Am avut parte astăzi de o infrângere incredibilă. De la 2:0 în minutul 68, Poli a primit trei goluri, din care două cu om în plus, trecându-și în cont vreo zece șanse excelente de a marca, pe lângă golurile reușite. Vina înfrângerii îi aparține în primul rând lui Alexa, care a ales să-l înlocuiască pe Cânu cu Scutaru, acesta fiind vinovat la cel puțin două din reușitele gazdelor. A fost nevoie de multe ca Poli să nu bată azi și cumva toate s-au aliniat.
Ca să le luăm la rând, în prima repriză am bifat șase ocazii excelente. Prima, în minutul 9, i-a aparținut junelui Dragomir, acesta trimițând din voleu la colțul scurt centrarea lui Morariju, dar fix pe portar. Trei ocazii s-au succedat în preajma minutului 19. Întâi șutul lui Eduardo, pe portar, apoi cornerul executat de brazilian, trimis de Cânu sub bară, apărat de portar și cursa lui Keita, finalizată cu pasă la Stavric, care a tras slab pe centru din câțiva metri. Golul a venit în minutul 38, în urma unei curse de 40m a lui Morariju, a pasat în stânga lui Szekely care a înscris la colțul scurt. Golul doi se putea arăta până la pauză, dacă o altă acțiune a lui Keita nu era irosită de Stavric.
Primul șut al gazdelor la poartă a deschis repriza secundă, înainte ca Szekely să semneze desprinderea cu capul, la un corner bătut de Eduardo. Poli s-a retras puțin ulterior, fără a da însă prea multe ocazii gazdelor. Nu s-a arătat mare lucru, exceptând un șut de la distanță, scos de sub bară de Smaranda. Meciul s-a întors în minutul 68, când Scutaru a comis un fault ușor în careu și gazdele s-au trecut pe tabelă. În minutul 73, gazdele au rămas în zece după un al doilea galben, și Poli ar fi putut tranșa lejer partida la una din următoarele trei faze. Șutul lui Keita de la distanță a fost o primă strigare, ca apoi Popovici să-l găsească liber pe Dragomir în careu, care a finalizat ca la faza din minutul 9, mingea trecând pe lângă. Ultima fază i-a aparținut lui Popovici, care a trecut de portar în marginea careului, însă a trimis slab pe poartă, de unde un fundaș a degajat. Și iată cum s-a întors lumea pe dos în minutul 77, o minge lungă depășindu-i pe Scutaru si Morariju, Smaranda nereușind să acopere prea bine spațiul porții. Lovitura de grație a urmat două minute mai târziu, un corner facilitând marcarea celui de-al treilea gol al gazdelor. Hei-rupul de final al Politehnicii n-a adus nimic, adică în afară de alte ocazii: șut Keita de la 25m, bară; șut Dragomir de la marginea careului, a scos portarul de la vinclu; alt șut Dragomir, puțin pe lângă; șut Lazăr, slab pe centru, și voleu al aceluiași Lazăr puțin pe lângă pentru a închide partida. De necrezut.
Trecând peste înlocuirea lui Cânu, dovedită fatală, remarc improvizarea dureroasă a lui Bălace, din nou pe dreapta, unde lipsa de picior drept îl chinuie serios. Trandu, la închidere, a reconfirmat că nu merită loc de titular, iar Eduardo a contribuit în special la fazele fixe.
Noile apariții, Dragomir și Bocșan, au arătat puțin trac la debut, însă primul în special a convins cu determinarea și maturitatea sa, chiar dacă a ratat două ocazii mari. Szekely și Stavric au fost competenți în atac, asemeni lui Cânu în apărare, care a evoluat fără greșeală. Morariju n-a avut joc rău, dar s-a dovedit nesigur când a contat, în vreme ce altă rezervă, Keita, a fost vedeta zilei. Păcat că degeaba.
Așadar, multă inconștiență la Poli în această după-amiază. Mă îngrijorează mult erorile lui Scutaru, care a pierdut aproape de unul singur acest meci, asemeni altora de sezonul trecut. Durere mare.
Poli: Smaranda (5) - Bălace (5), Cânu (6,5), Bocșan (5,5), Morariju (5,5) - Eduardo (5,5), Dragomir (6), Trandu (5), Keita (6,5) - Stavric (5,5), Szekely (6,5)
Schimbări:
Scutaru (3) pentru Cânu
Popovici (5,5) pentru Stavric
Lazăr pentru Eduardo
Un comentariu :
O rusine sa fi eliminat a doua oara de aceeasi echipa. Oricum am lua situatia nu este OK. Se pare ca unii jucatori n-au valoare si ne vom amagi degeaba. Chiar daca promovam ne vom face de ras cu jucatori care ar trebui sa joace prin liga 3 sau judet.
Numai o victorie la Valcea ne mai spala de rusine si vom cleveti ca intentionat au pierdut ptr a nu se epuiza sau alta scuza fantasmagorica. In esenta o infrangere dureroasa ptr suporteri fideli chiar inacceptabila.
Trimiteți un comentariu