29 iunie 2016

Șansa nebuloasei

A mai trecut o săptămână în care singurele certitudini avansate țin de formarea lotului. Astfel, majoritatea jucătorilor enumerați în ultima postare au rămas și au semnat contracte pe doi ani, unii sub forma unu plus unu opțiune (Drăghici, Croitoru, Popovici, Poparadu). Chiar și în cazul lui Croitoru, la cei aproape 36 ani ai săi, avem de-a face cu un contract pe doi ani, condiționat de aportul său la 75% din meciurile acestui sezon. Sincer, pare puțin dat cu banul cine a primit doi ani și cine a primit unu plus unu. De ne(mai)venit, n-au semnat Dragalina (înlocuit cu Alin Ignea) sau Melinte, și se așteaptă confirmări scrise de la Vasi, Trandu și - surpriză - Șeroni. Se mai caută un al treilea portar, Cătălin Straton (unsprezece meciuri anul trecut la Craiova) fiind cel mai recent nume al listei.

Dacă e să ne întrebăm de ce se adună toți jucătorii la un club în derivă, trebuie să ne încredem și noi în negocierile primarului cu unul (sau chiar doi) investitori interesați de echipă. Pe deasupra, conform unui articol apărut pe 1923.ro, un site rapidist, situația de la clubul bucureștean e deosebit de gravă: decizia falimentului este activă până la recurs, judecarea recursului durează excesiv din rațiuni de procedură, înscrierea în Liga 1 trebuie finalizată până mâine. În plus, orice mișcare administrativă din cadrul clubului (semnarea de contracte, de exemplu) este blocată de administratorul judiciar, care se conformează astfel la decizia falimentului, iar Rapidul nu are în acest moment destui jucători pentru a aborda sezonul următor. Dacă FRF/LPF ar lua exemplul Consiliului UE în problema Brexit, ar realiza poate importanța unei decizii clare și cu aplicabilitate imediată, în loc să se zbată în demagogii despre penalizări viitoare ale insolvenților sau racolarea forțată de fonduri pentru proiectul propriu de juniori. Da ori ba. Nici Rapid, nici Poli, nici Liga 1 nu sunt câștigate prin această ambiguitate.

Ca să revenim, nu cred că vreunul dintre jucătorii aduși ar fi avut speranțe reale de a prinde un post de titular în Liga 1. Cu asumarea riscului că astrele nu se vor alinia pentru Poli, au ales să semneze aici și pentru că o decizie în defavoarea Rapidului i-ar vedea tocmai în această poziție. Presupun că nici salarizarea promisă nu este fundamental diferită de cea anterior oferită la noi, ceea ce ne-ar plasa peste media campionatului.
E puțin probabil însă ca lotul actual să facă față respectabil la nivelul primei divizii, deci mă tem că o decizie pentru revenirea noastră acolo va impulsiona încă un set de achiziții haotice. Sper că cei din conducere, a se citi singurul om din conducere care se ocupă de achiziții la club, au purtat deja discuții cu cinci-șase jucători din care să poată aduce trei (titulari) în situația în care ne trezim în Liga 1.

În rest, pașii făcuți sunt rezonabili, ne concentrăm pe ce putem controla, adică pregătirea echipei, deși nu știu să fi citit nici până acum despre aducerea unui preparator fizic. Prea multe lucruri depind însă de această decizie ce ține de falimentul Rapidului, de la definitivarea lotului, la întregirea conducerii administrative, la confirmarea variantei de finanțare a clubului. De s-ar mișca mai repede.

Un comentariu :

alextorrrres spunea...

Na,ca tocmai am fost depunctati 8 puncte desi am terminat înaintea Petrolului, care a fost depunctat cu un punct si am strins mai multe puncte in play out decit ASA in play off, de exemplu. Nu doar nedrepte ci de-a dreptul stupide regulile FRF. Despre care bineinteles ca nimeni nu a stiut nimic. In schimb, Rapid se înscrie in Liga intii desi e declarata judecatoreste in faliment.Cine sa mai inteleaga ceva?

Google+