2 martie 2013

ASU Politehnica înaintea returului, redux

Echipa studențească a mai avut ieri un amical pe pregătire, cu Rapid Buchin, din liga a cincea cărășeană. A fost, însă, un meci fără istoric, Poli marcând de 10 ori, în timp ce oaspeții deloc.

Pentru că ultima postare am încheiat-o vorbind despre postul de portari, iată că în această săptămână a fost cooptat Paul Burtic, care la 29 de ani are experiență chiar și de liga a doua. Chiar de nu a avut ce apăra în meciul amintit, acestă mutare trebuie să astupe golul ce a cauzat atâtea probleme echipei în tur.

O altă venire, foarte interesantă, dar - nu înțeleg de ce - foarte puțin mediatizată, este cea a lui Sorin Brîndescu. Fost antrenor de juniori la Poli, precum și secund la naționala de juniori, va activa în calitatea de director sportiv al clubului, post din care se va ocupa de aducerea de noi jucători. Să fie acesta primul pas spre organizarea unei echipe profesioniste?

Niciun comentariu :

Google+