Pași fermi înspre un scenariu de nereparat

Am tot așteptat să vedem despre ce putem scrie, ceva cu cap și coadă, de ar fi să dea providența. Ne-am adunat teme de discuție pentru o lună, dar ne vom rezuma la cele pe care le considerăm principale, anume:

- contextul demiterii lui Florin Marin
- fenomenul Cosmin Contra
- restructurarea conducerii și demiterea lui Daniel Stanciu

Totul trebuie privit în perspectivă. Astfel, prima întrebare la citirea știrii despre demiterea lui Florin Marin a fost "bine, acuma cine?". Scriam aceste cuvinte, când FM a fost instalat:

Nimeni din conducere nu-și asumă responsabilitatea alegerii pentru că sunt acoperiți de afirmația: „Dacă nu are rezultate, pleacă”.

Deci nu ne rămâne decât să numărăm zilele până când Florin Marin pleacă.

Au trecut 209 zile. Și prin demiterea lui Stanciu, am putea spune că i-a fost atribuită cuiva responsabilitatea. Doar că problema de fond rămâne: unii vin, alții pleacă, Poli suferă.
Cum e posibil să anunți plecarea antrenorului fără să ai înlocuitorul pregătit, într-un moment ca acesta? Ba mai mult, să lansezi un sondaj public în care oferi trei opțiuni pe care clubul nu e capabil să le atragă? Contrar altor elemente din presă, nu văd răul imediat al unui asemenea apel public, mai ales după nemulțumirile de la numirea lui FM, dar e ridicol și lipsit de respect să pui pe cineva să aleagă între non-variante. Așa arată diletantismul.

Că ne-am pus ouăle în coșul lui Cosmin Contra. Ce să zic? Pentru Contra este o ocazie ratată de a se ridica peste demagogie. Și nici nu trebuie să vorbim despre posibilele legături pe care acesta le-ar avea cu clubul și cu orașul. Dacă s-ar fi angajat să o preia pe Poli pentru o perioadă de nici zece săptămâni, ar fi avut șansa să-și consolideze reputația de antrenor, salvând echipa de la retrogradare. Faptul că retrogradarea e sinonimă cu desființarea în acest moment l-ar fi făcut un personaj cu valențe legendare pentru fotbalul timișorean, dincolo de tot ce a reușit pe teren. Și chiar dacă ar fi eșuat, o asemenea disponibilitate i-ar fi fost apreciată oricum, iar fondul de alibi-uri pentru un insucces este suficient de dens ca orice antrenor să plece nepătat de la Poli și fără să-și îndeplinească obiectivul. Lipsa remunerației, respectiv ipoteticele oportunități din Spania, nici n-ar trebui să fie teme de discuție: prima, pentru că nu asta ar trebui să fie motivația principală a celui care va încerca să salveze clubul, cu atât mai puțin pentru cineva care numai ce plecase spre răsărit pentru banii noii lumi a fotbalului; a doua, pentru că vara va prezenta la rândul ei oportunități, care ar putea fi și mai accesibile venind pe urma unei campanii reușite de scurtă durată și mare intensitate la Poli. Doar că promisiunea unei salvări a lui Getafe dă mai bine decât salvarea Politehnicii. Ce să-i faci, în fotbal ca în dragoste: dacă cineva te dorește, vine; dacă nu, evită tacticos.

Dacă ne uităm la ansamblu, în speța la schimbările de la capul clubului, remarcăm că am dat afară puținele elemente din care-i mai confereau stabilitate și continuitate la nivel organizatoric, singura persoană care a reprezentat Politehnica dincolo de primar. Aceste lucruri se fac, dar nu se fac cu o mână de etape înainte de un final extrem de dificil. Nu se fac cu scandal în direct la televiziune. Să zicem că plecarea lui Stanciu nu face niciun rău clubului, fiindcă acuma și așa totul depinde de jucători. Să nu uităm însă ce alte implicații ar putea avea această mutare: va fi Miculaș cel care stă acuma drept în fața restanțelor financiare tot mai apăsătoare ale clubului? va fi el cel care gestionează niște jucători pe care nu i-a adus, deci cu care are o relație tangențială? Asta în condițiile în care am văzut deja o mostră de scandal despre Zicu, în care elemente din presă clamează că acesta ar fi avut tot felul de clauze foarte avantajoase în contract, facilitate de Stanciu, în vreme ce jucătorul neagă, ba mai mult, evidențiază că toți decidenții erau prezenți la semnarea acelui contract. Și apoi același Zicu câștigă un memoriu împotriva clubului, deci cine suntem noi să zicem că Stanciu putea controla ceva?

Introducerea impresarului Opria în AGA, chiar și fără drept de vot, dar ca unul dintre principalii susținători financiari ai clubului în acest moment (vorbindu-se de un nou împrumut din partea lui de 200.000 Eur) este o mutare periculoasă și un vădit conflict de interese. Măcar Stanciu putea fi tras la răspundere pentru tranferuri slabe făcute pe interes, dar Opria va fi imun la asemenea critici, în cazul în care jucătorii impresariați de el vor intra brusc în lot. În plus, o asemenea sumă nu se împrumută fără o formă sau alta de garantare unui club în pragul dizolvării.

Normal, ce contează dacă ne salvăm? Toată lumea e fericită. Dar, cu tot optimismul de care ne place să dăm dovadă, suntem împărțiți pe această temă. În acest moment, pe fondul lucrurilor întâmplate în ultimele zile, aș fi foarte surprins să ne văd scăpând. Refuzurile repetate, de la Contra, la Grigoraș, la Dorinel, la Sabău, la cine-o mai fi, întăresc acest sentiment. Iar contrar opiniei generale, sunt departe de a fi convins că soluția optimă pentru Poli era plecarea duo-ului Florin Marin - Daniel Stanciu.