De la stânga la dreapta: Sorescu, Pap, Mailat, Podină, Poparadu, Pădurariu, Oprea, Lazăr, Fridrich, Sîntean, Bocșan |
Mitanul secund a avut un prim sfert de oră intens, ca apoi să se stingă. Poli a ieșit binișor de la cabine, și impulsionați fiind de intrarea lui Boldea, iar prima șansă s-a arătat în minutul 50 - recuperare Mailat în dreapta, centrarea ajunge la Sorescu, care din marginea careului se grăbește și trage pe lângă. Tot Sorescu a fost avertizat pentru o presupusă simulare în careu trei minute mai târziu, ca apoi Oprea să trimită din zece metri mult peste, la un voleu nereușit. Oaspeții au replicat pe o contră, care a fost soluționată de Lazăr, ca apoi noi să fim tăioși după ce Mailat a scăpat singur spre poartă, doar ca să fie agățat în marginea careului. A fost roșu și liberă, pe care Sorescu a trimis-o peste, de puțin. Culmea, superioritatea numerică ne-a dat mai multe probleme, decât ne-a creat oportunități, echipa fiind prea defensivă pentru a putea lupta numeric cu aglomerarea din preajma careului advers. Astfel, am mai avut parte doar de două șuturi spre poartă până la final: minutul 75, Mailat a trimis razant din liberă, puțin peste, și în minutul 90, Podină a șutat puternic de la distanță, mingea ratând vinclul la o palmă. Atât a fost, astfel că după victoria excelentă cu Ripensia, au urmat șase din șase - puncte pierdute. Problemele inerente ale tinereții.
Precum ziceam, Mailat a strălucit astăzi, și a devenit golgheterul solitar al echipei prin reușita de astăzi. Genul acesta de prestație te face să te întrebi dacă n-ar fi intersant să-l vedem la echipa mare în flancul drept, unde Bărbuț este într-o îngrijorătoare lipsă de formă. Șanse, măcar, ar trebui să primească, căci este un jucător cu o viteză și o tehnică superioară, croit pentru jocul pe contre. În rest, am prezentat mai sus genul de erori personale care ne-au costat astăzi, Pap fiind cu siguranță marea deziluzie a partidei. Terenul greu a dat de furcă apărării, în timp ce Sîntean și Sorescu au fost mai mult izolați, iar atunci când au intrat în joc, le-a lipsit execuția cheie - primul, a ținut mult de minge, al doilea a părut grăbit în deciziile luate. Boldea, menajat inițial din cauza intrărilor dure la care a fost supus în deplasarea de la Mașloc, a dat o față jocului nostru, însă e greu de înțeles de ce presiunea omului în plus a ucis capacitatea colectivă de construcție.
Chiar dacă un egal ar fi fost mai echitabil, oaspeții au dovedit o bună capacitate defensivă, gestionând cu înțelepciune fazele de joc în care au avut posesia și temporizând meciul în favoarea lor. Pentru echipa lui Săvoiu, o înfrângere care doare.
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Fridrich, Podină - Poparadu, Oprea - Mailat, Pădurariu, Sorescu - Sîntean
Schimbări:
Boldea pentru Pădurariu (min 46)
Patrick Potocianu pentru Oprea (min 74)
Totic pentru Lazăr (min 83)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu