6 aprilie 2013

ACS Poli - Corona Brașov 1:2 (0:0)

Uneori joci bine și nu câștigi, alteori joci prost și câștigi, dar există și momente în care joci prost și nu câștigi. Cred că am avut parte din fiecare dintre aceste senzații în acest debut de retur, deși din păcate câștigatul și jucatul bine nu s-au întâlnit deloc. Cu puțină perspectivă, ne putem da seama că avem doar două puncte mai puțin față de aceeași perioadă din tur, dar așteptările erau altele acuma și lipsa de voință din multe faze ale jocului trebuie să dea de gândit celor însărcinați cu această activitate.

Astăzi am avut parte de un meci anost, cu vreo cinci momente cheie. Primul a fost eliminarea lui Șeroni, din minutul 35. Acesta încasase un galben absolut inutil cu un sfert de oră înainte și apoi a ales să se riște la o intrare prin aluncare în marginea terenului care nu i-a ieșit. De ce brașovenii fuseseră iertați la cel puțin două acțiuni asemănătoare în acest interval de timp e treaba lui Colțescu să explice, cert este că Șeroni a oferit pretextul necesar și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Jocul nu s-a schimbat însă, astfel că prima repriză și-a trecut în cont doar două lovituri de cap trimise pe spațiul porții, câte una pentru fiecare formație, și ambele în ultimele cinci minute.

Al doilea moment cheie a reprezentat deschiderea scorului, din minutul 80. Atunci, o fază care nu anunța mare lucru l-a găsit pe Coman în careu, fundașii noștri nu au putut să-l închidă, iar în ciuda paradei frumoase a lui Pap, balonul a sărit la alegere pentru unul din doi jucători adverși aflați cu poarta goală în față. Ene a marcat. Aș remarca însă înainte de gol o scenă care a evidențiat cu câtă rea-intenție s-a prezentat Colțescu astăzi pe Dan Păltinișanu, căci după ce Marovic a fost împins în față de un adversar și s-a tăvălit puțin pe jos, centralul i-a dat galben jucătorului nostru pentru proteste și l-a ținut mai bine de un minut pe margine, garantând astfel că Poli avea doi jucători în minus pe teren.
Din nefericire, reacția alb-negrilor nu a fost una bună, căci în minutul 82 oaspeții au scăpat pe contră pe flancul nostru drept, tot prin Coman, acesta a centrat din careu și Marovic s-a întins să ia mingea din calea altui jucător brașovean, însă tot ce a reușit a fost s-o trimită în proprie poartă. Aceasta eroare s-a dovedit decisivă, dat fiind golul marcat pe final de Poli. Până atunci însă am mai beneficiat de o mare ocazie (de fapt prima a meciului), când Bărbuț a fost deschis pe dreapta, a trecut de un jucător, a intrat în careu și a trimis către Dina, mingea a ajuns la Boldea iar șutul acestuia a lovit din plin bara. Primul nostru gol al returului a venit în minutele de prelungire, după ce și Corona a rămas în zece, din bocancul lui Boldea, care a profitat de intrarea prin alunecare hazardată a unui adversar și a șutat din marginea careului, fără șanse pentru portarul brașovean. N-a fost însă suficient, iar rezultatul final ne trimite într-o zonă a potențialului obscur.

Următoarele etape sunt esențiale pentru conturarea destinului nostru de club de Liga 1. Velcea nu s-a mai aflat sub o asemenea presiune a rezultatelor până acuma (exceptând finalele de Cupă pierdute), astfel că are multe de dovedit. Cele dintâi măsuri luate ar trebui să constea în regândirea primului unsprezece. Există, din păcate, fotbaliști care în acest retur (și nu numai) sunt deosebit de restanți. Goge, Szekely, Poparadu, Nanu sunt printre ei. Despre inconstanța și iresponsabilitatea lui Șeroni ce s-ar mai putea spune? Nici Nohai nu este mult mai presus față de acest grup. În rest, nou veniții Dina și Ov. Petre nu și-au adus încă niciun aport concret jocului nostru.

Ar fi interesant un schelet cu Trandu la mijloc, cu Boștină în atac alături de, aș zice, Dina, cu Bărbuț drept jucătorul de viteză care ne lipsește așa de mult în flanc, alături de certitudini precum Boldea și Petrovic. Și revenirea lui Bălace ar fi o opțiune rezonabilă. Este evident că nu există vedete în formația actuală, ceea ce înseamnă că este esențial să ne creăm avantajul din teren prin forța echipei, nu indvidualisme. Momente nu funcționează și nu știu cât timp mai are Velcea să întoarcă lucrurile.

Poli: Pap (6) - Nohai (5), Petrovic (5,5), Șeroni (3), Marovic (4,5) - Goge (5), Poparadu (5,5), Trandu (5,5), Nanu (5) - Szekely (5), Boldea (6,5)

Schimbări:

Dina (5,5) pentru Goge (min 45)
Boștină (5,5) pentru Szekely (min 68)
Bărbuț pentru Trandu (min 74)

Un comentariu :

Anonim spunea...

S-a vazut clar si in acest meci ca jucatorii n-au psihic pentru meciuri decisive.Sunt blocati si tematori in fata unor mamuti refuzati de liga1.Lipsa de experienta la nivelul ligii 2 se vede la cei veniti din liga3.Seroni super motivat nu a facut fata .Pe langa elan si entuziasm antrenorii trebuie sa-i faca pe jucatori mai intelepti mai tactici ( mai vulpe cum ii placea lui Velcea sa fie numit )Aici este una din hibe plus mijlocul care nu reuseste sa puna atacantii pe culoare favorabile.Lipseste cu desavarsire decarul.Schimbarea lui Goge cred ca a fost o greseala.

Google+