25 septembrie 2015

Poli - CSMS Iași 2:2 (0:1)

Ca de obicei, meciurile cu colegele de suferință sunt dure. Astăzi, în condiții și așa precare, ploaia torențială din prima parte a partidei făcându-se puternic simțită în joc, Poli a găsit puterea de a reveni de două ori. Victoria a fost palpabilă pe final, însă mingea nu și-a găsit drumul spre poartă, astfel că am lăsat alte puncte adversarilor, după egalul de etapa trecută de la Voluntari. Visul play-off-ului, șoptit pe la colțuri, reprezintă o ambiție foarte mare pentru echipa actuală, care chiar dacă arată pe alocuri calitate și determinare, este încă lipsită de consistența necesară îndeplinirii acestui vis.

Meciul a început prost, cu oaspeții sărind în avantaj deja în minutul 9. Golul a fost precedat de o minge pierdută ușor de Sarmov, care a pasat-o în aut. A urmat o centrare a fostului nostru jucător, Grigorie, mult prea liber în marginea careului, și Golubovic l-a depășit pe Luchin, trimițând cu capul în stânga lui Kirschstein. Efortul lui Belu a fost zadarnic. Puteam și, într-un fel, trebuia să egalăm cinci minute mai târziu, centrarea ideală a lui Hernandez găsindu-l pe Goga în centrul careului, la o fază nu foarte diferită de cea din care am primit gol, însă lovitura de cap a decarului nostru a trecut puțin pe lângă. Bărbuț a încercat ceva în minutul 18, când a intrat în careu și a tras cu stângul din unghi, însă doar în plasa laterală. Din păcate, aici s-au terminat ocaziile noastre pentru restul reprizei. Nici Iașiul nu a forțat mult, grupându-se eficient în apărare. Au avut totuși două șanse bune: prima, în minutul 35, din lovitură liberă, Kirschstein a parat; a doua, cu un minut înainte de pauză, când Golubovic a scăpat singur spre poartă ca urmare a unei (ne)ieșiri la ofsaid a lui Belu, a încercat o repoziționare scurtă în defavoarea unui șut, ceea ce i-a permis lui Scutaru să intervină.

Mitanul secund a avut altă față, fenomen facilitat de introducerile lui Croitoru și Zicu pentru Hernandez și Bărbuț. Egalarea a venit instant, când Croitoru a bătut o liberă din flancul stâng, Luchin a deviat pe spate și mingea s-a scurs în colțul lung al porții apărate de Caparco. A urmat însă un moment de neatenție colectivă, căci oaspeții au ajuns repede în preajma careului nostru, de unde Luchin a acordat un corner. Din această lovitură de la colț, Iașiul a revenit în avantaj prin Ciucă, acesta depășindu-l pe Sarmov pentru a plasa mingea cu capul fix suficient de bine, cât Kirschstein să nu poată decât s-o atingă. Culmea, același Ciucă ne-a învins și sezonul trecut, pe când evolua la Reșița, dintr-o fază nu foarte diferită. Au urmat câteva minute mai dificile pentru noi, înainte de a ne relua tentativele ofensive. Minutul 62 s-a dovedit decisiv, când Belu de pe loc a trimis în centru, Elek a redirecționat mingea cu capul pentru Zicu, care a fost împins din spate de către același Ciucă, obținând primul penalty al sezonului pentru Poli! Goga a transformat șutând în dreapta și jocul era relansat. La fel ca după prima reușită a reprizei, oaspeții au fost aproape de a ne penaliza rapid în minutul 67, la o fază în care Scutaru a trecut pe lângă minge, Luchin a fost indecis, ca Belu să intervină salvator în careu, în fața unui jucător advers. În minutul 71, altă neatenție defensivă la noi, Kirschstein reține o lovitură de cap periculoasă. Aceasta a fost însă și ultima ocazie mare pentru Iași, în vreme ce Poli a stat sus și a tatonat cu determinare careul echipei antrenate de Napoli. Belu, la centrarea lui Popescu, a trimis un voleu peste din interiorul careului, apoi mingea lui Elek pentru Croitoru, din minutul 79, a fost plasată cu latul de cel din urmă, puțin pe lângă. Mingile lungi și fazele fixe ale finalului de partidă au fost adesea tăioase, creând panică în careul advers - libera lui Croitoru din unghi, spre exemplu, a fost parată de portar, fără ca vreun jucător de-al nostru s-o ajungă la timp. Deși oaspeții au încercat să ne prindă pe contre și au beneficiat de o minge pierdută de noi chiar în prelungirile partidei, scorul a rămas neschimbat și după cele trei minute dictate de al patrulea arbitru.

Dacă e să ne uităm la ce n-a prea mers azi, mingile înalte ne-au dat foarte mult de furcă, Poziționarea lui Luchin s-a dovedit adesea deficitară, în vreme ce terenul greu a părut să ne pună nouă mai multe probleme, din moment ce nu ne apăram la fel de grupat. Astfel, nici Scutaru, nici Luchin, în ciuda eforturilor evidente, nu au făcut un meci bun. Nici Kirschstein nu a fost deosebit de inspirat, în special la golul doi, însă vina mai mare aparține jucătorilor care n-au reușit să-l închidă pe Ciucă - de exemplu Sarmov. Bulgarul, deși pe alocuri solid și bun cu mingea la picior, a fost implicat în ambele goluri primite, căci și la primul s-a uitat împreună cu D. Popescu la centrarea lui Grigorie. Nici pasele date la adversari în două rânduri nu ne-au ajutat. În față, Hernandez, Elek și Bărbuț au avut o fază bună fiecare - centrarea pentru Goga, pasa care a precedat penalty-ul la Zicu, și șutul în plasa laterală. Prea puțin din partea lor, ceea ce s-a văzut, odată ce doi dintre ei au fost schimbați.

Și astfel ajungem le ce-a mers. Croitoru și Zicu au intrat bine în joc. O. Popescu a avut o prestație foarte disciplinată și inteligentă, chiar dacă nu a reușit să facă o diferență ofensiv. Iar Belu, mai ales grație reprizei secunde, a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sezonului, oferind o serie de centrări tăioase, cu minim de neajunsuri defensive. Omul meciului l-aș cataloga pe Goga, nu atât pentru că a transformat penalty-ul, ci pentru calitatea arătată, cât de bine a protejat nenumărate mingi, a intrat în combinații care au permis colegilor să urce constructiv în jumătatea adversă și a luat mai mereu decizia corectă în cum să gestioneze fazele de joc.

Partea plină a paharului este că am luptat până la final, golul a părut aproape, chiar dacă n-a apărut. Am avut și o liberă transformat în gol! Partea goală este că din nou n-am reușit să învingem un adversar direct, ceea ce îmi aduce prea mult aminte de semi-eșecurile de acuma doi ani, care ne-au costat prezența în Liga 1. Nici etapa viitoare, la Ploiești, nu va fi cum nimic mai importantă sau mai ușoară decât aceasta, chiar dacă adversarii se află pe (tehnic) ultima poziție. Și de parcă toate problemele astea n-ar fi de ajuns, situația cu Curtea de Conturi nu pare a găsi rezolvare, în care caz presiunea pentru lichidități are toate șansele să se facă simțită în viitorul apropiat.

Poli: Kirschstein (5) - Belu (6), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (5,5) - O. Popescu (6), Sarmov (5) - Bărbuț (5), Hernandez (5), Goga (6,5) - Elek (5)

Schimbări:

Zicu (6) pentru Bărbuț (min 46)
Croitoru (6) pentru Hernandez (min 46)
Rufino pentru Elek (min 86)

Un comentariu :

Anonim spunea...

In aparare trebuie sa joace Melinte. Asa cum am jucat nu avem inaltime suficienta. Mai este si lipsa de concentrare la inceputul unei partide pe care am observat-o la mijlocasi si aparatori. Oricum ne trebuie un 5 clasic un Alexa .

Google+