Un prim punct obținut în deplasare la capătul unui joc de uzură, în care gazdele au dominat teritorial, dar exceptând primul sfert de oră al meciului, nu au pus mult pericol porții apărate de Kirschstein. Cu șapte jucători noi în primul unsprezece, dintre care trei mijlocași defensivi, Alexa a făcut aproape toate mutările bune, doar Hernandez rătăcindu-se o jumătate de oră pe teren, înainte de a fi schimbat cu Bărbuț. Poli a avut două șanse pe contră în repriza secundă, chiar mari, dar în rest construcția s-a dovedit greoaie - element supus unei îmbunătățiri, odată cu venirea sugerată a lui Marius Croitoru.
Prima parte a meciului a fost grea pentru noi, chiar dacă am beneficiat de două cornere imediat după debut. ASA a contrat cu o serie de acțiuni ofensive virulente, care ne-au găsit aproximativi și descoperiți în apărare, la capătul cărora gazdele au acumulat patru mari șanse de gol. La prima, în minutul 9, Belu a fost depășit ușor în flanc, centrarea a zburat la colțul opus spre Jazvic, care i-a luat fața lui D. Popescu, dar Kirschstein a fost la post. A urmat cornerul, Belu nu s-a înțeles tactic cu coechiperii, astfel că Golanski a rămas singur și a șutat spre colțul lung, Scutaru respingând mingea din drumul ei spre gol. Încă un corner, încă o așezare slabă în apărare, iar șutul de la marginea careului a fost parat de Kirschstein! Lucrurile s-au liniștit după acest mini-asediu, astfel că următoarea ocazie s-a arătat doar în minutul 22, după ce Belu iar nu a putut închide flancul, și Scutaru s-a trezit respingând un alt șut care probabil se îndrepta spre plasa porții noastre. A fost și ultima ocazie mare a celor de la ASA, nu doar în prima repriză, ci pe parcursul întregii partide! Replica noastră a fost tare palidă în minutele rămase până la pauză, dar și așa Rufino ar fi putut face mai multe când a fost lansat bine (în trei rânduri), lipsa sa de viteză curmând însă acțiunile respective.
Repriza secundă a fost una mai puțin animată, cu doar trei faze serioase de poartă, dintre care două ne-au aparținut. În minutul 65, Goga a condus o contră pe centru, ajuns în preajma careului l-a deschis pe Bărbuț în dreapta, șutul acestuia la colțul lung trecând însă alături. Apoi, în minutul 89, Popovici i-a împins o minge lui Zicu, în aceeași poziție ca Bărbuț la faza anterioară, dar nici acesta nu a putut trimite un șut pe spațiul porții, fiind blocat de fundașii adverși. Gazdele au trimis și ei un balon oarecum periculos pentru Kirschstein un minut mai târziu, mingea fiind pe centru, astfel că portarul nostru a intervenit sigur - la fel ca în alte trei rânduri, la mingi cu potențial periculos, în cazul vreunei imprecizii. Și așa s-a terminat!
E clar că nu am jucat un fotbal spectaculos, că am avut o tactică destul de distructivă, dar ca atitudine echipa a arătat mai bine. Totodată, aș evidenția faptul că am folosit o formulă radical nouă de la mijloc în sus, Hernandez fiind singurul titular care a început și meciul cu Astra. Artean a debutat în Liga 1, O. Popescu a fost la al treilea meci în Liga 1, amândoi la doar 21 de ani. Goga și Sarmov sunt doar pe jumătate pregătiți fizic, iar nici Rufino nu e la echipă de mai mult de trei săptămâni. În aceste condiții, ar fi fost greu să punem mare presiune pe ASA, singurul lucru pe care i-l imput lui Alexa, fiind titularizarea lui Hernandez în defavoarea lui Bărbuț - dar, sinceri să fim, Bărbuț și-a cam făcut-o cu mâna (atitudinea) lui meciul trecut.
Ca și performanțe, i-aș aprecia pe Kirschstein și Scutaru în mod special, ambii fiind solizi - lor le datorăm zero-ul de pe tabelă din dreptul gazdelor. O stângăcie la Scuti și o degajare la adversar la Kirschstein au fost principalele lor neajunsuri. Dincolo de asta, remarc că Scutaru a evoluat la un nivel admirabil în acest sezon, constant și cu dăruire convingătoare, dovedind că își merită banderola. Sper să continue așa în etapele care urmează.
În față nu mi-a plăcut prea mult de Goga și Rufino, primul fiind adesea absent din joc, al doilea pierzând mai toate duelurile cu adversarii. Elek, probabil indisponibil, ar fi fost tare util - poate chiar și Popovici, grație vitezei sale, ar fi putut să se impună mai bine, precum a reușit și Bărbuț s-o facă pe alocuri. În spatele lor, linia O. Popescu, Artean, Sarmov n-a fost rea, chiar dacă aportul ofensiv le-a cam lipsit. Dar au evoluat pozitiv, Artean în special fiindu-mi pe plac, în ciuda unor șuturi anapoda și a unei gafe în prima parte, căci a fost debutul său și a arătat o doză sănătoasă de curaj.
Flancurile defensive nu au strălucit, Belu suferind mult în prima parte, revenind cu un plus de aplomb în a doua. Popescu, idem, dar oarecum mai sigur - sau, măcar, mai decisiv în intervenții.
Schimbările n-au alterat prea mult meciul, dincolo de introducerea timpurie a lui Bărbuț, și probabil că l-aș fi vrut pe Popovici mai repede în teren, precum am menționat.
Punctul e util și important, fiindcă rupe o serie proastă, dar acum trebuie dublat de o victorie în meciul de acasă cu Craiova. Dacă o obținem, lucrurile nu sunt așa de gri.
Hai Poli!
Poli: Kirschstein (6,5) - Belu (5), Scutaru (6,5), Melinte (6), D. Popescu (5,5) - O. Popescu (5,5), Artean (6), Sarmov (6), Hernandez (5) - Goga (5) - Rufino (5)
Schimbări:
Bărbuț (5,5) pentru Hernandez (min 30)
Zicu pentru Goga (min 72)
Popovici pentru Rufino (min 83)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu