Chiar și cu o echipă bine pregătită pentru Liga 1, acest program ar fi unul dificil. Întâlnind echipele bune din play-out și echipele care n-au făcut figurație în play-off până la disputa cu Voluntari, în septembrie, sarcina de a trece respectabil prin această perioadă va fi una deosebit de grea.
Cu atât mai mult, toate discursurile venite din interiorul clubului la adresa echipei trebuie să fie foarte moderate, să accentueze situația complicată în care ne aflăm și să nu creeze așteptări. Oricine a urmărit desfășurarea acestei veri și finalul sezonului trecut ar trebui să știe asta deja, dar e un mesaj care trebuie transmis clar și repetat, pentru a proteja, pe cât posibil, clubul de inevitabilele critici ale unei serii negative.
Acestea fiind spuse, echipa este obligată să arate atitudine. Ca să poată face asta, trebuie plătiți cu decență și, în măsura în care este posibil, la zi. Un nou scenariu în care să-l auzim pe Doman explicându-ne tainele fotbalului ar fi ridicol. Mă tem că din resursele actuale va fi imposibil să gestionăm situația, dar, zic și eu să mă citesc scriind, de asta avem nevoie.
Programul, așadar:
23.07: Poli - Botoșani (reprogramat)
30.07: Dinamo - Poli
07.08: Poli - Pandurii
13.08: Astra - Poli
20.08: Poli - Craiova
27.08: Poli - CFR Cluj
10.09: Voluntari - Poli
17.09: Poli - Steaua
21.09: Gaz Metan - Poli [intermediară]
24.09: Poli - Târgu Mureș
01.10: CSMS Iași - Poli
15.10: Poli - Viitorul
22.10: Chiajna - Poli
Din 29.10 începe returul, iar ultima etapă disputată în acest an va fi pe 17.12, coincidență, în deplasare cu Steaua. În 04.03 se termină sezonul regulat și ne pregătim de sezonul care contează.
Un obiectiv excelent ar fi să obținem cele 14 puncte fatidice în acest tur - ar fi atât cât am scos anul trecut cu un lot mai bun. Limita onorabilui ar fi să scoatem măcar jumătate. Mai puțin de atât, deși nu e deloc exclus să se întâmple, e o țintă prea joasă până și pentru o echipă fără presiune.
Important e, de fapt, ce reușim anul acesta, ca în cazul în care ne resuscităm cumva financiar și administrativ, să avem măcar o șansă de luptă în 2017.
P.S. Lotul polist.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu