21 mai 2016

CFR Timișoara - Poli II 2:0 (0:0)

Prestațiile lamentabile ale echipei secunde continuă, de data aceasta în fața codașei ligii a IV-a. Cu tot cu alibiul lotului subțire și a jucătorilor tineri spre foarte tineri utilizați, atitudinea arătată pe teren în această dimineață caldă a lăsat de dorit. Eliminarea lui Sîntean, pentru două galbene luate aiurea, sau scărița executată slab spre indolent de Sturz din unsprezece metri sunt doar cele mai evidente simptome. Sunt câțiva jucători care mai încearcă să joace fotbal, dar din ansamblul actual al echipei secunde, nu mai există aproape nimic care să merite excursiile microbistice matinale sâmbătă de sâmbătă.


Faptul că au fost ocazii nu încălzește. În minutul 11, un șut al lui Sîntean a fost împins în poartă din câțiva metri, dar s-a dat ofsaid. Gazdele au replicat repede, când David Filip a parat un șut trimis de lângă fundașul nostru stânga, Demenescu. În minutul 24, fundașul dreapta, Daniel Filip, s-a împiedicat în careu, oferind CFR-ului șansa golului, însă șutul din marginea careului mic a trecut pe lângă vinclu, la colțul lung. Replică rapidă a lui Sîntean, care a depășit doi adversar și a pus mingea pentru șut, execuție care a trecut mult peste. Tot Sîntean reușește să se întoarcă cu doi fundași în spate, scapă singur cu portarul și cade - se dă simulare și galben. Și din nou Sîntean e la capătul unei centrări a lui Codrean, dar șutul său trece pe lângă, ca în minutul 34, pe aceeași rută, să putem admira încă o finalizare peste, de această dată din voleu. După ce Filip prinde o liberă din 18 metri fără mari probleme, prindem o contră bună, Sîntean iar în prim plan, acesta intră în unghi, dar încearcă un lob din poziție moartă, mingea lovind bara înainte de a sări în brațele portarului. Și CFR-ul a avut o bară, chiar înainte de finalul reprizei, dar impresia de dominare a Politehnicii a fost una destul de clară.

Al doilea mitan a început însă prost. Gazdele au deschis scorul după o fază prelungită de atac, pornită de la degajarea (cu mâna) a portarului către Potocianu, acesta n-a ajuns la minge care a fost șutată de la 40 metri spre poarta noastră, Filip a scăpat în primă fază când mingea a lovit bara, dar acțiunea a continuat și Iordache a avut luxul de a ajunge netalonat în zonă centrală, la marginea careului, de unde a trimis peste Filip, ieșit la câțiva metri în fața liniei porții. La patru minute, în minutul 55, Sîntean a fost faultat, adversarul a primit galben, iar jucătorul nostru a bătut libera înainte de fluierul arbitrului, încasând al doilea galben. Tot Poli a păstrat posesia, dar ocazii ai mai apărut doar după minutul 70. A fost întâi un șut al lui Codrean din 25 metri, peste, ca apoi același Codrean să întoarcă un adversar în careu, înainte de a trimite slab și pe lângă țintă. Un alt șut al nostru a fost respins de un fundaș din drumul spre poartă, iar așa cum se întâmplă, gazdele s-au desprins la aproape următoarea fază, în minutul 76. După ce tușierul a acordat un corner imaginar la o intervenție a lui Sturz, acțiunea de atac ne-a găsit descoperiți în flancul stâng, unde Demenescu a fost depășit ușor, mingea a fost trimisă centrală, șutul deviat spre colțul lung, acolo aflându-se un alt om al gazdelor care a împins balonul în poartă. Era cam gata totul, dar și așa, în minutul 88 am avut parte de un penalty, pe care Sturz s-a dus să-l bată, însă a încercat o scăriță, fără a-l păcăli pe portar. Putea să se facă chiar 3-0, dar gazdele au ratat din poziție de unu la unu în ultima fază a jocului, astfel că umilința totală a fost evitată.

Dar oricum a fost o umilință. Chiar și cu acest lot slăbit, aveam alte pretenții de la echipa secundă, care de la meciul cu Ripensia încolo, a uitat cum să lupte pe teren. E drept, frații Filip, un Sturz demotivat, Bătrînu sub orice critică, egoismul cronic al lui Sîntean - toate acestea sunt greu de depășit de inspirația individuală a altor jucători. Codrean, care a evoluat bine în prima repriză, a avut parte de un moment oarecum amuzant, când nu a continuat cu pasă o fază promițătoare, iar apoi Săvoiu i-a explicat ce putea să facă, în vreme ce Sîntean le tot atrăgea atenția că el era liber - iar culmea, la faza imediat următoare, Codrean l-a găsit ideal pe Sîntean în centrul careului și acesta a ratat. Nu e vorba, se întâmplă, dar toată starea din jurul echipei pare una deplorabilă.

Poate vom vedea vreo tresărire dacă revin juniorii A în ultimele etape, însă doar din orgoliu - alte motivații nu văd să existe. Până atunci, ne îndreptăm atenția la meciul de mâine seară, respectiv la finala cupei pentru juniorii A, care se va disputa marți.

Poli: David Filip - Daniel Filip, Jivcovici, Sturz, Demenescu - Codrean, Bătrînu, Potocianu, Gînju - Sîntean, Dumitru

Schimbări:

Rusu pentru David Filip (min 58)
Albușel pentru Bătrînu (min 82)

Niciun comentariu :

Google+