Citeam astăzi despre pierderea lui Lassana Camara, în favoarea unui club de prima ligă din Portugalia. La baza acestui transfer eșuat stă lentoarea birocratică inerentă a unui club condus din resurse publice, cu ratificări și întâlniri de consiliu necesare la mai fiecare pas, cu prisosință atunci când e vorba de bani. Evident, nu cei care se scurg deja printre îmbinăturile politice deloc etanșe care compun conducerea Politehnicii, ci cei care pot face o diferență în rezultatele sportive.
Cred că am pierdut un jucător de enormă calitate fotbalistică, care la vârsta de 22 de ani avea încă tot viitorul în față. Și cu el, n-am pierdut doar plusul de pe terenul de joc, deschiderile sale precise către coechipieri, ci și orice ban venit pe urma confirmării talentului său. Oportunitatea de a avea în curte un jucător cu o asemenea carte de vizită, care să nu fi avut ocazia să arate ceea ce poate la cluburile anterioare, e rară.
Rămâne de văzut dacă numele lui Sana se va alătura altor nume de aproape-poliști care n-au sfârșit prin a confirma la Timișoara. Lecția principală este însă alta, anume că nu poți să ai flexibilitatea unui elefant și să-ți dorești să surprinzi o gazelă. Suntem deja în anul de grație 2014, cu doi ani rămași din mandatul de primar al principalului motor financiar din spatele proiectului ACS Poli, și cred că planează destule semne de întrebare asupra continuității pe care acesta o poate garanta în cazul lipsei continuității sale politice. Acesta este lucrul pe care nu-l înțeleg, cum poate un polist să dea dovadă de atâta miopie încât să nu recunoască gradul de expunere al Politehnicii atâta timp cât ea depinde de voință politică și bani publici.
Am fost în Liga 1 și n-am adus pe mai nimeni lângă echipă. Poate vom mai avea ocazia anul viitor, dacă toate lucrurile merg conform planului, în care caz acest club își va juca probabil ultima șansă de a se consolida și a-și asigura un viitor. Nu ar fi înțelept să ignorăm acest aspect.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu