Așa se face că după un tur greu, ne-am permis un mic concediu ceva mai repede decât jucătorii lui Poli, astfel că ultima etapă a anului ne-a prins pe amândoi pe alte meleaguri. Vă rugăm, deci, să ne scuzați pentru o cronică mai subțire ca deobicei.
Trecuse o lună de la ultima deplasare a echipei, ceea ce, combinat cu câteva accidentări și terenul greoi cauzat de vremea ploioasă de dinaintea meciului, anunțau un meci greu pentru Poli. După un început bun al nostru, bihorenii sunt cei care deschid scorul în minutul 13, când apărarea a fost prinsă dezorganizat, iar Enciu a gafat lamentabil, doar ștergând mingea cu capul, lăsând-o atacantului advers care a și înscris. Din fericire, egalarea a venit repede 8 minute mai târziu. Petrovic a fost la capătul unei centrări din corner a lui Trandu, fundașul nostru înscriind cu capul al doilea gol al său din acest sezon.
După pauză, orădenii se află la cârma jocului, și au mai multe ocazii în primele 10 minute, punându-l la treabă pe Kirev în câteva rânduri. Portarul nostru, însă, a gafat în minutul 54, când n-a reușit să intercepteze o centrare, iar atacantul advers trimite cu capul în poartă, din spatele lui Sakir.
În mod ciudat, gazdele clachează în perioada următoare, permițându-ne să revenim în joc. Enciu este faultat în careu și obține penalty. În mod foarte surprinzător pentru mine, cel care execută este Trandu, iar acesta transformă printr-o scăriță marca Panenka. Tot noi rămânem la minge, apărarea adversă părând a fi în degringoladă, astfel că după o recuperare, Trandu avansează central, dar, în loc să-l deschidă pe unul din atacanții din față, acesta surprinde din nou, și înscrie cu un lob de la 20 de metri, văzându-l pe portar ceva ieșit.
Mai erau 25 de minute de joc, dar nimic remarcabil nu s-a mai întâmplat, astfel că Poli își consolidează locul promovabil pentru o iarnă liniștită, la 6 puncte de locul 3, încheind turul neînvinsă, cu 7 victorii și 5 egaluri. Bravo!
Deși nu mă prea pot exprima asupra calității jocului deoarece am văzut meciul pe sărite, e clar că vedeta a fost Trandu cu o dublă și o pasă de gol, ceea ce reprezintă și o încununare a intuiției și răbdării lui Velcea care l-a tot titularizat, în ciuda unor prestanțe mai puțin reușite. Am remarcat din nou voința lui Goge, dar pare că de multe ori nu este pe aceeași lungime de undă cu restul echipei. Imaturitatea se vede adesea în deciziile sale, dar experiența poate numai să îl cizeleze. Astfel, cu o creștere constantă, cred că e un jucător de viitor. Din păcate hibele noastre rămân desincronizarea apărării și ezitările lui Kirev. În privința primei, se poate ca iarna să fie un remediu bun. Și ce am mai observat e că lucrurile merg bine atunci când avem mingea și combinăm. Din păcate, există momente când nu putem ține de minge și de mai multe ori pasele nu se concretizează, deoarece unii jucători se plictisesc și aruncă mingea în față, ceea ce nu-mi explic.
Având în vedere că promovarea pare asigurată, probabil că ținta pentru iarnă ar fi aducerea unor jucători în mod special pentru competiția din prima ligă și integrarea lor în echipă. Dar iarna se anunță foarte lungă.
ACS Poli: Kirev - Redjepi, Petrovic, Seroni, Marovic - Goge, Poparadu, Trandu, Nanu - Boldea, Enciu
Schimbări:
Boștină pentru Nanu (min 63)
Bălace pentru Enciu (min 75)
Dobricean pentru Goge (min 83)
4 comentarii :
Forza Poli! Suntem mandri de voi!
Practic am promovat.Problema este de viitor cum vom defila in prima liga.Tot colectivul trebuie felicitat, cand practic de la zero s-a creat o echipa destul de buna .Nu stiu cum vor creste acesti jucatori dupa pregatirea de iarna pentru a deveni viitori jucatori de prima liga.Dar cum Velcea a realizat pana acum ce si-a propus sa-i dam girul si pentru viitor.Poate mai recuperam din jucatorii plecati pe alte meleaguri si formam o trupa buna.Ma doare sufletul cand vad pe Luchin,Scutaru ,Curtean etc jucand prin curtea cateilor rosii.
Si cu toate aceste... in prag de an nou cand stam si numaram bune... rele.... noi Polisti suntem doar pe jumatate... una ACS alta ASU... amandoua violete...una din ele este curata, la inceput. Stim ... orgolii sunt mai peste tot, daca unii se intreaba cum vor resista uni si alti, eu ma intreb oare la ACS cat este polotica si cat este dragostea de fotbal. Si ar mai fi Iancu cu problemele (eterne daca vreti ) pe care le creaza. Himm Ne ramane doar Tempo Poli / Foprza Poli.
PS, Interesant Backgroundul ales... mi se pare mie sau e un "Baseball Dimond" Koool
In Timisoara nu a prea fost unire in cuget si suflare.Faptul ca uni sunt cu ASU altii cu ASC ne ilustreaza istoria.Exista multi complexati care nu concep ca si altii pot conduce echipa mai bine.Trebuie sa fim uniti, o echipa pentru oras la care cine este mai bun sa antreneze sa joace.Povestile cu echipa curata etc sunt pentru adormit copii timp de patru ani.Trebuie ca tineretul banatean sa aiba posibilitatea de a face un sport de performanta iar copii,juniorii si tineretul sa fie motivati sa ajunga la echipa orasului.Existand traditia invatamant-sport putem atrage tinerii spre partea pozitiva a societatii evitand drogulsau infractiunea.Dupa cum se vede in tarile mai avansate in capitalism fotbalul este un parteneriat public privat.Nu vom putea atrage privatul prin existenta divizarii suporterilor sau prin lozinci gen alba ca zapada.Intodeauna in spate exista o vrajitoare care atata dezbinarea.ASC a facut un pas important spre promovare in prima liga.Seriozitatea conducerii banatene, autoritati etc ne dau sperante la o echipa competitiva si speranta unui investitor puternic.Numai asa vom reusi sa castigam si noi titlul de care nu am reusit sa ne apropiem decisiv in acesti ani.
Trimiteți un comentariu