30 mai 2013

FC Maramureș Baia Mare - ACS Poli 1:1 (1:0)

Se dovedește că vrem cu tot dinadinsul să nu promovăm liniștiți. Precum am mai scris, nivelul seriei a II-a pare de-a dreptul dezolant și de un retur întreg ne târâm pur și simplu către Liga 1. Acuma totul depinde de rezultatul partidei de miercuri, cu FC Bihor, dar din fericire suntem în continuare stăpânii propriului destin.

Gazdele au deschis scorul fix înainte de pauză, când au executat scurt o liberă și ne-au surprins, în vreme ce Poli a egalat din liberă, prin Szekely, la puțin timp după reluare. Pe final, Bărbuț a fost eliminat pentru cumul de cartonașe, astfel că sezonul său de debutat s-a terminat într-o notă mai puțin poetică.

Nu prea vreau să mai scriu nimic acuma, după principiul tăcerii tămăduitoare.

Poli: Kirev - Nohai, Ov. Petre, Şeroni, Marovic - Bărbuţ, Poparadu, Trandu, Bălace - Szekely, Boştină

Schimbări:

Dobricean pentru Boștină (min 56)
Nanu pentru Bălace (min 71)

P.S. Și iată că, în nota acestui sezon, am promovat ca urmare a înfrângerii celor de la Damila, care în ultimul minut de joc au primit gol. Astfel, Poli are trei puncte peste echipa de pe locul trei și astfel, grație rezultatelor directe, promovarea e asigurată. Deci poate e mai bine să uităm detaliile mai puțin decât dulci și să apreciem această reușită la care, sinceri să fim, nu speram cu prea multă încredere la începtului sezonului. Ce va fi mai departe, e altă chestiune complicată.

BRAVO POLI!

2 comentarii :

Anonim spunea...

Ce coincidenta istorica, pe spirala timpului, intalnire decisiva cu Bihoru pentru promovare.In ani 70 in fata a peste 50000 de spectatori Poli invingea Bihorul cu 1-0 prin golul admirabilului Schiopu un fel de Bourceanu al acelori ani.Cu 2 ore inainte nu mai gaseai un loc pe stadion.Fericit cel care statea pe scari.Acum sunt alte vremuri si cei care conduc destinele echipei trebuie sa sune adunarea tuturor copiilor rataciti ( Scutaru in primul rand liderul din teren care a lipsit,Axente,Bellu,F.Ilie etc).Fara o mobilizare totala a fortelor locale si poate unul sau doi jucatori de import nu avem nici o sansa in liga1.Forta Poli!!

Anonim spunea...

Am promovat greu dar meritat.Trebuie felicitati toti care au reusit sa mobilizeze,sa formeze jucatori de liga 3 sa-si depaseasca conditia si sa promoveze.Sper ca zvonurile ce incep sa circule nu sunt adevarate legate de licenta.Ar fi pacat de efortul depus de acesti minunati tineri.

Google+