Şansa ne iubeşte în continuare, după toate aparenţele! Poli a izbutat să câştige trei puncte deosebit de importante în urma unui meci care putea liniştit să se încheie şi altfel, împotriva unui adversar compact şi periculos, care a adunat mai multe şanse de-a lungul jocului, însă nu le-a putut converti. De remarcat că acest succes vine în ciuda absenţelor din lotul nostru, cu Poparadu şi Gorobsov accidentaţi, Nuno Claro, Trandu şi Keita suspendaţi. Şi dacă există un aspect chiar negativ la ziua de azi, acesta este că din nou am adunat o serie de cartonaşe galbene, care vor cântări tot mai mult pe măsură ce ne apropiem de finalul sezonului.
Prima repriza a fost una mai slabă din partea noastră, astfel că am fost dominaţi în marea majoritate a timpului. După ce am scăpat ieftin în minutul 6, când un lob trimis din afara careului a trecut periculos de aproape de poarta noastră. Tot oaspeţii au rămas periculoşi, iar în minutul 13 s-au succedat trei faze destul de neplăcute prin preajma lui Kirev. Întâi, un şut din afara careului a fost deviat peste în corner, Kirev a respins un alt şut din marginea careului în urma loviturii de colţ şi la următoarea execuţie a fost din nou nevoit să intervină, reuşind să reţină o lovitură de cap. Meciul s-a mai domolit ulterior, însă în mod îngrijorător alb-violeţii nu reuşit să facă mare lucru în plan ofensiv. A fost nevoie de un şut din întoarcere al lui Szekely, în urma unui efort personal, respins de Brăneţ ca să dăm şi noi viaţă unor emoţii gălăţene - era minutul 39. Nici n-a trecut bine cornerul, că Petrovic a ratat un duel la cap şi deodată un jucător advers se afla în poziţie de unu la unu cu ultimul nostru fundaş, doar intervenţia de galben al lui Bărbuţ salvând cât de cât situaţia. Merită spus că acest fault a dus la a doua liberă din 20 de metri a reprizei pe care, din fericire, Oţelul le-a irosit cu aceeaşi imprecizie. Norocul a ţinut cu noi mai ales în minutul 44, când acelaşi Petrovic a pierdut gratuit o minge în marginea terenului, un gălăţean de Brazilia a tras de la distanţa deja numită mai sus şi a lovit din plin bara. Respirat adânc.
Lucrurile s-au mai schimbat în al doilea mitan, odată cu introducerea unui al doilea vârf în persoana lui Furtado. Poli a stat mult mai sus şi a controlat primele 20 de minute, fără a-i da însă de furcă lui Brăneţ. Am scăpat foarte ieftin în minutul 63, când Belu a revenit de mult prea sus şi a deviat o pasă care totuşi a ajuns la nouarul oaspeţilor, acesta trimiţând pe lângă Kirev, în bară, ca în minutul 76 portarul bulgar să ne dea mari emoţii la o ieşire hazardată ce a necesitat intevenţia lui Şeroni pe linia porţii. Adevărul este că acuma ce înşiruiesc fazele de gol, îmi pare chiar mai evident că lucrurile n-au fost chiar roz, însă tot apreciez că jocul nostru în a doua parte a fost mai bun. Dacă nu din alt motiv, atunci măcar pentru că a dus la golul decisiv, în al doilea minut de prelungire. După ce Furtado l-a deschis cu călcâiul pe debutantul Balaure, am obţinut un corner executat de Bălace. Mingea a ajuns în marginea careului la Scutaru, a cărui şut ratat a deplasat minge la Belu, acesta a tras mult mai bine spre poartă, Brăneţ a deviat în bară, dar balonul a sărit în faţa, de unde Szekely la împins fără probleme în plasă! Şi după alte şaizeci de secunde, meciul era încheiat.
Îmi place că văd mai multă determinare la jucători, chiar de jocul nostru ofensiv este în continuare extrem de rudimentar. Nici în două vârfuri, şi în ciuda faptului că Furtado mi s-a părut util astăzi, n-am făcut mare brânză în atac, însă am crezut până la final şi acest lucru a fost răsplătit. Menţionam că Belu, care în general mi-a plăcut, îmi pare a avea o problemă în a reveni în defensivă în anumite momente ale jocului, precum s-a văzut şi la a doua bară a gălăţenilor. Mă întreb dacă este o chestiune fizică sau una de lipsă de disciplină tactică. Avem mare şansă cu doi fundaşi centrali de foarte bună calitate, care meci de meci ţin spatele, chiar dacă alţii mai abilitaţi să recunoască acest lucru nu o fac. Lateralii de azi nu m-au impresionat, căci în vreme ce Nicola nu s-a remarcat în vreun fel anume, Petrovic a avut acele câteva scăpări în prima repriză care mi-au dat piele de găină. De bine a reuşit şi câteva intervenţii solide, una în special în a doua parte a jocului, astfel că a dres cumva busuiocul. Nici colegii lor de la mijloc n-au avut o zi grozavă, în vreme ce eforturile trio-ului O. Petre, Popovici, Szekely au dat roade puţine. De remarcat totuşi calităţile de care dă dovadă vârful nostru, ajuns la un incredibil gol cu numărul nouă în acest sezon!
În ceea ce îl priveşte pe Balaure, introdus în repriza secundă, nu mi-a displăcut, chiar de n-a fost mereu implicat în joc. Pentru un jucător care n-a împlinit nici 18 ani, rămâne o prezenţă deosebit de interesantă.
Aşadar, totul e bine când se termină cu bine. Ne-am cam adunat punctele pentru acest tur de campionat, ar fi ideal să mai luăm măcar trei până la finalul turului, chiar de adversarii sunt toţi dificili (Ceahlăul, Astra, Chiajna). Dar de construit mai avem mult de construit pentru a ajunge o echipă măcar solidă, căci norocul ni se va mai şi sfârşi.
Bravo Poli!
Poli: Kirev (5,5) - Petrovic (5,5), Scutaru (6), Şeroni (6,5), Nicola (5,5) - Bărbuţ (5), O. Petre (6), Belu (6), Nanu (5) - Popovici (5,5), Szekely (6)
Schimbări:
Furtado (6) pentru Bărbuţ (min 45)
Balaure (5,5) pentru Nanu (min 64)
Bălace pentru Popovici (min 82)
P.S. Pentru meciul integral daţi click aici.
2 comentarii :
Trei puncte fundamentale.La orizont se vede noul an competitional tot in prima liga.Poate in iarna ne plombam cu ceva jucatori caci gaurile sunt mari.Oricat de mare este vointa daca nu ai valoare nu esti de Poli.
De ce i-ai dat 5 lui Nanu? In prima repriza a jucat foarte bine. Si nici nu a gresit ca Petrovic.
Trimiteți un comentariu