. Dică a transformat penalty-ul și la cum mergeau treburile, speranțele noastre de a mai obține ceva din meci se reduseseră aproape de zero. Fotbalul și-a arătat însă fața înșelătoare, căci la nici cinci minute de la desprindere, Poli a reușit să marcheze: Poparadu l-a lansat foarte bine pe Boștină, cu o minge peste apărare, acesta a preluat eficient și a tras pe sub portarul ieșit în întâmpinare! Alb-negrii și-au încercat mai departe norocul cu mingi lungi și faze fixe, însă când se înfiripau nițel speranțele unui rezultat decent, Nohai a trimis o pasă direct la Mazilu în fața careului advers și acesta a luat-o în goană spre poarta noastră, cu Boldea pe urmele lui, doar ca Sakir să vină să îl oprească prin fault la aproximativ 35 de metri. Arbitrul a considerat că atacul fundașului macedonean nu viza mingea și l-a eliminat, Velcea introducându-l pe Miculescu pentru a suplini absența acestuia din apărare.
Gazdele puteau pune punct partidei în minutul 78, când eroarea lui Dobriceanu le-a permis să preia posesia în jumătatea noastră, Coșereanu a trimis spre poartă, mingea a fost deviată de Petrovic, a plutit către Răduță, dar acesta nu a putut s-o trimită în poarta goală din doar câțiva metri. Cu glonțul trecut pe lângă ureche, Poli a continuat să caute egalarea, și în inferioaritate, iar în minutul 82 a fost nevoie de o intervenție excelentă a portarului advers pentru a respinge lovitura de cap a lui Goge (centrare Dobricean). Nici n-a fost degajată bine mingea, că fosta noastră cunoștință Adrian Neaga a pierdut-o la mijlocul terenului, Szekely a fost lansat înspre careu, și Popescu ieșit în întâmpinare nu a putut decât să-l rașcheteze pe atacantul nostru, suferind aceeași soartă ca și Sakir. Fără alte schimbări la dispoziție, gazdele s-au văzut nevoiți să trimită un jucător de câmp în poartă, acest rol fiind preluat de către deja numitul Neaga. Poli a continuat să testeze apărarea celor din Mioveni cu mingi lungi, Boștină reușind să devieze des balonul, și Szekely fiind destul de agil cu spatele la poartă, iar la o astfel de fază, în minutul 87, atacantul nostru a reușit să se întoarcă, a trimis spre poartă, iar doar ghinionul ca mingea să-l lovească în cap pe Neaga ne-a privat de egalare. Nimeni n-a mai putut să se opună în minutul 90, la un aut bătut de Nohai balonul ajungând în marginea careului la Petrovic, sârbul a șutat din voleu și mingea s-a dus imparabil spre vinclul din stânga, pentru o reușită de toată frumusețea. Ne-a mai trecut un glonț pe lângă ureche la o fază în care jucătorii gazdelor au fost găsiți într-un ofsaid discutabil, dar până la urmă alb-negrii au obținut un punct nesperat și destul de plăcut ochiului, chiar dacă jocul nu s-a ridicat mereu la nivelul ambițiilor declarate.
Așadar, am avut parte de o după-amiază rezonabilă de fotbal, în care am putut să mai aprofundăm puțin ceea ce știm despre ACS Poli. După toate aparențele și cu lotul actual, cea mai bună abordare este ca Velcea să opteze un joc cu mingi lungi către Boștină, căci la mijloc ne vedem confruntați cu o problemă de creație.
Voi evidenția trei jucători care au făcut erori importante azi, anume Nohai, Kirev și Sakir. Primul, a fost prins în afara poziției sale la primul gol, a pierdut destule mingi, printre care și cea care a dus la eliminarea lui Sakir. Acesta la rândul lui l-a pierdut pe Dică la acțiunea primului gol și a intervenit stângaci în tentativa de a-l opri pe Mazilu la faza deja incriminată. Cel din urmă a avut două intervenții bune, dar precum am scris, cred că are pe conștiință faza penalty-ului. Altfel, au mai fost jucători de la care m-aș fi așteptat la mai multe, mai ales de la mijloc în sus, dar nu pot spune că nu au dat dovadă de dorința de luptă.
Dintre jucătorii buni, mi-a plăcut din nou de Petrovic, care a făcut un joc mai curat astăzi, a avut intervenții decisive în apărare, și a reușit să marcheze un gol providențial. Poparadu, deși a avut o prima repriză mai puțin impozantă, s-a dovedit din nou a fi un om de bază la mijloc, în vreme ce Goge a încercat destul de multe pe dreapta, chiar dacă nu a avut cine știe ce succes. Duo-ul Szekely-Boștină a arătat în câteva rânduri că ar putea fi un duo interesant, considerând ce jucători avem la dispoziție, și cred că ar trebui să li se acorde niște timp împreună în meciuri oficiale - poate chiar ei sunt soluția pentru atacul nostru suferind.
Altfel, Velcea a făcut mutările potrivite la atunci când ele s-au impus, deci merită la rândul lui felicitat pentru întoarcerea rezultatului. Mai e mult de lucru și chiar ar fi cazul ca acele speranțe de transferuri să se concretizeze cumva, pentru că echipa mai are nevoie de niște întăriri, cel puțin pentru banca de rezerve.
Bravo Poli!
Poli: Kirev (5) - Nohai (4,5), Petrovic (7), Sakir (4), Bălace (5,5) - Goge (5,5), Artean (5), Poparadu (6), Nanu (5) - Szekely (5,5), Boldea (5)
Schimbări:
Boștină (6,5) pentru Nanu (min 55)
Dobricean (5,5) pentru Artean (min 65)
Miculescu pentru Bălace (min 75)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu