Chiar dacă șansă își dă repetat silința să ne ajute, noi se pare că n-o prea facem. Cu om în plus din minutul 30, Poli n-a reușit să bată o rivală directă pentru surpaviețuirea în Liga 1, după o primă repriză lamentabilă, salvată doar parțial de mai multă determinare în a doua jumătate. Când introduci însă un jucător de 19 ani în primul lui meci la seniori în speranța ca acesta să facă diferența, îți dai seama că există multe lucruri care ar trebui să-ți dea bătăi de cap.
Prima repriză a fost una sterpă, fără mari ocazii de poartă. Doar şutul de la distanţă din minutul 12, trimis de Vezan şi apărat de Nuno Claro, ce a reprezentat acţiune de poartă. În rest, oaspeţii au părut mai în control, asta până când au rămas în zece după o intrare mai dură la mijlocul terenului. Părerea mea e că eliminarea a fost foarte uşoară. Avantajul numeric nu s-a resimţit degrabă şi jocul a trenat. În prelungiri, Scutaru a judecat eronat o fază şi a oferit un corner gratuit oaspeţilor. Aşa cum se cade la cadouri, oaspeţii au reuşit să deschidă scorul la acea lovitură de colţ, Morariju scăpându-şi omul din marcaj.
Mitanul secund a debutat cu două schimbări şi o primă ocazie pentru Poli, când Boldea a insistat în urma unei combinaţii cu Szekely, a ajuns să împingă mingea printre doi adversari, însă aceasta n-a trecut de portar. În minutul 55 am reuşit totuşi egalarea, Gorobsov executând o liberă din lateral stânga, iar Şeroni a deviat cu capul în poartă. Din păcate nu am rămas destul de sus în minutele următoare, astfel că exceptând o lovitură firavă de cap a lui Szekely, ocaziile au cam lipsit. De abia în minutul 79 am mai notat una, la şutul din afara careului a lui Trandu, parat de portarul advers. Un minut mai târziu, la o neînţelegere între Morariju şi Nuno Claro, am fost la câţiva centimetri de a încasa un gol, însă Nuno Claro a reuşit să intervină la şutul lui Chiacu. Ultimele zece minute au fost mai dinamice din partea noastră, odată cu intrarea lui Bărbuţ şi graţie eforturilor lui Popovici, însă nici atunci când am ajuns în faze promiţătoare, n-am putut obţine mai mult de un corner. Un rol important în acest sens a jucat noua achiziţie Kneeshaw, care n-a părut întocmai pregătit pentru a face diferenţa, chiar de a încercat să se implice în joc. În fine, a venit fluierul final şi ne-am trezit pierzând două puncte uşoare, din nou acasă.
Nu am prea multe laude de oferit astăzi, doar Şeroni, Gorobsov şi Popovici fiind peste medie. Debutanţii Dobrosavlevici şi Kneeshaw au încercat multe şi au reuşite puţine, ceea ce mă face să mă întreb de ce a intrat englezul la pauză în locul lui Hasani, când la fel de bine putea intra şi Bărbuţ - considerabil mai experimentat şi mai integrat în echipă, chiar dacă poziţia ar fi fost una mai atipică, însă una în care a mai jucat în trecut. Nici Morariju n-a arătat deloc bine azi, nici Nanu care a pierdut multe mingi, nici Szekely care n-a reuşit mai nimic, nici Boldea nu s-a remarcat, nici Hasani. Greu în aceste condiţii să obţii mai mult.
Poli arată în continuare rău. Intră fără convingere în teren, nu îşi creează ocazii, se cramponează în acţiuni fără de succes cu centrări lamentabile din flancuri. Şi greşelile personale, ce să mai zici despre ele?
Mă tem să nu ni se termine şansa înainte ca noi să începem să jucăm fotbal.
Poli: Nuno Claro (6) - Dobrosavlevici (5), Scutaru (5), Şeroni (6,5), Morariju (5) - Popovici (6), Gorobsov (6), Hasani (5), Nanu (5) - Szekely (5), Boldea (5)
Schimbări:
Trandu (5,5) pentru Nanu (min 45)
Kneeshaw (5) pentru Hasani (min 45)
Bărbuţ pentru Dobrosavlevici (min 81)
3 comentarii :
Slab,foarte slab.Fara comentarii suntem la gratitudinea norocului.Nu stim lectia cu atacul.
Mie mi-a placut Kneeshaw. Mi s-a parut ca a intrat bine in meci si a animat inceputul de repriza. Pacat de inexactitatile lui tehnice. Combinatiile si devierile dintre Morariju, Szekely, Boldea, Kneeshaw mi s-au parut ca ne-au dat cel mai mare imbold in atac, si cea mai buna perioada am avut-o de la intrarea englezului pana la luftul lui a la Mansour din mijlocul careului.
Cred ca am apreciat efortul lui Kneeshaw si pentru un jucator de varsta lui e promitator.
Insa nu e solutia imediata de care avem nevoie si a aratat in vreo trei randuri ca nu are chiar ce ne trebuie in fata portii.
Trimiteți un comentariu