Iarna e acel moment în care juniorii sunt puși în fața actului ce consemnează trecerea lor spre maturitate fotbalistică. Și, ca de obicei, unii dintre ei stau în cumpănă dacă să continue la clubul care le-a ghidat ultimii pași înainte de începerea senioratului. După cum ne informează Rică Neaga, din doisprezece juniori cărora li s-a propus un contract pe trei ani, opt încă nu l-au semnat.
Managerul sportiv mizează pe articolul 14 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal, care spune că la împlinirea vârstei de 19 ani un junior este obligat să semneze cu clubul la care este legitimat dacă i se oferă un contract pe o perioadă de maxim cinci ani și i se asigură un salariu minim de 1800 lei net pentru Liga 1. Refuzul este penalizat prin suspendarea din fotbalul profesionist pe o perioadă de doi ani.
Dar dacă lucrurile ar fi așa simple, nu s-ar pune problema ca vreun jucător să refuze. Realitatea e că regula este ilegală, contrazicând în primul rând legile statului român și al oricărui stat civilizat, în care dreptul de a fi liber în a-ți alege locul de muncă este garantat.
Ca precedent, există cazul lui George Mareș care a refuzat prelungirea oferită de Sportul Studențesc și a plecat la Petrolul. Vasile Șiman a cerut suspendarea jucătorului în baza articolului 14, dar Mareș a avut câștig de cauză la TAS, forul menționând că regula este ilegitimă.
Avocatul Vandellos explică mult mai bine ce este în neregulă și de ce FRF nu a modificat încă articolul din regulament. Neaga nu e nici primul, nici ultimul conducător care să folosească regula ca sperietoare pentru cei mai ignoranți sau naivi, aruncând pe masă minimul prevăzut de regulament.
Menită să protejeze investiția cluburilor în juniori, regula face mai mult rău decât bine, încurajând delăsarea cluburilor în dauna unei relații lucrative atât pentru jucător cât și pentru club.
Sub falsa garanție că jucătorul va semna oricum, clubul este încurajat să ofere salariul minim atât pe durata junioratului, cât și în contractul de senior. De la oricine s-a perindat pe la club am auzit același refren. Rosenblum nici nu concepea să îi ofere mai mult de 300 de lei pe lună lui Bărbuț pe vremea când era încă junior. La fel și Anton în cazul lui Dragomir, sub pretextul că această sumă este specificată în regulament. Și juniorii de acum au primit la fel, salariul minim.
Fotbalul este fără îndoială un mediu concurențial. Iar când toți jucătorii sunt tratați cu aceeași răsplată minimă, se înrădăcinează ideea că valoarea și meritul nu sunt răsplătite, astfel că nu ne putem mira că există îndoială în mintea jucătorilor în momentul deciziei și că nu au încredere în club.
Nici un jucător valoros nu se va lăsa păcălit, având cu siguranță și un impresar care să-l sfătuiască. Iar când clubul formator este încurajat să ofere minimul sub pretextul obligativității semnării de către jucător, e foarte ușor pentru un alt club să „fure” jucătorul cu o ofertă mai bună.
Astfel se ajunge în situații precum cea de acum, din care au de pierdut atât clubul, cât și jucătorii. La ultimul meci al juniorilor, cinci dintre cei care nu au semnat contractul nu au fost lăsați să joace. Nu cred că s-au simțit prea afectați de faptul că nu au jucat într-un meci cu ultima clasată, într-o zi friguroasă de iarnă, câștigat în cele din urmă cu „doar” 3-0. Asta în timp ce colegii lor au fost nevoiți să se descurce fără schimbări, pe bancă rămânând doar portarul de rezervă.
Jucătorii au în schimb de pierdut din alt punct de vedere, căci chiar de își vor căuta altă echipă, aceasta va fi nevoită să plătească lui Poli o sumă pentru formarea jucătorului. Pentru un club de liga a doua, ar fi 3500 de lei pentru fiecare an în care jucătorul a fost legitimat ca junior la clubul formator. Nu e sumă mare, dar la sărăcia din fotbalul nostru, poate multe cluburi se vor sfii să plătească pentru un jucător care încă nu e sigur că va confirma fotbalistic. Astfel că celor opt nu le va fi prea ușor să își găsească o echipă de valoare, putând chiar să își compromită cariera.
În excelentul articol menționat mai sus, Vandellos expune și modul prin care un club își poate proteja investiția, într-un mod benefic pentru ambele părți. O lege nu poate obliga pe nimeni să semneze, dar un contract semnat de bunăvoie poate conține și o clauză de prelungire în caz că nu există o răsplată pecuniară peste grila de formare asigurată de regulamentul federației (care oricum nu reprezintă o sumă semnificativă).
De exemplu, să zicem că un jucător de 18 ani de genul lui Sorescu sau Mailat e legitimat la club cu contractul minim de 300 de lei pe lună, la fel ca toți ceilalți juniori din club. E clar că va avea mari șanse să facă față primei ligi, astfel că ar fi bine să fie convins ca la terminarea junioratului să rămână la club. În loc să fie amenințat atunci că riscă suspendarea dacă nu semnează, mai benefic ar fi să fie luat deoparte din timp, să i se renegocieze contractul și să i se ofere un salariu mai bun, pe măsura valorii, dar în schimb să i se introducă o clauză de prelungire automată a contractului la vremea senioratului. Jucătorul ar putea pleca la alt club doar dacă va fi achitată o anumită sumă pentru reziliere. Astfel, clubul își asigură fie un jucător valoros, fie o sumă de bani echivalentă unui transfer sau măcar destul cât să acopere cheltuiala formării lui. Au de câștigat atât clubul, cât și jucătorul, ca să nu mai spunem și de clădirea unei relații de încredere între cele două părți, care ar putea chiar să și reducă din influența unui impresar cu interese proprii.
Desigur, cei opt juniori de care vorbim acum nu sunt de această valoare. Cu siguranță niciunul nu poate avea pretenții la un loc de titular în prima ligă în acest moment. Dar oricare poate crește și să ajungă un jucător valoros. Și lui Artean i-au trebuit vreo două sezoane în liga a doua ca acum să fie unul din jucătorii de bază ai lui Poli. Să admitem, deci, că acești jucători nu ar merita mai mult de salariul minim în acest moment. Abordarea autoritară a lui Neaga tot nu e cea mai potrivită, poate doar dacă scopul este obținerea a ce semnături se poate cu bani cât mai puțini.
Dar dacă se dorește cu adevărat păstrarea acestor băieți, puțină empatie și o deschidere spre negociere n-ar strica. Poate că nu li se poate oferi mai mult de salariul minim, dar nu cred că ar dăuna o clauză prin care să primească mai mult dacă în viitor vor face pasul și vor strânge mai multe prezențe în echipa mare. Sau măcar să li se prezinte un minim de interes în dezvoltarea lor. Vor fi împrumutați la o echipă în liga a doua unde să acumuleze experiență și să crească? Sau își vor pierde veacul pe la Poli II?
Culmea, Sorescu tot pe salariul minim a semnat anul trecut. Oare dacă exista cu adevărat o negociere și o ofertă corect raportată la valoarea sa în comparație cu ceilalți juniori din generație, ar mai fi fost predispus să caute acum chichițe pentru a deveni liber de contract?
Conducătorii clubului ar trebui să nu se mai ascundă în spatele acestei reguli păguboase, ci să se întrebe de ce nu vor acești jucători să semneze. Cât e fiindcă au un gust amar pentru cum au fost tratați în ultimii ani? Cât e fiindcă nu au încredere în viitorul clubului? Cât e fiindcă sunt nemulțumiți financiar? În urma interviurilor pe care le-am avut până acum, am spune că toate trei în egală măsură. Dacă nu au primit până acum șansele pe care și le doreau, atunci și-ar dori un salariu mai mare, sau măcar o asigurare că vor primi ceea ce li se cuvine dacă își vor dovedi valoarea. În schimb, au primit minimul, oportunități conjuncturale și incertitudine.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu