7 aprilie 2017

Pandurii - Poli 1:3 (1:0)

O fi fost o victorie dramatică, dar a fost victoria de care aveam nevoie și altceva n-ar mai fi de spus. Deși Pandurii au deschis scorul și noi am ratat un penalty în prima repriză prin Drăghici, jocul s-a întors complet odată cu eliminarea lui Nwabueze. Pedro a egalat, Bărbuț a înscris pentru a ne aduce în avantaj, apoi Pandurii au rămas în nouă, din cauza unei accidentări, și în final în opt cu o nouă eliminare. Cânu a înscris ultimul gol al partidei, garantându-ne un rezultat ce părea improbabil la pauză. Cu atât mai de preț sunt cele trei puncte, cu cât ne-a lipsit Croitoru și am revenit din spate. 

N-am intrat cu prea multă convingere pe teren și s-a văzut. Cu un unsprezece în care trei din patru jucători ofensivi erau jucători de viteză, nu surprinde așa de mult că Pandurii au stat sus, dar asta nu spune toată povestea. Multe pase greșite și erori personale ne-au costat adeseori posesia și după ce Pandurii au cerut penalty în minutul 4, primind doar un galben pentru simulare, o eroare a lui Cânu a oferit mingea pe tavă gazdelor, dar finalizarea lobată a ratat cadrul porții. Punctul nevralgic al apărării noastre a părut să fie undeva în triunghiul dintre Străuț - Scutaru - Artean. De acolo a pornit faza din minutul 19, finalizată din careu pe lângă de către Firțulescu, și tot de acolo a venit golul în minutul 25. Atunci, Străuț a atacat un adversar în flanc, acesta a ciupit mingea pe lângă el și Hlistei s-a găsit cu mult spațiu, l-a întors pe Scutaru și a tras de la 20 metri, surprinzându-l pe Straton, pierdut pe undeva la marginea careului de șase metri. Conform așteptărilor, gazdele s-au retras și la doar cinci minute am beneficiat de șansa egalării, când Bărbuț s-a văzut faultat în careu. Executanții sunt mereu surpriză la Poli, iar astăzi a fost rândul lui Drăghici. Acesta a trimis portarul în cealaltă parte, doar că a trimis și mingea peste colțul lăsat liber. Până la pauză, Šoljić a fost servit de două ori de către Artean, prima oară în poziție ideală, singur cu portarul, dar croatul a ratat preluarea și a doua oară a întors un adversar, ca apoi următoarea atingere să fie imprecisă.

Nici n-a început bine repriza secundă că ne-am găsit în superioritate numerică. Nwabueze a văzut al doilea galben și în scurt timp la noi a intrat Pedro pe teren - numai că știam prea bine că nu va fi ușor, chiar și cu om îm plus. Deși am stat constant avansat, șansele de gol nu s-au grăbit să apară. Pedro a executat o liberă din buza careului în zid în minutul 58, dar apoi au urmat zece minute de secetă. Brazilianul a ieșit însă la rampă în minutul 70: minge lungă în marginea careului, s-a debarasat din corp de fostul nostru jucător Florin Ilie, a pătruns în careu și a tras tare în diagonală, Stanca a atins mingea, fără a o opri din drumul ei spre poartă. Au trecut doar două minute ca să preluăm conducerea: Šoljić l-a deschis lung pe Bărbuț, acesta a plecat de la limita ofsaidului, a rămas în fața aceluiași Ilie și șutul său a fost judecat greșit de către Stanca, trecându-i pe lângă brațe. În minutul 74, doi jucători de la Pandurii s-au izbit violent în săritură, unul dintre ei a trebuit ridicat cu ambulanța, iar cum gazdele efectuaseră toate schimbările, au rămas în nouă. Minutul 83, contră a lui Poli, Popovici întoarce un adversar, scapă spre poartă și este prins prietenește de umeri de către Ene - încă o eliminare la gazde. Popovici bate libera, se face corner, Bărbuț execută, Stanca iese, dar Cânu ajunge primul la minge, trimite cu capul în bara transversală, însă balonul îi revine și la a doua încercare tranșează partida. În cele șapte minute de prelungiri, Popovici putea mări avantajul, fie dacă îi oferea mingea lui Mailat, fie dacă finaliza mai bine de unghi, șutul său fiind scos cu piciorul de Stanca. Ultimele două minute ne-au oferit două șanse, câte una pentru fiecare echipă în fapt, cu același Stanca reușind să respingă un șut puternic al lui Pedro, ca la faza finală a jocului, Straton să respingă peste o lovitură liberă executată din colțul careului. Și gata!

Nu-mi prea vine să mai spun mare lucru. Admir faptul că echipa a crezut și când părea greu să crezi, dar mai mult admir capacitatea noastră de a reveni. Inspirația lui Pedro, pentru care era restantă de câteva etape, cred că a fost cheia și faptul că am înscris rapid al doilea gol e clar că a debusolat gazdele. N-a fost cel mai curat joc, unde am punctat deja anumite slăbiciuni defensive și momente greoaie de construcție, cu Šoljić ușor neconvingător până la pasa oferită lui Bărbuț pentru gol. Travaliul lui Artean a contat mult, acesta fiind printre cei mai buni jucători de pe teren. Până la urmă viteza i-a descusut pe Pandurii și chiar dacă Drăghici, Străuț și Scutaru au ieșit puțin sub linie, Mailat a avut puține reușite și momente de neinspirație, Popovici a intrat greuț în joc, importante sunt punctele. Până la urmă, gazdele nici n-au mai avut ocazii între golul marcat în minutul 25 și libera din ultimul minut, deci e doar just că am obținut victoria. 

Aer, mult, mult aer. Mai un hop la Târgu Mureș, într-o săptămână, și putem trece la contemplații profunde.

Bravo Poli!

Poli: Straton (5) - Străuț (5), Scutaru (5), Cânu (6,5), Novak (6) - Artean (6,5), Šoljić (6) - Bărbuț (7), Popovici (5,5), Mailat (5) - Drăghici (4,5)

Schimbări:

Neagu pentru Drăghici (min 34)
Pedro (6,5) pentru Novak (min 56)
Bîrnoi pentru Neagu (min 87)

Un comentariu :

Anonim spunea...

Victorie uriasa in lupta ptr evitarea retrogradarii. Trebuie sa felicitam echipa care la inceputul meciului nu parea ancorata la situatia concreta din teren. Multe greseli nefortate,lipsa de orientare uni jucatori iesiti din forma obisnuita faceau greseli peste greseli. Speram ca in cateva zile echipa sa-si revina fizic si psihic ptr a lua trei puncte laTg.-Mures.

Google+