A fi sau a nu fi? Cam asta e întrebarea în jurul căreia se învârte clubul zilele acestea. Retrogradarea e practic sinonimă cu desființarea, astfel că aproape toate energiile trebuiesc canalizate spre meciul de marți cu Pandurii.
Dacă meciul cu Astra a putut fi sacrificat cu ușurință, cu finala împotriva lui Dinamo lucrurile sunt mai delicate. Dacă forțăm, riscăm să nu fim într-o formă prea bună în confruntarea capitală cu Pandurii. O înfrângere ar fi catastrofală în foarte mare măsură. Deci o gândire precaută ar îndemna să abordăm finala cu jucători mai dispensabili sau care se recuperează mai ușor.
Doar că mirajul unui trofeu e greu de ignorat. Sunt aproape cincizeci de ani de când Poli n-a mai câștigat un trofeu. Sunt generații de poliști care au gustat de mai multe ori amărăciunea de a fi atât de aproape, dar niciodată învingători. A apărut această șansă miraculoasă, ar fi păcat să nu dăm tot ce putem.
Ionuț Popa spunea de Cânu și Croitoru că sunt prea bătrâni și că trebuie să îi menajeze pentru meciul de play-out. Aș zice că tocmai vârsta îi obligă să joace în ceea ce e foarte probabil ultima lor finală și șansă la un trofeu. Cânu a declarat după un meci că ar renunța la cupă pentru evitarea retrogradării, dar pe Croitoru nu îl văd să nu fie cu banderola pe braț la meciul de sâmbătă.
Există riscul să ne dorim prea mult și să nu obținem nimic, ba mai rău, să tragem cortina. „A fi sau a nu fi” are un sens cât se poate de precis.
Dar să întoarcem contemplarea pe dos. Dacă ne odihnim cu Dinamo și totuși pierdem cu Pandurii? Regretul va fi enorm - și retrogradați și fără să ne fi jucat șansa - iar alinarea nu o vom găsi pe nicăieri. Invers, dacă ne batem pentru trofeu, dar retrogradăm, măcar ne-am putea consola că am încercat ceva.
Chiar și cu evitarea retrogradării, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Problemele financiare sunt încă mari și nu avem absolut nici o garanție pe viitor, nici pecuniară, nici fotbalistică. Sigur, ar fi o performanță miraculoasă având în vedere conjunctura acestui sezon, dar peste ani va fi uitată și va rămâne doar în inimile celor câteva sute care au fost mai apropiați echipei. În antiteză, poate nici retrogradarea nu va fi finalul, dacă se va rezolva legea finanțării sportive și autoritățile locale vor putea redresa clubul. Vorbim doar speculații, bineînțeles. Ba poate că va fi bun și un egal cu Pandurii, în funcție de celelalte rezultate.
Personal, întotdeauna aș merge pe varianta pe termen lung. Îmi doresc un club sustenabil. Doar că după aproape cinci ani nu avem așa ceva și nici nu se întrezărește ceva la orizont. Singurul lucru cu care se poate lăuda ACS Poli în afara unor bucurii sporadice e continuitatea oferită fotbalului timișorean, dar pe de altă parte salvarea de la retrogradare ar însemna doar continuarea unei conduceri deficitare și continuarea agoniei supraviețuirii. Eu unul, nu văd nimic încântător în asta. Un trofeu în schimb, nu doar că ar însemna o mândrie pentru suporteri și oraș, dar ar da un sens acestor cinci ani în derivă, și ar pune bazele unei continuări cu adevărat sustenabile, atât ca simbol, cât și ca imagine și ca bani. Ar fi ceva ce nu se poate șterge cu buretele sau acoperi cu sloganuri pe pereți.
La urma urmei de ce trebuie să gândim binar - ori una, ori cealaltă. Nu am făcut-o până acum, de ce am face-o, vorba proverbului... „la mal”? Oricine va intra sâmbătă, fie că e Croitoru, Bocșan sau Haruț, vor avea în față o ocazie unică. Nu trebuie să conteze nimic altceva, decât să dea absolut totul. Și apoi să-l dea și marți.
Suntem - și mai ales jucătorii sunt - în fața încununării muncii de-a lungul unui sezon excepțional. Nu acum e momentul să ne menajăm. Acum e momentul să dăm tot ce a mai rămas. A fi sau a nu fi glorioși? Asta e întrebarea!
Hai Poli!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu