6 februarie 2017

Starea națiunii alb-violete

Diseară vom fi puși față în față cu realitatea Ligii 1. Cu o victorie, recuperăm câteva puncte față de Chiajna și de Târgu Jiu, ambele cu egaluri în weekend, respectiv ne distanțăm de Târgu Mureș. Pe de altă parte, dacă învinge aici, Mediașul scapă în mare de stresul calificării în play-off; altfel, cade în ghearele mai titratelor Dinamo, Astra și CFR Cluj. Nu are cum să fie un meci ușor, chiar dacă vizitatorii și-au pierdut/vândut ambii golgheteri în pauza de iarnă, plus o piesă importantă în apărare. Repere comune nu prea avem din această iarnă, doar faptul că Gaz Metan a învins pe Honved, echipă cu care noi am semnat o înfrângere - ambele rezultate de 1-0.

Întorcând privirea asupra curții noastre, e loc de o întrebare: suntem într-o poziție mai bună sau într-una mai puțin bună față de sfârșitul anului trecut?

Partea plină a paharului e că practic întreg lotul a făcut pregătirea de iarnă împreună. Chiar dacă l-am pierdut pe Llorente, înlocuitorul său, Šoljić, a lăsat o impresie bună și ne oferă un plus de talie la mijloc. Nu am suferit înfrângeri dramatice, evoluând de la egal la egal și cu echipele de primă ligă pe care le-am întâlnit. În plus, situația de la club e destul de liniștită, jucătorii au mai primit o parte din salarii, astfel că totul pare sub control.

Partea mai puțin plină e că avem în continuare probleme cu accidentările și dublurile pe post. Cel mai grav este că ne va lipsi Scutaru, care s-a dovedit a fi cel mai important jucător al liniei de fund. Cu Șeroni delegat probabil în stânga, ne rămâne doar varianta cuplului Cânu - Bocșan în centru, o combinație cu care am avut dificultăți - și asta s-a văzut inclusiv la golul primit cu Honved, pe zona dintre cei doi fundași centrali.

Rămâne o problemă că Pedro nu pare capabil, fizic sau mental, să se ridice la nivelul așteptărilor, astfel că singura variantă fezabilă pentru atac este Drăghici. Nici forma lui Bărbuț nu a oferit motive de satisfacție pe parcursul pregătirilor, însă nu există dubii cum că jucătorul n-ar vrea să joace aici - doar că momentan nu se leagă jocul. 

Pe lângă aceste chestiuni de lot, nu mai avem nici micul avantaj al desconsiderării, chiar dacă e probabil să nu-l fi mai avut nici pe final de an. Cheia succesului va rămâne în organizarea defensivă și în executarea fazelor fixe, care au dat roade în pregătiri. Nu-mi dau seama cât de importante sunt cele opt puncte pe care sperăm să le recuperăm, însă probabil ar fi mai bine să nu ne punem toate speranțele în ele, pentru a evita riscul unei căderi de moral în cazul în care nu le primim. Cumva am impresia că dacă găsim forța să nu retrogradăm, o putem face și fără acele opt puncte, care sunt de fapt patru în play-out.

Ca să revenim la întrebare: poziție mai bună sau mai puțin bună? Probabil că poziția e aproximativ aceeași, cea din care am adunat 22 puncte, adică destul cât să nu retrogradăm dacă plecam de la zero. Doar că acum ne trebuie mai mult, iar miza meciurilor directe va cântări mai greu. Nu va fi de fel ușor, dar această echipă ne-a dovedit că poate. Deci să poată în continuare.

Hai Poli!

Niciun comentariu :

Google+